„Vin americanii!” – au spus oficialii romani inaintea intalnirii de la Bucuresti intre secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, si presedintele Traian Basescu. Vestea ca unul dintre punctele de interes pentru militarii veniti de peste mari si tari ar urma sa fie poligonul militar de la Cincu, in Tara Fagarasului, nu i-a lasat indiferenti nici pe locuitorii acestei zone, care, inainte de a se obisnui cu americanii, au trait alaturi de sasi, unguri, austrieci sau turci.
Oamenii din comuna cosmopolita de la marginea judetului Brasov s-au obisnuit cu bogati si saraci, cu fete incoronate si inalti demnitari. I-au primit pe toti cat au putut de bine, iar de-acum cincusenii se pregatesc sa-i intampine bine si pe militarii americani, cand acestia vor ajunge pe meleagurile lor. Le vor da de toate, mai putin secretul cel mare al mezelarilor ardeleni: reteta salamului de Sibiu.
Bunica Maria Burcea are 73 de ani, 13 nepoti si bea apa numai de la „sipotul” din fata casei, de cand se stie. Ar bea si de la robinet, ca s-a saturat sa tot care apa in casa cu galeata, dar Primaria din Merghindeal nu a gasit inca bani ca sa „bage apa la oameni”. N-a gasit nici pentru gaz metan, nici pentru scoala veche din sat, cea vecina cu biserica saseasca, ce sta sa cada si, zic oamenii, „au inceput sa-i fure si parchetul din clase”. Alaturi de familia sa, bunica Maria locuieste in Merghindeal (judetul Sibiu), comuna cu care se invecineaza si poligonul pentru aplicatii militare de la Cincu (Brasov), un teritoriu pentru jocuri de razboi cu o suprafata de peste 104 km patrati si alti 100 de km de drumuri naturale amenajate.
Batrana a auzit la televizor ca ar veni americanii „aici la poligon” si se bucura. Se bucura pentru ca a auzit ca americanilor le merge mult mai bine decat napastuitilor de romani. „Sa vina americanii, maica, sa ne fie mai bine. Am auzit la televizor ca au zis ca vin americanii. D-apoi sa vina ca nu-i opreste nimeni. Sa vina sa ne mareasca pensia, ca am un milion si doua sute pe luna dupa 35 de ani de lucrat la CAP si nu ne ajungem deloc cu banii astia. Sa vina sa ne mareasca pensiile, sa ne bage apa si gazul, sa traim si noi mai bine”, spune, cu speranta, simpatica batranica, ce tocmai isi umple o galeata cu apa de baut la „sipotul” din fata casei sale, singura sursa de apa potabila pe care o stie de ani de zile.
Merghindeal este comuna de margine a judetului Sibiu, spre Brasov, si se vede ca e tare departe de centrele de decizie ale administratiei sibiene. Oamenii sunt care mai saraci, care mai bogati, iar pe soseaua principala carutele se amesteca democratic cu masinile straine, rromii cu romanii si cu acei cativa sasi mai batrani care au mai ramas in sat. Restul, tinerii, se duc unde vad cu ochii, pentru ca la Merghindeal e greu sa-ti gasesti de lucru si la fel de greu e sa te descurci cu banii.
„Am acasa cinci copii si nu am serviciu. Ma duc sa lucrez cu ziua la oamenii din sat, mai aducem o caruta de lemne, mai facem cate ceva in constructii. Dar e greu sa te descurci. Am auzit la televizor ca vin americanii, dar sa vedem cum ne va fi mai bine. Daca vin si cauta forta de munca, sigur ma duc si eu sa lucrez pentru ei. Numai sa faca locuri de munca”, spune Ioan Burcea, capul unei familii numeroase la Merghindeal.
Sate vechi cu gospodarii prospere
In jur se vede limpede ca altadata in comuna era raiul pe pamant. Satele sunt vechi si au cunoscut vremuri cu adevarat bune. Atestate inca din anii 1300, multe dintre localitatile sasesti din jurul Scaunului Cincu numarau, inca in secolul XVI, asezari cu zeci de gospodarii prospere, cu pamanturi manoase, dealuri insirate cu livezi de pomi fructiferi si vie, case solide cu gradini frumoase si largi, biserici vechi si trainice si cetati cu ziduri din piatra. Pe vremurile acelea, Merghindeal era arondat Scaunului Cincu si era bine. Acum a ramas o simpla comuna la marginea judetului Sibiu (intre cele doua localitati nu sunt mai mult de cinci kilometri distanta si alti 18 km despart Cincu de orasul Agnita), iar „domnii de la stapanire” trec tare rar pe la fata locului.
Cu localitatea Cincu lucrurile stau altfel chiar de la inceput. Localnicii sunt oameni mandri si isi cunosc istoria. Stiu ca localitatea lor a fost atestata inca din anii 1329, cand Cincu era pomenita in croni-cile vremii drept una dintre cele sapte scaune judecatoresti sasesti ce apartineau comitatului de la Sibiu si stiu ca datoreaza mult din ceea ce reprezinta astazi comuna lor puternicei comunitati de sasi care a trait pe locurile astea.
„Aveam aici peste 7.000 de hectare de teren arabil, ceea ce e mult si pentru vremurile astea. Dealurile erau pline de livezi si oamenii faceau cel mai bun rachiu de prin partile locului. Eu sunt de loc din Cisnadie, dar sunt european, ca am acasa o familie mixta formata din mine, ca roman, sotia mea, care este sasoaica, si o fata maritata cu un maghiar. Ne impacam in buna pace si traim bine”, spune mandru Costica Boghian, fotograful locurilor si istoricul comunei Cincu.
Barbatul stie tare multe despre localitatea care l-a adoptat in urma casatoriei si inca mai cauta sa afle lucruri noi. „Am facut o cronica a comunei si astept sa primesc din Germania o carte cu detalii despre istoria de aici. Cincu a fost o localitate tare bogata si inca mai este. Acum, daca vin americanii, asa cum se spune, o sa fie si mai bine”, afirma nea Boghian, despre care aveam sa aflam ca este unul dintre putinii detinatori ai celebrei si secretei retete a salamului de Sibiu. Pentru ca localitatii Cincu nu doar poligonul militar din apropiere ii duce renumele in lume, ci si vechea traditie saseasca in mezelarit. Tra-ditie pastrata pana in zilele noastre si pazita cu mare strictete.
Pe istoricul amator al comunei Cincu l-am „prins” in jurul pranzului la o discutie alaturi de alti doi cunoscuti, in preajma parcului din fata Primariei Cincu. La Primarie era inchis, program de zi libera. Ca si vecinii sai, auzise la televizor ca poligonul de aplicatii militare, ce inconjoara localitatea, urmeaza sa devina loc de exercitii militare ale trupelor americane si nu il deranjeaza acest lucru.
Poligon de pe vremea lui Carol al II-lea
Localnicii sunt obisnuiti cu militarii de zeci de ani de zile, de pe vremea regelui Carol al II-lea, cel care ar fi pus la dispozitia Armatei Romane terenuri din patrimoniul Coroanei pentru a infiinta poligonul. „A fost si Carol o data aici, a fost si Mihai. Tin minte asta de la un vecin de-al meu, prieten sas, Singer, care era un mare mezelar si a fost invitat la masa la rege. Asa era obiceiul pe atunci, cand venea regele, ii invita la o masa pe cei care aveau grija de domeniu. A fost si Milea pe aici, stiti care, fostul ministru al Apararii. Si americanilor le va placea”, adauga barbatul.
Fostul fotograf cunoaste zona ca in palma si stie multe dintre povestile locului. Stie ca fostul ministru Milea aprecia branza de burduf obtinuta din laptele oilor care pasc iarba grasa de pe terenurile poligonului militar si, lucru tare important, stie si reteta veche a salamului de Sibiu, una dintre delicate-sele locale. Nea Costica da fuga pana acasa ca sa aduca o foaie cu cronica locurilor, asa cum a reusit domnia sa sa o puna la punct dupa izvoare istorice.
In discutie se baga imediat un alt localnic, Mircea Craciun. Ne informeaza ca e „nascut si crescut” la Cincu si nu face politica. A lucrat multa vreme la combinatul chimic de la Fagaras, ca toata lumea de prin partile locului, si apoi a ramas acasa sa-si cheltuiasca pensia cu masura.
„Sa vina americanii, dar sa nu fure de pe aici nimica”, spune batranul, care are un spin lung si gros impotriva hotilor de orice fel. E vesel si ospitalier, ar vrea sa invite pe toata lumea la un rachiu mic si sa imparta totul cu toata lumea. La Cincu toata lumea il stie pe Craciun, toti il saluta, si el stie ce face toata lumea.
Un incendiu intrat in istorie
Totodata, de la Boghian aflam ca Scaunul Cincu era in permanenta concurenta cu orasul Agnita si ca cele patru turnulete de pe turla mare a Bisericii Evanghelice din comuna releva faptul ca administratia locala avea drept de judet, iar mai tarziu in istorie a primit dreptul regal de a-si organiza armata proprie. Barbatul ne povesteste ca satul romanilor din Cincu – un fel de centru nou al comunei – a ars de patru ori in istorie.
Cel mai devastator incendiu a izbucnit la Biserica greco-catolica a satului, in 1869, a sters de pe fata pamantului 143 de case si dupa acest episod multi dintre localnici au luat drumul pribegiei spre… America. „Americanii, daca vin aici, vin ca la ei acasa. In 1890, din Cincu, multi oameni au plecat peste Ocean. A fost o mare migratie, din aproape fiecare casa un om a plecat sa-si caute norocul si sa-si faca avere in America. Unii s-au intors, altii nu”, mai spune nea Costica.
Cu toate acestea, batranul nu crede tot ce aude la televizor si, daca e vorba despre militarii americani care isi vor face o baza pentru exercitii militare la Cincu, atunci as-teapta sa vada cand si cati soldati vor veni. Spune ca nu poate fi decat un lucru bun daca vin americanii si ca ii va privi cu simpatie.
„Sa vina americanii, ca le dam de toate. Le dam de toate, dar nu le dam si reteta salamului de Sibiu”, adauga insa nea Costica, zambind secretos.
Cincu
Atestata documentar in 1329, comuna Cincu se afla la 25 kilometri est de orasul Fagaras, are peste 700 de case locuite si o populatie de circa 3.000 de locuitori. Principalele activitati economice sunt cele de mica industrie (lemn, chimie, pielarit, industrie alimentara), agricultura si zootehnia. Poligonul militar din jurul comunei are o suprafata de 104 mp, impartita intre judetele Brasov si Sibiu, si mai are 100 km de drumuri naturale amenajate si facilitati pentru exercitii militare complexe.
Instalatiile sunt vechi, dar baza materiala existenta poate fi rapid modernizata si poate fi folosita pentru „jocuri de razboi” elaborate, pentru trageri de lupta cu compania si batalionul de infanterie. Conform datelor oficiale, in poligonul militar pot fi executate trageri de artilerie din locatii acoperite, trageri cu mijloace de foc ale aviatiei si alte aplicatii combinate.
