Unele regiuni din vestul tarii se confrunta deja cu un deficit de forta de munca, iar in perspectiva fenomenul se va generaliza in intreaga tara, cauzele acestei evolutii fiind scaderea demografica si migratia fortei de munca peste hotare.
Senatorul PNL Paul Pacuraru considera ca in anii viitori Romania se va confrunta cu o criza a fortei de munca, principalele cauze fiind scaderea sistematica a populatiei si exodul fortei de munca peste hotare. „Una dintre cauze e legata de populatia tarii, ce se afla intr-o scadere dramatica. Una dintre principalele crize prin care trece tara noastra este cea demografica. Doar razboaiele mondiale au mai marcat astfel de erodari ale structurii de varsta. Natalitatea a scazut, mortalitatea este intr-un prag de stabilitate”, sustine Pacuraru. O a doua cauza este identificata in migratia fortei de munca peste hotare.
Doua milioane de romani lucreaza in strainatate
Efectele acestui exod sunt deja vizibile in modificarea „piramidei varstelor”: „Faptul ca doua milioane de romani lucreaza in strainatate duce la modificarea piramidei varstelor. In general aceasta trebuie sa aiba o baza larga, reprezentata de varstele tinere, aflate in activitate, aceasta ingustandu-se spre varf. Acum la noi se modifica, ajungandu-se la o baza mult ingustata”. Senatorul Paul Pacuraru estimeaza ca in anii urmatori ne vom confrunta cu o criza a fortei de munca: „Legat de somaj, acesta este in scadere in momentul de fata. Rata somajului a inregistrat in 2005 o scadere. Cred ca Romania se va confrunta in perspectiva cu o lipsa a fortei de munca. Daca pana acum ne-am obisnuit cu valori mari ale ratei somajului, vom asista si la un fenomen opus. Deja sunt judete in zona de vest a tarii in care rata somajului este zero sau care se confrunta deja cu un deficit de forta de munca”. Paul Pacuraru considera ca principalul perdant din cauza acestor modificari de pe piata muncii va fi industria.