Asta pentru că ating capitalul străin, deoarece acesta, și nu altcineva, s-a așezat, prin presiuni și impuneri de condiții, în fotoliul domeniilor care oferă posibilități de abuz de monopol și îl practică jenant de la instalare, dovedind că tocmai de aceea a vizat de la început domeniile cu pricina. Capitalul străin va replica! Nu este un termen prea potrivit. De fapt, se va răzbuna, în virtutea obligației colonialiste pe care și-o asumă de a-i pedepsi pe cei ce îndrăznesc să nu-i cânte osanale. Lupta este complet inegală: de o parte, guvernul, cât l-o ține Dumnezeu, fără nicio putere efectivă, de cealaltă parte capitalul străin, care a preluat sub control toate punctele și pârghiile strategice din economie, transformând România într-o colonie și tratând-o ca atare. Guvernul nu va avea să lupte doar cu vizatele companii din domeniile unde se practică la greu abuzul de monopol, ci cu toată floarea cea vestită a întregului Apus.
Căci, după ce a preluat cele trei domenii monopoliste (resursele naturale, distribuțiile de energie și băncile), restul economiei s-a prăbușit ca popicele la picioarele sale. Iar acum, de fapt, deține tot! Guvernul care va alege să se lupte va trebui s-o facă cu întregul moloh al capitalului străin, care este neunitar doar când este vorba de interesele disjuncte ale componentelor sale, dar care este coeziv când este vorba de a pune cu botul pe labe vreo colonie recalcitrantă.
Dacă-l vor ține baierele și nu va da înapoi, guvernul va trebui inevitabil să extindă aria luptei, ceea ce-l va pune în conflict cu întreg capitalul străin din România, mai ales că nedreptățile comise de acesta din urmă în România sunt incalificabile, iar unele din ele le întrec chiar și pe cele de abuz de monopol, singurele vizate deocamdată.
În mod obiectiv, nu vor putea fi trecute cu vederea, de pildă, externalizările de profituri fără fiscalizare, desfășurarea de activități cu pierderi false și altele asemenea, care constituie grosul furtului (căci trebuie să-i spunem pe nume!) pe care-l derulează capitalul străin în România! Și despre care doar se vorbește până acum, niciun fel de măsuri de contracarare nefiind luate.
Nu este greu de a identifica replica – de fapt, mai bine spus răzbunarea – capitalului străin. Acesta n-are ce face economiei cu capital românesc, pe care s-ar putea crede că ar viza-o înainte de toate, pur și simplu pentru că a distrus-o deja de mult. Nu o vor mai finanța băncile străine care fac jocurile în România?! Și așa n-o finanțează, iar cu doar cele 8 procente cu cât contribuie la finanțarea ei se poate foarte bine și fără! Iar de va limita extracția de gaze offshore (ca replică la plafonarea tarifelor de vânzare), prin amânarea investițiilor în exploatare, nimic altceva nu poate fi mai minunat!
Și așa România nu se alege mai cu nimic din gazele lăsate de Dumnezeu românilor, încât ar fi o blagoslovire ca zăcămintele să rămână cât mai intacte în așteptarea tot de la Dumnezeu a unor vremuri mai bune! Și atunci capitalul străin își va vărsa paraponul pe populație prin forțarea unor tarife mai mari la tot ceea ce ajunge la aceasta fără ca guvernul să poată face ceva, respectiv prețurile la carburanți (fixate de cele patru companii cu poziții dominante pe piață, toate străine), tarifele în telecomunicații (unde nici nu poate fi considerat că există vreo piață, în măsura în care totul este dirijat de trei jucători, bineînțeles toți străini), dobânzile la depozite (integral la cheremul cartelului băncilor străine), ca și dobânzile la credite.
În acest ultim domeniu, să fie clar: ROBOR-ului vizat de măsurile punitive ale guvernului nu-i pot fi imputate nici în proporție de 20% dobânzile aiuritoare cu care dau credite băncile străine din România, grosul reprezentându-l penalitatea de „risc de țară”.
Inacceptabilitatea impunerii unei asemenea penalități la credite date intern de către bănci care sunt înscrise juridic tot intern în România nu este taxată de noile măsuri și de altfel înlăturarea acesteia nici nu poate fi treaba guvernului, ci cade în responsabilitatea guvernatorului BNR, care ar trebui s-o combată pur și simplu prin retragerea autorizației de funcționare a băncilor care practică o asemenea anomalie.
Presiunile directe în creștere ale capitalului străin asupra populației îi vor determina, poate, în sfârșit, pe români să conștientizeze de unde vine jaful resurselor țării. Dar mai important va fi altceva. Intrarea fără echivoc în coliziune a măsurilor adoptate de guvernarea română cu politicile pretinse de capitalul străin și acțiunile în clar ale acestuia va aduce în mod obiectiv în atenția publică marea problemă a României actuale: contradicția dintre statutul ei oficial de țară suverană, membră a NATO și UE, și statutul ei real de colonie, fără economie națională, fără decizie națională, fără identitate națională.
Din motive nedeclarate, dar perfect identificabile, capitalul străin, care a preluat controlul proprietăților și pârghiilor strategice din România și deci decizia, evită să preia, după cum s-ar cuveni, și administrarea țării, la care îi dau dreptul proprietățile și deciziile deținute. Îl costă nu doar mai ieftin lăsând administrarea în seama românilor, dar mai ales în acest fel nu-și asumă vreo responsabilitate, putându-i face pe români vinovați de toate relele din lume. De aici haosul existent!
Nu poate fi condusă o mașină de cel care nu se află la volan, ba este chiar înghesuit în portbagaj! Preluarea administrării țării de către stăpânul străin care deține proprietatea și decizia ne-ar scuti de mascarada alegerilor, a înfruntărilor între partide politice și între instituțiile țării (guverne, președinții, parlamente și curți constituționale). O colonie este condusă de un guvernator străin. Și cu asta, basta! N-ar fi frumos și onorant, ar fi însă mai onest și poate chiar mai bine. Am scăpa de jocul de glezne al unui Dragnea și de crizele de autoritate comandate extern ale unui Iohannis.
Stăpânul străin ne-ar jecmăni desigur în continuare, dar mai cu responsabilitate. În condițiile unor politici pro-românești ale unor guvernări oficial românești, stăpânului extern îi va fi mereu mai dificil să mențină în viață minciuna existentă acum și să nu recunoască faptul de netăgăduit că România este o colonie. Recentele măsuri antiabuz de monopol obligă, de fapt, capitalul străin să oficializeze statutul de colonie al României pentru a-și putea continua cel puțin la ratele de până acum exploatarea colonială în România.
Adevărul, oricât de crunt, este oricum mai bun decât minciuna. Va mai rămâne însă o problemă: colonia cui? Câțiva corifei sunt gata, dar nu prea se înțeleg între ei! Doamne, ce vremuri vin!
