Pentru că nu au putut transfera aceşti bani la Pilonul I în mod direct (fiind contribuţii nominale ale cetăţenilor), guvernanţii au pus la punct un plan pentru a o face indirect. Pe de o parte, comisioanele administratorilor fondurilor de pensii administrate privat vor fi decimate, iar aceştia vor fi obligaţi, în paralel, să facă uriaşe majorări de capital. Pe de altă parte, guvernul speră să-i convingă pe tot mai mulţi deponenţi să nu mai cotizeze decât la Pilonul I şi să ceară ieşirea din pilonul II. Toată această mişcare are drept scop creşterea volumului de contribuţii la Pilonul I (pensia de stat), pentru ca Guvernul să aibă bani să facă majorările promise prin noua lege a pensiilor, recent adoptată dc e Parlament.
Consilierul pe probleme economice al premierului, Darius Vâlcov, a spus, vineri seara, că, prin noua OUG care prevede modificări fiscale, cei care au contribuit la Pilonul II vor putea opta doar pentru Pilonul I (cel de stat), dacă au contribuit cinci ani la Pilonul II.
„Vor putea să-şi retragă banii, dar doar către Pilonul I de pensii. (…). Începând de anul viitor, de când noua lege a pensiilor va fi aplicată (n.red. – din septembrie 2019), ne vom afla în situaţia în care o parte dintre cetăţeni vor avea o contribuţie de 25%, integrală la Pilonul I, iar altă parte va avea 21,25% la Pilonul I şi 3,75% la Pilonul II. Randamentul celor 3,75% la Pilonul II este, anual, de aproximativ 3-4%. Dincolo, câştigul, care poate fi obţinut din cei 25% la Pilonul I sau 21,25% pentru cei care au şi Pilonul II, creşte mult mai alert, pentru că, anul viitor, punctul de pensie creşte cu 15%, peste doi ani cu 40%. Atunci, s-ar putea ca românii să înţeleagă că partea pe care o virează creşte mai puţin, creşte cu 3-4%, iar partea virată către stat creşte cu 15%, respectiv 40%. Atunci, cei care vor dori ca întreaga contribuţie să meargă la creşterea, că nu este randament, care este anunţată şi votată în Pilonul I de pensii de 15-40% se vor retrage de la Pilonul II şi se vor duce la Pilonul I. Cei care nu vor avea încredere în Pilonul II, Pilonul I şi vor dori să-şi menţină ouăle în două coşuri vor păstra banii şi în Pilonul II”, a explicat Vâlcov, menţionând că propunere fost discutată cu partenerii de la ALDE. Consilierul premierului a recunoscut că Pilonul I (cel clasic de stat) nu are un randament, adică nu produce profit, ci este crescut după cum stabilesc autorităţile.
Fondurile de pensii vor rămâne cu un comision de numai 0,5%
Pentru trecerea de la Pilonul II la la Pilonul I nu va fi plătit niciun comision. „Din momentul în care faceţi cererea (n.red. – de retragere de la Pilonul II), banii vă rămân în Pilonul II, îi veţi lua, când veţi ieşi la pensie, iar pentru Pilonul I veţi avea o contribuţie de 25%”, a completat Vâlcov. Cererea va putea fi depusă doar de către cei care au contribuit minimum cinci ani la Pilonul II de pensii.
„Pentru că vorbim de administrarea a 10 miliarde de euro, am solicitat ca, într-un termen de un an, aceste societăţi să ajungă la un capital social după cum urmează: dacă administrează fonduri de până la 100 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie 5% din valoarea contribuţiilor administrate; dacă administrează fonduri între 100 şi 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 7%, iar peste 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 10%”, a spus Vâlcov. El a subliniat că toate aceste comisioane se luau din conturile celor care depuneau aceşti bani. „Este vorba de 100 de milioane de euro, comisioane care s-au încasat în acest an de către aceste şapte societăţi de administrare care au, în medie, 22 de salariaţi”, a menţionat Vâlcov.
Consilierul prim-ministrului a adăugat că, din cele 100 de milioane de euro, de anul viitor, oamenilor le rămân 50 de milioane.
„Unul dintre fonduri administrează 3,2 miliarde de euro. Capitalul social al acestui fond este de 7 milioane de euro. Gândiţi-vă care este riscul ca o societate atât de micuţă, de 7 milioane de euro să administreze asemenea cantităţi de bani? Pentru a ne asigura că se va face o administrare precaută, se impune această obligaţie, de a veni şi partenerul care doreşte să administreze cu o contribuţie de până la 10%”, a explicat Vâlcov. În aceste condiţii, fondul menţionat va trebuie să îşi majoreze capitalul social de 45,7 ori.
Consilierul premierului a mai spus că, pentru Pilonul II de pensii, de anul viitor, comisioanele vor fi reduse.
„Comisionul de administrare de 2,5%, care iniţial trebuia să funcţioneze pentru o perioadă de până la 5 ani a fost redus la 1%, în condiţiile în care şi acest 1% se va împărţi între administratorii de fonduri de pensii private, 0,5%, respectiv Casa Naţională de pensii 0,5%”, a explicat Vâlcov.
Contribuţia la Pilonul II a rămas la 3,75%. Valorea contribuţiilor virate la Pilonul II au fost de 7,06 miliarde de lei, la 11 luni, faţă de 6,52 miliarde de lei, în aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Contribuţia medie, pe lună, pe fiecare persoană a fost de 153 de lei în 2017, iar în 2018 mai mare, de 159 de lei”, a precizat Vâlcov. El a menţionat că 7% dintre cei care şi-au retras banii din Pilonul II de pensii în 2016 şi 2017 au primit mai puţini bani decât cei viraţi.