Cenaclul „Ion Iancu Lefter” din Vaslui este din ce in ce mai puternic, tot mai multi iubitori de literatura din urbea marelui Tanase venind sa participe la sedintele acestuia. Joi, la ultima intrunire, au fost peste douazeci de participanti. „E foarte bine ca vin din ce in ce mai multi tineri, pentru ca ei dovedesc astfel ca nu fac parte dintr-o generatie pierduta – cum cred unii -, ci ca au sensibilitatea lor si dorinta lor de a visa”, a spus prozatorul Constantin Tintea, secretarul cenaclului. „Invitati de Simona Radu, eleva liceului nostru, am venit la acest cenaclu si noi, membrii cercului de filosofie „aporia”, din cadrul Liceului Emil Racovita. Ne-a placut si cu siguranta vom mai veni”, a precizat profesorul de filosofie Dorin Cozan. „Distanta de o suta de kilometri dintre Vaslui si Vetrisoaia nu-mi da voie sa particip la fiecare sedinta, dar pe 10 iulie ii voi invita pe toti membrii cenaclului la o serata literara la Vetrisoaia, pe care eu o voi sustine financiar”, a spus scriitorul Ioan Machnea, presedintele cenaclului „Ion Iancu Lefter”. Cenaclistii vasluieni sunt mandri si de faptul ca cei mai puternici oameni din Vaslui, Adrian Porumboiu si Corneliu Bichinet, sunt alaturi de ei. Fostul mare arbitru international de fotbal a promis ca va finanta aparitia unei publicatii a cenaclului, iar scriitorul Corneliu Bichinet, presedintele Consiliului Judetean Vaslui, ca va atribui gruparii literare vasluiene un spatiu in care sa-si poata desfasura activitatea. Peste toate, ramane valoarea poetului care da numele cenaclului vasluian, Ion Iancu Lefter, ucis pe o trecere de pietoni de un politist beat, la 1 martie 1990. „Sunt victima acestui veac hirsut / care ma poarta ca un corb in ghiare, / enormii colti de fiara m-au durut / si mai traiesc, iubito, intre fiare. // De ce tu, mama mea, nu m-ai nascut / acum un secol, un mileniu, poate, / sa ma fi intors, la poarta ta, pe scut / cu oasele de ploaie sagetate? // De-as fi stiut, as fi murit in tine, / nici o lumina nu mi-as fi dorit, / nu mai visam la zarile senine / nici punct nu as fi fost in infinit. // Acum imi car, asemeni unui bou, povara / acestui veac pe moarte si hirsut, / dar ce departe, mama, este moara / in care sacul vremii s-a pierdut” Ð Ion Iancu Lefter, „Victima”, 6 mai 1984.
