8.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăNicușor Dan – plângere penală, pentru prelungirea asocierii PMB cu Mc Donald’s

Nicușor Dan – plângere penală, pentru prelungirea asocierii PMB cu Mc Donald’s

Acțiunea care se va depune la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București va fi formulată, spun sursele ziarului, în temeiul nerespectării Codului Administrativ.
Primarul a semnat ”ca primarul” prelungirea contractului cu Mc Donald’s de asociere în participațiune cu Primăria Capitalei.
Conform prevederilor contractuale, firma Premier Restaurants România, posesoare a franșizei sau licenței, nu este clar, Mc Donald’s, a notoficat administrația locală, cu trei luni înainte de încheierea celor 25 de ani de asociere.
Era nevoie de un nou contract sau de vânzarea terenurilor aferente construcțiilor Mc Donald’s.

Pentru aceasta, fiind vorba de patrimoniu, înstrăinarea terenurilor se poate face doar cu voturile a 2/3 din CG, majoritate calificată pe care Nicușor Dan nu o are.
Astfel, primarul în funcție a recurs la un vicleșug. A semnat anexa, de fapt un nou contract, fără încuviințarea Consiliului General, de prelungire cu 90 de zile a vechii înțelegeri scrise. El nu a fost mandatat de către Consiliu pentru acest lucru, spun sursele din opoziție.

Astfel, prin Hotărârea de Consiliu General nr. 397 din 8.01.2021 (facsimil 1) s-a luat act de încheierea actului adițional nr 2 la contractul nr 1941/C/25.09.1995, de asociere în participațiune între Primăria Municipiului București și Mc Donald’s.
Prima greșeală. Anexa la contract, semnată de Nicușor Dan, în numele primăriei, s-a efectuat cu Premier Restaurants România SRL, nu cu Mc Donald’s România, așa cum apare menționat în actul votat de Consiliul General.
A doua greșeală. Anexa la contract este semnată înainte de votul consilierilor. 

–––––––––––––––––––––––––––

ARTICOLUL 108 din Codul Administrativ – Administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale – prevede: Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc, în condițiile prevăzute în partea a V-a a prezentului cod, ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, local sau județean, după caz, să fie:

a) date în administrarea instituțiilor publice și regiilor autonome din subordinea unității administrativ-teritoriale care le are în proprietate;

b) concesionate;

c) închiriate;

d) date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică;

e) valorificate prin alte modalități prevăzute de lege.

––––––––––––––––––––––

Hotărârea de Consiliu menționată mai sus specifică faptul că s-a luat act, în loc de ”s-a hotărât cu majoritate de voturi.” S-a dispus ca Primăria să prelungească acordul vechi pentru două locații: una în Mihai Bravu și cealaltă în șoseaua Oltenției, strada Piscului. Nu se înțelege din Anexă ce se întâmplă cu celelalte locații și de ce era necesar doar pentru cele două.
Articolul ll poate că lămurește: toate celelalte prevederi rămân neschimbate.

Abuzul lui Nicușor Dan și plângerea penală a lui Aurelian Bădulescu

Aurelian Bădulescu consideră că primarul Nicușor Dan a comis un abuz în funcție și pentru acest motiv va face o plângere penală.
Prin actul normativ și anexa la contract, Nicușor Dan a prelungit sau așa a intenționat să facă să prelungească negocierile pentru un nou contract.
 
Tehnic vorbind
 
Aurelian Bădulescu va depune plângerea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de la art. 297 si art. 291 Cod Penal, respectiv abuz in serviciu și trafic de influență.

 
La deschiderea Mc Donald’s din Timișoara, din aprilie 1996, nu se mai știe câți erau clienți și câți au venit să vadă Regele Mihai, sosit pentru prima oară în orașul Revoluției române
 

Venirea Mc Donald’s în România a fost primită în triumf

Prin asocierea din 1995 pe 25 de ani, care a expirat anul trecut, Primăria primea 1,5% din veniturile obținute de fiecare restaurant, dar nu mai puțin de 2000 de dolari.
Cifra de afaceri s-a mărit substanțial. Prin înțelegerea scrisă, în urmă cu 25 de ani, se specifica faptul că SRL-ul va prezenta primăriei rapoartele vânzărilor de produse.
În întâmpinarea trimisă la termen, adică în vara anului trecut, Premier restaurants România solicita prelungirea asocierii sau vânzarea terenurilor aferente park-sharing-urilor de lângă restaurante.
Prin Anexa la contract, în art ll se specifică faptul că toate celelalte prevederi rămân neschimbate. Nu se precizează pe ce perioadă.
Bucureștiul a avut șansa primului Mc Drive din România încă din 1995.

 
Primul Mc Donald’s a fost deschis în Bucureşti la parterul magazinului Unirea. În ziua deschiderii, restaurantul a atras peste 15.300 de clienţi care au cumpărat cel puţin un produs, stabilind un record pentru istoria Mc Donald’s, relatau ziarele vremii.

În decembrie 1995, Mc Donald’s a deschis primul restaurant de tip “Drive-in” din România, în cadrul complexului Prisma.  
În aprilie 1996, cu ocazia vizitei M.S. Regele Mihai l pentru prima oară la Timișoara, fiind invitat de Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, s-a deschis primul Mc Donald’s din provincie. Miile de curioși de produsele lanțului american s-au amestecat cu cei ai Regelui, astfel încât nu se știe exact cifra de clienți din prima zi.
Mc Donald’s operează de 25 de ani în România, având peste 4.000 de angajați.

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă