3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSănătateCoordonatorii campaniei de vaccinare solicită evitarea amânării persoanelor programate la vaccin

Coordonatorii campaniei de vaccinare solicită evitarea amânării persoanelor programate la vaccin

Potrivit procedurilor CNCAV aduse la cunoştinţa DSP-urilor şi, ulterior, centrelor de vaccinare, fiecare spital în interiorul căruia se află organizat un astfel de centru îşi stabileşte necesarul de vaccinuri pentru trei zile, în baza programărilor efectuate.

DSP-urile centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit, până în ora 13 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare la care sunt arondate. Centrul regional de stocare pregăteşte, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor/ programărilor primite şi le distribuie, în consecinţă, către DSP-uri, respectiv centrele de vaccinare.

Fiecare centru de vaccinare are câte un coordonator care are în atribuţii asigurarea bunei funcţionări a centrului, respectarea procedurilor în vigoare, inclusiv managementul fluxului de programări şi de alimentare cu vaccinuri, conform necesarului.

Precizăm că, din punctul de vedere al CNCAV, o eventuală amânare, fără motive medicale, a persoanelor care s-au programat, deci care şi-au exprimat clar intenţia de vaccinare şi au făcut un efort considerabil în acest sens, reprezintă o abordare care necesită remediere imediată, potrivit atribuţiilor şi responsabilităţilor fiecărei instituţii implicate.

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea Prim-ministrului.

Cele mai citite

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă