„Europa ar trebui sa ne stranga mana ca venim, nu sa ne dea afara”, spune, cu umor, dar si cu multa convingere, parintele Walther Seidner, parohul evanghelic de la Slimnic, una dintre comunele cele mai de fala ale judetului Sibiu. De cand cu internetul si circulatia globala a informatiei, lumea cunoaste Slimnicul drept asezarea sibiana intemeiata la poalele unei falnice cetati taranesti, trecuta prin toate cele si care mai rabda si astazi o viata grea din cauza lipsei fondurilor pentru restaurare.
Aici nu ajungi deloc greu, pentru ca localitatea se afla pe DN 14, la circa 15 minute de mers cu masina din Sibiu spre Medias. E si mai aproape daca stai acasa, in fata computerului, si o cauti prin „Google Earth”, programul-minune al americanilor, care ne stiu, mai nou, toate secretele. Putini stiu, insa, faptul ca sasii de aici se inteleg aproape perfect cu… luxemburghezii, fara sa aiba nevoie de un traducator sau sa foloseasca limba germana oficiala. „Mare e Domnul, acesta e semn ca avem, cum se spune, aceleasi radacini”, mai spune parintele Seidner.
Fericiti, acasa
Alaturi de sotia sa, nascuta la Essen (Germania), si de dulaul „Wolfi”, un ciobanesc german, poliglot pesemne, pentru ca te intelege si daca-i vorbesti in romana sau in engleza, parintele locuieste in casa parohiala evanghelica din Slimnic in imediata apropiere a cetatii „Stolzenburg”, de care se ingrijesc cu totii. Familia lor este una dintre putinele ramase in zona, acum doar „vreo 60 de suflete”, cum spune chiar domnia-sa. „Eu sunt de loc din Sibiu, m-am nascut in 15 martie 1938, ziua cea neagra in care Hitler a anuntat „Anschluss-ul”, anexarea fortata a Austriei. E o data neagra in istorie, dar care nu m-a marcat, pentru ca toata viata am fost un spirit deschis, cu multa aplecare pentru umor si optimism. Am scris si o carte pe tema asta, care in traducere ar insemna „Pompierii casniciei”. E la tipar, asteptam sa iasa”, adauga preotul.
Walther Seidner este un erudit. A fost un autodidact de cand se stie, iar acum, la 68 de ani, cunoaste nu mai putin de zece limbi. Zice bine in romaneste, in latina, vorbeste maghiara, greaca, ebraica, franceza, rusa si altele carora le-a mai pierdut din exercitiu pentru ca nu a avut cu cine sa converseze. Se ocupa de casa parohiala evanghelica, de cetatea veche, ce rasare pe dealul de deasupra, de nevoile oamenilor si patrimoniul sasesc ramas prin partile locului. Cu masina sa personala face drumuri in satele din jur, tine slujbe evanghelice pentru sasii ramasi prin partile locului, se implica in actiuni umanitare fara sa tina cont ca cei pe care ii ajuta sunt sasi, romani, maghiari sau rromi. Si familia Seidner are doi copii stabiliti in strainatate, carora se vede ca le duce dorul. Toti sunt teologi plecati sa-si implineasca chemarea prin alte parti ale lumii, in Germania si Italia. Alti doi au ramas in tara, iar unul este paroh la Cisnadie.
Sasi si luxemburghezi, aceeasi vorba
Desi are acum mult mai putini enoriasi, parohul evanghelic nu isi uita niciodata datoria fata de comunitate. Cu bani putini, reuseste sa se ocupe de cetatea ce sta pe dealul de deasupra satului, de micul muzeu al traditiilor populare sasesti adapostit in casa parohiala, tine slujbele in „zi de biserica”, adica duminica si la sarbatorile de peste an, sta la dispozitia turistilor interesati sa vada biserica evanghelica locala si cetatea.
Ajuta oamenii sa-si pastreze traditiile pentru ca este convins ca sasii si romanii, deopotriva, au destule traditii si obiceiuri ce merita sa fie cunoscute. Isi aduce aminte cu mult umor de intalnirea cu un grup de turisti luxemburghezi si de mirarea tuturor atunci cand au descoperit ca se se pot intelege de minune. „Tin minte ca au venit niste turisti din Luxemburg la Slimnic sa vada cetatea si Camera divorturilor. O balerina de origine romana, casatorita cu un luxemburghez, imi spunea in romaneste ca prietenii sai nu vorbesc germana. Imi spuneau si ei pe limba lor, dar eu intelegeam tot, fara nicio dificultate. I-am rugat atunci doar sa vorbeasca asa cum vorbesc pe la ei, dar putin mai rar, ca ii inteleg fara probleme”, isi aminteste zambind parintele Seidner.
Preotul crede ca dialectul sasesc vorbit in zona Sibiului e mult mai aproape, lingvistic, de Luxemburg decat de Liechtenstein, unde limba vorbita s-a mai „frantuzit”.
Sa nu intram in Uniune „goi”
Ramas in tara alaturi de putini membri ai comunitatii sasesti din zona Sibiului, crede ca Romaniei ii va fi mai bine in Uniunea Europeana, dar ca nu trebuie sa ne uitam istoria, stilul de viata, obiceiurile si radacinile comune. „Nu trebuie sa intram in Uniune goi pe dinafara si pe dinauntru doar pentru ca nu vrem ca europenii sa ne judece in vreun fel. Trebuie sa stim sa le aratam valorile noastre, credintele si aspiratiile noastre. Nu suntem niste salbatici, avem istorie, obiceiuri si cultura comune, care ne fac la fel de europeni precum sunt ceilalti. Europenii ar trebui sa ne stranga mana pentru ca le putem arata un mod de viata pe care ei l-au pierdut”, este convins parintele Walther Seidner, parintele sufletelor de la Slimnic.
Rival pentru Turnul din Pisa
Celebrul Turn inclinat din Pisa are un „rival” in judetul Sibiu. Turnul bisericii evanghelice din satul Rusi (Reussen) are, la randul sau, o inclinatie vizibila cu ochiul liber. Lacasul de cult sibian, ingrijit in anii '50 de o comunitate de peste 1.200 de suflete, ramane maiestuos si sobru in ciuda anilor care-i macina structura. Pentru turisti, reprezinta o atractie inedita intr-o zona bogata in cetati medievale.
Tot mai putini
„Am facut Teologia la Sibiu si la Cluj, apoi am venit aici. Cand am preluat eu comunitatea, in 1982, eram cu totii 1.460 de sasi, de suflete, ca noi preotii asa le spunem. Acum am mai ramas vreo 60 din toti, unii mai in varsta si altii mai tineri care sunt prinsi in casnicii mixte. Asta e viata”, spune parintele Seidner de la Slimnic. La fel de putini sunt si sasii care mai traiesc la Sura Mare, Hamba, Rusi sau Valea Buia.
