La data de 1 ianuarie 1999, 11 ţări din Uniunea Europeană (UE) şi-au fixat cursurile de schimb, au adoptat o politică monetară comună sub coordonarea Băncii Centrale Europene (BCE) şi au lansat o monedă comună: euro. Pregătirile pentru trecerea la euro începuseră cu aproape un deceniu înainte, când, în decembrie 1991, a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht.
Iniţial, euro a fost o monedă electronică utilizată pe pieţele financiare şi pentru efectuarea de plăţi fără numerar. Bancnotele şi monedele euro au intrat în circulaţie trei ani mai târziu. În 2002, 12 ţări adoptaseră euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia (2001), Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania, care cumulau 302 milioane de cetăţeni. În prezent, euro este moneda a 19 ţări din UE, care cuprind peste 340 de milioane de cetăţeni. Alte şapte ţări au aderat ulterior: Slovenia (2007), Cipru (2008), Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011), Letonia (2014) şi Lituania (2015).
Astfel, euro este a doua cea mai folosită monedă din lume, după dolar. Doar între ianuarie 2000 şi decembrie 2002, euro a avut un nivel mai scăzut faţă de dolar, iar de-atunci este considerat mai puternic decât moneda americană, notează Mediafax.
Mai multe ţări, inclusiv România, vor să treacă la euro
În plus, chiar dacă numărul de ţări se va reduce la 18, din martie 2019, odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, numărul acestor ţări poate creşte. Danemarca foloseşte Mecanismul ratei de schimb II, încă din 1999, aceasta fiind antecamera zonei euro. Bulgaria s-a arătat interesată să adere la Mecanismul ratei de schimb II, deoarece trebuie să iasă din Consiliul Monetar care îi guvernează sistemul bancar. Astfel, monedele celor două ţări, coroana daneză şi leva, sunt legate de euro, fluctuând în funcţie de acesta. Împreună cu acestea, alte aproape 60 de monede sunt legate de euro.
România plănuieşte să adere la zona euro, iar un an iniţial a fost anunţat de liderul PSD Liviu Dragnea la data de 10 martie 2018: anul 2024. Ulterior, o comisie care să pună la punct un plan şi un calendar de aderare a funcţionat între martie şi noiembrie, dar rezultatele trase de aceasta nu au fost anunţate public încă.
Iniţial, au fost tipărite circa 14 miliarde de bancnote şi bătute 52 de miliarde de monede, dintre care circa 7,8 miliarde de bancnote şi 40 de miliarde de monede au fost distribuite la începutul lunii ianuarie 2002 către 218.000 de bănci şi oficii poştale, 2,8 milioane de puncte de vânzare. În paralel, majoritatea celor 9 miliarde de bancnote naţionale şi 107 miliarde de monede naţionale aflate în circulaţie au fost retrase.
Ulterior, alte miliarde de bancnote au fost tipărite, în cele 11 tiparniţe dedicate, pentru a le înlocui pe cele distruse sau pentru a creşte masa monetară. De exemplu, băncile centrale din Franţa, Germania şi Italia au tipărit 1,7 miliarde de bancnote de 50 de euro, anul trecut. La finele lunii noiembrie 2018, 21,8 miliarde de bancnote euro euro în circulaţie.
Şeful Băncii Centrale Europene a salvat moneda europeană în 2012
Povestea euro este marcată de un punct de cotitură: 26 iulie 2012. Pe fondul crizei economice, moneda era tot mai slăbită şi se punea serios în discuţie dispariţia ei. În acea zi de vară, Mario Draghi, preşedintele BCE (noiembrie 2011 – noiembrie 2019), a ţinut, la Londra, un discurs prin care se consideră că a salvat euro. Atunci a rostit cuvintele: „cu orice preţ”, când a spus ce se va face pentru a salva euro. Până în prezent, cuvintele rostite de respectatul bancher italian, fost Guvernator al Băncii centrale a Italiei şi ocupantul unor funcţii de conducere la Banca Mondială şi OECD, au fost suficiente, pentru ca moneda europeană să supravieţuiască.
Nu doar atât. BCE a început un program de achiziţii de active şi obligaţiuni de miliarde de euro, pe care l-a închis în decembrie 2018, dar a anunţat că sumele obţinute la maturitate vor fi reinvestite, în condiţiile în care creşterea zonei euro este redusă, fiind mult sub a tuturor celorlalte ţări care şi-au revenit din criză.
„Axată pe teoria zonelor monetare optime (dezvoltată de laureatul Nobel în Economie, economistul canadian Robert Mundell) integrarea monetară europeană a reprezentat o decizie politică cu importante consecinţe economice, politice şi sociale, atât pentru ţările membre, cât şi pentru întreaga lume. Pe de o parte, procesul de integrare monetară europeană reprezintă un pas important spre moneda globală. După lansarea euro, sistemul monetar internaţional s-a caracterizat prin flotarea liberă între cele trei zone monetare (dolar, euro şi yuan). Pe de altă parte, integrarea monetară europeană poate fi privită ca o chintesenţă de elemente Jeffersoniene şi Bismarckiene, în consolidarea idealului lui Churchill («Statele Unite ale Europei»)”, scrie Andrei Rădulescu, directorul departamentului de Analiză Macroeconomică al Băncii Transilvania (BT).
Urcuşuri şi coborâşuri ale monedei bătrânului continent
Din punct de vedere economic, euro a contribuit la consolidarea poziţiei blocului european în sfera globală, dar şi la modificări importante ale mix-ului de politici economice implementat în ţările membre (reducerea instrumentelor de politică monetară), a mai remarcat directorul din cadrul BT.
„Din analiza evoluţiilor macro-financiare din zona euro, din perioada 1999-2018 se evidenţiază impactul Marii Recesiuni – testul structural cu care s-a confruntat regiunea, un şoc simetric cu implicaţii asimetrice. Pe de o parte, după incidenţa celei mai severe crize economico-financiare globale de după Al Doilea Război Mondial, zona euro a iniţiat un proces de divergenţă economică faţă de Statele Unite. Această divergenţă a fost determinată de faptul că, în zona euro, Marea Recesiune a fost o criză în W, mai îndelungată şi mai severă, dat fiind că Uniunea Monetară Europeană (n.red. – UME) nu a fost optimă şi nu a devenit optimă între timp. De altfel, pentru ieşirea din valurile Marii Recesiuni, au fost necesare atât intervenţia agresivă a Băncii Centrale Europene (care şi-a îndeplinit rolul de împrumutător de ultimă instanţă), dar şi reconfigurarea arhitecturii în materie de guvernanţă economică”, a explicat Andrei Rădulescu.
Astfel, ponderea PIB-ului zonei euro în PIB-ul global şi-a intensificat tendinţa descendentă după 2009, spre un nivel de aproximativ 16% în prezent (minimul istoric), conform directorului de Analiză Macroeconomică al BT. Totodată, din această perspectivă, diferenţa faţă de SUA s-a adâncit în ultimii ani, situându-se la cel mai ridicat nivel de la începutul anilor 2000.
„De asemenea, decalajul de dezvoltare dintre SUA şi zona euro s-a intensificat în ultimii ani, îndeosebi după incidenţa Marii Recesiuni. În prezent, PIB/locuitor în zona euro reprezintă sub 75% din nivelul SUA, nivel în zona minimelor istorice. Nu în ultimul rând, integrarea monetară europeană şi incidenţa Marii Recesiuni au contribuit la migraţia factorilor de producţie dinspre periferie spre centru, atât la nivel de ţări membre, cât şi din perspectiva regională (Uniunea Europeană). Altfel spus, am asistat la un amplu proces de polarizare şi la persistenţa asimetriilor în ţările/ regiunile cele mai afectate de valurile Marii Recesiuni. Pe de altă parte, subliniem faptul că implementarea Noii Guvernanţe Economice Europene, începând cu 2012, a contribuit la convergenţa ciclurilor economice ale ţărilor membre”, a detaliat Rădulescu.
Totodată, măsurile de politică economică implementate în ultimii ani au contribuit şi la ameliorarea indicatorilor de integrare a pieţelor financiare din regiune, conform reprezentantului BT.
„Cu toate acestea, rolul EURO ca monedă internaţională s-a diminuat în ultimii ani, pe fondul impactului Marii Recesiuni, dar şi al creşterii importanţei YUAN-ului. În încheiere, subliniem faptul că zona euro se confruntă, în prezent, cu finalul ciclului economic post-criză, iar integrarea monetară europeană nu a fost definitivată – structura continuă să fie incompletă. În acest context, apreciem că, pe măsura incidenţei unor noi şocuri, decidenţii de politică economică din regiune vor reacţiona cu noi măsuri de consolidare a arhitecturii Uniunii Monetare Europene”, a concluzionat Rădulescu.
