13.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialLocuinte ANL repartizate inainte de finalizare

Locuinte ANL repartizate inainte de finalizare

Persoanele care se afla pe listele municipalitatii botosanene pentru o locuinta in regim ANL si care nu sunt angajate sau care nu mai locuiesc in municipiul resedinta de judet vor fi inlocuite, chiar daca in prezent sunt privilegiate ca pozitie pentru a primi repartitie. "Suntem pe cale de a finaliza primele zece blocuri din cartierul ANL Cismea si am luat decizia de a da repartitiile pentru toti locatarii, pentru ca s-ar parea ca incepand cu 2007 se vor modifica iar criteriile, ceea ce va insemna o noua bulversare a listelor si s-ar putea ca cei care sunt pe pozitii eligibile printr-o noua modificare a criteriilor sa nu mai intre pe locurile eligibile”, a declarat Catalin Flutur, primarul municipiului Botosani. In acest sens municipalitatea a trimis scrisori de informare primelor 250 de persoane care se afla pe listele de asteptare pentru o locuinta ANL, acestea fiind nevoite sa faca dovada in cel mai scurt timp ca indeplinesc in continuare criteriile pentru obtinerea unei locuinte impuse la inceputul acestui an. "Am incercat sa-i contactam pe toti, sa vedem daca au locul de munca stabil in Botosani, sa aduca adeverinta de lucru, sa faca dovada ca nu au implinit 36 de ani si daca nu au achizitionat intre timp sau nu au o locuinta, daca mai sunt prin oras", mai adauga primarul Flutur. Sunt deja, potrivit aceleiasi surse, cateva scrisori care s-au intors dupa ce au fost trimise catre cei care ar trebui sa beneficieze de o locuinta in regim ANL, semn ca fie persoanele in cauza nu mai locuiesc la adresa indicata, fie au plecat din oras. Cert e ca dupa ce se va incheia actiunea demarata de municipalitate persoanele care nu vor mai indeplini aceste criterii vor fi inlocuite cu urmatorii de pe lista.

Cele mai citite

VIDEO Ninge pe cel mai înalt drum din România. Lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează cu utilaje de deszăpezire

Ninge pe cel mai înalt drum din țară, Transalpina, iar lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează pentru îndepărtarea zăpezii. Stratul de zăpadă este de 1...

VIDEO Un adolescent de 18 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un adolescent în vârstă de 18 ani și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea a intrat cu viteză într-un parapet de...

Tudorel Toader: Iohannis nu poate candida la Senat pentru că trebuie să-și declare apartanența

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a explicat, în cadrul emisiunii Decisiv de la Antena 3 CNN, cum poate fi interpretată decizia BEC care...
Ultima oră
Pe aceeași temă