Enoriasii ortodocsi din comuna timiseana Peciu Nou se duc la slujbele de duminica la biserica greco-catolicilor, deoarece nu au un lacas de cult al lor. Constructia bisericii in care sa se poata ruga acestia a inceput acum 15 ani, dar de atunci au fost realizate lucrari doar in proportie de 40 la suta, banii folositi pana acum provenind doar din contributia localnicilor.
Noul preot paroh vrea acum sa modifice arhitectura lacasului de cult, care nu a fost construit conform proiectului initial, si s-a trecut la demolarea unor segmente din constructie. Nemultumiti ca sunt nevoiti sa se roage in biserica credinciosilor romano-catolici din comuna, o parte dintre ortodocsii din Peciu Nou nu mai sunt dispusi sa contribuie financiar la ceea ce ei numesc demolarea bisericii si nu constructia ei.
Pana in 1991, in comuna exista doar o capela ortodoxa, spatiu impropriu, insa, pentru oficierea slujbelor religioase. Din primele contributii ale enoriasilor s-a pus piatra de temelie a edificiului, dar lipsa fondurilor si saracia oamenilor au facut ca biserica sa nu fie finalizata pana acum. Fostul preot-paroh Constantin Pavel, impreuna cu membrii consiliului bisericesc, nu s-a gandit ca pentru a ridica biserica au nevoie de proiect aprobat si autorizatie de constructie.
Pe parcurs, pentru diferitele etape, au fost realizate proiecte si s-au solicitat autorizatii, dar niciodata pentru biserica in ansamblul ei. Credinciosii recunosc ca, in faza initiala, nu a existat o autorizatie de constructie, ci doar un proiect neavizat. Ei nu sunt, insa, de acord, din moment ce constructia sta in picioare, sa se modifice acum structura.
Este vorba despre turnul principal, pe care actualul preot paroh, parintele Tiberiu Benescu, ar vrea sa il inlocuiasca. „Ce s-a muncit in 15 ani, este daramat acum”, a spus unul dintre credinciosii ortodocsi, Gherasim Puie. De aceeasi parere este si Ioan Torje, care a fost, pana in urma cu doua luni, cantor la biserica. „Vreau sa vad cine isi va asuma raspunderea financiara pentru demolarea si, eventual, reconstruirea unor segmente din biserica”, a mai spus localnicul.
Preotul paroh a obtinut toate avizele
Actualul preot paroh se apara, insa, cu acte si sustine ca nu vrea altceva decat sa fie respectat proiectul initial al edificiului. „Asa cum e construita acum, biserica e mai mica cu 17 metri. Proiectul initial nu s-a respectat, iar acum firmele cu care avem contracte lucreaza la readucerea constructiei in forma din proiect”, a afir-mat parintele.
Tiberiu Benescu a obtinut, anul acesta, toate certificatele de urbanism necesare si autorizatiile de constructie. „Turnul de care sunt acuzat ca vreau sa-l daram arata de parca ar fi o moschee turceasca, ceea ce nu mi se pare normal”, a mai afirmat preotul.
Parohul ii mai acuza enoriasi de dezbinare si nu vede cum pot fi obtinuti banii necesari finalizarii constructiei. „Din moment ce nici jumatate din ei nu si-au platit taxele de cult, e greu de crezut ca vor putea contribui cu bani la finalizarea bisericii”, a adaugat preotul.
Primarul comunei Peciu Nou, Ignea Luchin, a spus ca institutia pe care o conduce, ca si Consiliul Local, au stat pe „marginea” aceastei dispute. Cu toate acestea, edilul este dispus sa aloce din veniturile extrabugetare suma de un miliard de lei vechi pentru continuarea lucrarilor.
„Vom forma o comisie, din care vor face parte viceprimarul si arhitectul comunei, care va organiza o licitatie in vederea stabilirii unui constructor autorizat pentru lucrarile pe care noi le vom finanta. Abia in momentul in care vom fi multumiti, vom debloca banii”, a mai spus Luchin.
Potrivit sursei citate, pentru constructia bisericii exista un proiect si o autorizatie, pe baza carora se va lucra de acum incolo.