Graul – chiar cel mai curat – dupa seceratul in camp trebuie vanturat pentru a-l scapa de neghina, de pleava, de seminte, de balarii si buruieni, ramase dupa treieer.
La fel trebuie sa se intample si cu societatea umana, atunci cand se doreste insanatosirea ei morala si spirituala.
Care ar fi fost vanturatoarea, dupa secerisul si treieratul sfarsitului de an 1989, in tara noastra?
Desigur – inlaturarea oricarei posibilitati de a ajunge la conducerea statului a pletorei fostilor comunisti si a cainilor lor de paza – a aparatului represiv, Securitate, Militie etc., precum si a slujitorilor prea plini de zel din intregul sistem al organelor statului – ba si din acele structuri care ar fi fost sa ramana sector privat, daca dictatura instaurata nu ar fi socializat, comunizat aproape totul, pana la sange.
Aceasta s-ar fi putut face firesc daca multimile care au explodat in decembrie n-ar fi fost reprimate cu brutalitate de „noul regim”, in realitate carapacea grea, groasa, a vechii testoase poleite in afara sub forma revenirii la democratie si la statul de drept, sa ia ochii lumii.
S-ar fi putut face, nelasand ragaz structurilor securisto-comuniste – o clipa derutate – sa-si revina din soc, sa se replieze si sa acapareze Puterea. S-ar fi putut face prin adoptarea si aplicarea imediata a legii lustratiei, dupa dizolvarea PCR si scoaterea lui in afara vietii publice, aceasta pe fundalul reinoirii incipientei reveniri la o viata libera si democratica cu democratia de dupa 1923 si ea sufocata, cum stim, incepand cu dictatura regala.
Glasurile care s-au auzit atunci in sustinerea acestei absolut necesare schimbari, au fost sporadice, neconcertate, lipsite de vlaga.
Incercarile, reluate obsedant, pana acum nu au dat roade. Asa ne-am trezit ca dupa mai bine de 15 ani ne aflam si azi – cu toata aparenta de infaptuiri – intr-o societate minata in esenta ei de cancerul generalizat al vechilor structuri si a mentalitatii lor dictatoriale.
Aparenta de democratie, falsa existenta a statului de drept, amagirea ca ne-am afla in fata unei ordini juridice – se vad cu ochiul liber. Mai ales acum, cand se incearca batalia pentru reforma justitiei.
Dar adevarata reforma a justitiei – absolut necesara, mai mult decat prioritara – nu se poate face fara o radicalizare severa a Puterii Legislative – cea chemata sa spuna legea aplicabila, iar atunci cand nu este respectata, de buna voie si cu buna credinta, sa fie repusa in drept de justitie. Iar puterea legislativa nu poate fi radicalizata – de maniera satisfacatoare de care vorbim – pana cand societatea civila nu va impune, prin asumarea responsabilitatii ce urmeaza constiintei de sine, prin insasi prestigiul ei – dat de o elita intelectuala si spirituala pe care inca nu o avem si nici nu-i previzibil sa se nasca – pana cand societatea civila nu va reusi, prin mijloace non violente, vanturarea intregii Romanii, intr-un curent de aer care sa separe graul de neghina, de pleava si celelalte necuratenii.
Aceasta nu se poate realiza intr-o prima etapa decat pe baza unor alegeri anticipate. Cat mai repede si cat mai bine organizate, ele vor aduce in Parlament o majoritate democratica confortabila, care sa poata realiza fara obstacole nu doar reforma justitiei dar si celelalte schimbari atat de asteptate.
Insa oricat de repede ar fi de dorit sa se faca noi alegeri ele vor trebui organizate numai dupa modificarea legii electorale: pentru introducerea votului nominal (sistemul electoral britanic ni se pare a fi in acest moment cel mai potrivit); pentru inlaturarea posibilitatii de a mai candida a fostilor securisto-comunisti si a imbogatitilor corupti care stapanesc nu doar economia ci si fraiele puterii; pentru ridicarea pragului electoral la peste 7%, care sa permita o curatire nu doar ideologica si doctrinara a partidelor politice ci si o asezare a lor in albii cat de cat statornice.
Crearea pe aceste baze a unui Parlament cu adevarat reprezentativ, format doar din personalitati care doresc insanatosirea morala si spirituala a societatii noastre, va da posibilitatea, pe de o parte, instituirii unui sistem de organe ale statului, la nivel national si local, epurate de vechii si actualii locatari cu vechile lor tare si deprinderi, iar, pe de alta parte, adoptarii unor legi sanatoase care sa raspunda firesc dezideratelor de care am vorbit, in perspectiva realizarii unui Program de lunga durata de renastere nationala.
Altfel aceasta perioada de tranzitie, de incertitudine, de falsa democratie, in care traim, se va amana pana la calendele grecesti, atat timp cat generatiile viitoare izvorasc inca fara voia lor din magma nesanatoasa a societatii noastre.
Incercarile actuale de reforma a Justitiei, facute cu buna credinta din dorinta de a se salva ce se mai poate – in lipsa fundamentelor de care vorbeam – chiar daca vor reusi, nu vor face decat sa adauge cateva petice noi pe un sac putred; acestea, chiar daca ar distruge sacul, n-ar putea – prin insumarea lor – sa faca altul nou. Trebuie pus piciorul in prag – acum ori niciodata!
Si prin radicalizarea societatii civile – cu ajutorul brumei de intelectuali ramasi inca pe baricadele adevarului, dreptatii, justitiei – ale libertatii de gandire, exprimare si actiune – sa faca presiuni pentru a determina guvernantii actuali si de viitor sa procedeze la vanturarea societatii romanesti pana la curatirea ei de pacatele trecute, inca in vigoare. Numai asa si intreg aparatul Puterii judecatoresti – acum in stare de „leucemie morala” – va putea fi reorganizat printr-o masiva transfuzie de sange.
Va fi nu greu ci foarte greu, daca nu imposibil. Dar va trebui sa se faca. Nu exista alternativa! Trebuie sa avem taria de a incepe marea curatenie, oricat ar fi sa suferim fiecare. Sper ca se vor gasi inca suficienti cavaleri care, auzind chemarea cornului, vor fi dispusi sa apere onoarea si demnitatea romanilor – cu orice sacrificii – spre a arata inca odata omenirii ca „mai nasc si in Romania oameni!”.
Cum insa speranta noastra nu ne impiedica sa fim lucizi, constat cu strangere de inima ca un asemenea Program de renastere nationala poate fi deocamdata o frumoasa himera.
Am expus ceea ce consideram noi ca este necesar sa se schimbe in societatea romaneasca pentru a se putea ajunge si la o reforma a justitiei capabila sa raspunda firesc asigurarii ordinii de drept, impunerii neconditionate a legii, reinnoirii onoarei si demnitatii ei – revenirea la democratie.
Vom vorbi acum despre conditiile prealabile, concrete, ale unui viitor program de reforma, nu inainte de a sublinia ca imperfectiunile democratiei se atenueaza numai prin sanatatea morala a natiunii si, in primul rand, prin cinstea, onoarea, demnitatea, simtul de raspundere al carmuitorilor si slujitorilor statului. In lipsa unei asemenea stari, imperfectiunile democratiei se amplifica, ajung jenante si suparatoare: democratia, departe de a mai fi benefica se transforma in contrariul ei – devine daunatoare. Daca lasi libertate lupilor, sacalilor, ei sunt in stare sa inghita celelalte specii.
Din pacate, la noi, in aceasta perioada de tranzitie (de la ce? catre ce?), nesanatatea societatii civile, dar mai ales boala manifesta a celor ajunsi la Putere care – nepasatori – „taie si spanzura” dupa bunul lor plac, in oprobriul multimii, democratia nu mai este doar in suferinta ci pur si simplu este un simulacru, o farsa.
Cum e posibila readucerea ei in albia sanatoasa am vazut mai inainte. Cum poate fi peticita, pe coordonatele programului propus de guvern si pentru care isi va asuma raspunderea, o vom arata in ultima parte a articolului.
Iata, acum, conditiile prealabile de care am amintit:
– Un guvern bine intentionat si capabil, care bucurandu-se de o majoritate parlamentara confortabila – sa elaboreze Programul de renastere nationala, in contextul integrarii noastre in Uniunea Europeana, fara a neglija contributia Romaniei la revigorarea ONU si la realizarea ordinii de drept international, potrivit prevederilor Cartei;
– Un Parlament – reprezentant al vointei nationale neviciate-care, plin de har si de intelepciune, dupa adoptarea Programului sa-l transpuna in legi, intemeiate pe principiile si normele fundamentale ale Dreptului, legi care sa raspunda legitim interesului national, idealului de cultura si spiritualitate al natiunii romane: atunci, cetatenii, realizand ca legile sunt drepte, nepartinitoare, corecte si ca urmaresc scopurile mentionate, se vor supune de buna voie prevederilor lor. Institutiile statului, vazandu-se ele insele prinse intr-un sistem articulat, coerent, unitar, vor aplica cu buna credinta – fara imixtiuni din afara – prevederile lor; vor fi din ce in ce mai rare si mai nesemnificative situatiile in care cei nedreptatiti se vor adresa justitiei; instantele – degrevate astfel de numarul in curs de procese – vor putea judeca in liniste, fara graba si fara „parti-priuri” cererile primite;
– Judecatorii, procurorii, intreg personalul instantelor si cel al administrarii justitiei sa fie selectat pe criterii bine definite iar promovarea magistratilor sa se faca numai in functie de rezultatele activitatii lor; criteriile de selectie vor trebui sa aiba, de principiu, obiectivul inlaturarii fostilor si actualilor cripto-comunisti si securisti (vezi legea lustratiei), cat si a celor obedienti, oportunisti, corupti, necinstiti; nu se va pune problema situatiei lor materiale (desigur, una acceptabila, in conditii decente fata de situatia celorlalte categorii de functionari – nici intr-un caz mult superioare acestora). Cine vrea sa fie magistrat trebuie sa stie ca nu de satisfacerea nevoilor lor materiale depinde bunul mers al justitiei ci de sacrificiul acceptat al manifestarii raspunderii fata de actul de justitie, de tinuta lor morala, de constiinta lor;
– Reorganizarea din temelii a sistemului instantelor judecatoresti prin eliminarea celor inutile, ale caror sarcini pot fi realizate chiar mai bine de alte instante. Voi da doar doua exemple: Curtea Constitutionala trebuie absolut desfiintata si sarcinile ei sa revina Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca in sistemul nostru de la inceputul secolului trecut, apreciat si azi, de specialistii in materie, la superlativ;
– Gandirea raportului intre Puterea Judecatoreasca si celelalte Puteri ale statului de natura sa-i confere – fara discutii, fara indoieli si fara posibilitati de interpretare – independenta absoluta iar sistemul ierarhiei instantelor si magistratilor sa inlature orice posibilitate de imixtiune a sefului in actul de justitie;
– Administratia justitiei, supusa firesc Guvernului, sa nu aiba decat legaturi principiale, corecte, cu magistratii – cei care infaptuiesc justitia numai pe baza legii si constiintei lor;
– Sa fie total si definitiv exclusa orice interventie din afara – a partidelor politice, a membrilor guvernului, a presedintelui statului etc. in actul de justitie iar cei vinovati – intervenienti si magistrati sa fie, pentru asemenea fapte, aspru pedepsiti.
– Reorganizarea Consiliului Legislativ, sporindu-i pozitia in promovarea proiectelor de legi si alegerea membrilor sai dintre magistratii cei mai dotati pentru a nu mai fi, precum cel de azi, atat de obedient, de ascultator, incat avizele lui sunt formale, ineficiente. Acesti magistrati, ca si cei ai ICCJ, CSM, etc. trebuie sa constituie corpul de elita al profesionalismului juridic, aplicat si doctrinar – aparatori, prin insasi prezenta lor in aceste inalte magistraturi, ai onoarei si demnitatii Justitiei;
– CSM – redus la I/2 din membrii sai, pentru a-l face eficient – sa fie curat din punct de vedere moral pe criteriile mentionate pentru orice categorie de magistrati – la cei din CSM insa, cu un spor de atentie;
– Reducerea numarului membrilor ICCJ din aceleasi motive prin degrevarea ei de atributiunile care nu sunt de natura unei instante supreme precum si alegerea membrilor sai pe cele mai riguroase criterii;
– Reglementarea raspunderii magistratilor – de principiu, pentru intregul sistem si, particular, pentru fiece structura a sistemului. Raspunderea sa fie atat de severa, incat cel aflat intr-o asemenea postura sa-si aminteasca ca in Evul Mediu s-a ajuns (sigur, exagerat) la jupuirea de viu a magistratului vinovat.
– Statutul magistratilor va trebui astfel redactat incat sa fie suma preceptelor pe care acest demers al meu le-a infatisat.
Din cele expuse pana acum rezulta cu prisosinta faptul ca pentru o adevarata reforma a Justitiei este in primul rand nevoie de oameni – in cel mai deplin sens al cuvantului – cei care, alegandu-si sa urmeze studiul Dreptului, trebuie sa se dedice firesc acestei vocatii, sa primeasca o educatie si o pregatire pe masura responsabilitatilor care-i asteapta. Despre starea de lucruri din societatea noastra – sub aspect moral, cultural, spiritual – am vorbit (si ne-am aratat sceptici) dar se pune intrebarea fireasca: pot facultatile de Drept, in structura, organizarea si, mai ales, cu personalul didactic actual si cel in perspectiva, sa asigure o pleiada de viitori magistrati, care sa raspunda schimbarilor radicale pe care le preconizam? Noi credem ca nu. Iata de unde ar trebui inceputa reforma Justitiei.
Abia acum cand problemele fundamentale au fost evocate ca si modul in care noi concepem ca ele ar putea fi solutionate intr-o perioada mai indelungata de timp, sa vedem ce ar putea aduce nou proiectele de lege pentru reforma Justitiei, initiate de guvern, si pentru care se lupta atat de responsabil si motivat ministrul Justitiei, declarandu-ne deschis – cu tot scepticismul marturisit – de partea domniei sale.
Batalia, chiar daca va fi castigata prin asumarea raspunderii Guvernului in fata Parlamentului (noi am prefera ca proiectele respective, cat si celelalte anuntate ca vor face parte din pachetul de legi care vor fi inaintate Parlamentului in acest scop, sa fie respinse pentru a se ajunge cat mai rapid la alegeri anticipate, atat timp cat membrii coalitiei aflati la putere ezita sa le determine), nu va aduce victoria, intrucat nu va starpi nici radacinile amare care mineaza justitia, nu inlatura nici uscaturile mult prea abundente, ci tinandu-se lant unele de altele si de intreg sistemul politic, evident corupt, nu vor deschide decat si mai larg cutia Pandorei. Chiar daca se va reusi inlaturarea unor impatimiti in rele din sistemul Justitiei, chiar daca vor cadea cateva capete din trupul „hidrei”, chiar daca se va primeni cat de cat personalul judecatoresc – mentalitatea dominanta nu va fi starpita, germenii raului se vor solidariza ca si pana acum si vor secreta alte virusuri la adapostul politicienilor si ale celorlalte structuri ale statului in care misuna subteran aceeasi fauna.
De aceea, repet, batalia inceputa trebuie dusa pana la capat si pe cat se poate radical, fara compromisurile deja acceptate.
Legile nu se elaboreaza pe baza negocierilor si compromisurilor partilor interesate; nu prin impunerea punctului de vedere al celui mai abil si mai bine asezat la un moment dat in procesul de redactare al proiectelor; nu pe baza unui dialog al surzilor, netrecut dincolo de cel al interesului lor. Legile se fac si se edicteaza in urma oricarui dialog purtat de oricine (din imputernicitii desemnati de insasi legea in intelepciunea ei si de toti cetatenii), care, de buna credinta, urmaresc aflarea adevarului – aici aflarea solutiilor juridice celor mai adecvate pentru instaurarea ordinii de drept in stat, pentru impunerea justitiei, realizarea armoniei sociale, pentru apararea si promovarea intereselor statului roman ca reprezentant al natiunii romane si al cetatenilor sai. Orice alta atitudine nu este posibila atunci cand vorbim de un adevarat legiuitor.
Fata de situatia din acest moment din tara noastra, argumente in plus pentru promovarea proiectelor de legi ale reformei Justitiei decat cele deja arhicunoscute din mass-media, din discutarea lor in cadrul societatii civile, ale institutiilor interesate, ale specialistilor etc., mai pot fi aduse: ele insa nu schimba nimic; s-ar impune mai degraba o sistematizare a observatiilor si propunerilor facute – cu argumente pro si contra, dar aceasta se va realiza firesc de catre organele competente.
Ceea ce am dori noi sa subliniem este ca Guvernul, in cazul asumarii raspunderii pentru aceste proiecte de lege, sa le promoveze in Parlament cat mai aproape de varianta initiala, iar de se poate chiar intr-o varianta mai radicala; nici intr-un caz nu trebuie admise unele observatii sau propuneri care nu pot fi primite, fiind evident in afara Dreptului. Vom ilustra acest aspect printr-un singur exemplu. Nu este posibil ca numirea magistratilor sa se faca de Consiliul Superior al Magistraturii, fiindca aceasta – desi inalta institutie in sistem – nu detine nici puterea in mod originar. Singurele puteri ale statului, recunoscute de Constitutie si admise de toate statele de drept, apartin: Presedintelui, Parlamentului, Guvernului si Puterii Judecatoresti. Dar Puterea Judecatoreasca inseamna puterea actului de justitie – puterea de lege a hotararilor si deciziilor instantelor de judecata, legal si legitim constituite, hotarari si decizii care, ramase definitive, fac Dreptul – cel incalcat, nesocotit, neaplicat, sau acopera lacunele in Drept , creind ele insele normele aplicabile in acele spete si care se vor impune ulterior Parlamentului pentru legiferare. Institutiile din sistemul Justitiei, altele decat instantele de judecata despre care am vorbit – inclusiv CSM – nu detin prin nimic puterea ci exercita unele atributii de ordin administrativ, ca si Ministerul Justitiei.
In afara unor astfel de observatii, credem ca se impune sa ne exprimam dezamagirea profunda ca institutii atat de inalte, cum sunt ICCJ, CSM, Procuratura generala, etc. comenteaza sau fac observatii si propuneri – ca institutii – de natura sa deconcerteze pe orice specialist. Cat despre membrii acestora, fiindca pe acestia prea bine ii stim si, mai ales, pe cei care conduc aceste institutii, nu ne mira pozitia lor, fiindca numai de reforma nu le arde ci de apararea drepturilor si privilegiilor castigate si, in mod implicit, de apararea intereselor structurilor vechi care se perpetueaza la nivelul statului si nu doar a celor din sistemul judecatoresc. In ce ma priveste rosesc numai la gandul ca si eu sunt jurist si am lucrat in institutii care fac legea; mi-e din ce in ce mai penibil sa ma intalnesc fie si intamplator cu cei care inca mai sunt prinsi in sistemul diabolic, absolut rusinos, despre care am vorbit si care, fosti colegi sau nu, se identifica pana la disparitia personalitatii lor cu sistemul care trebuie radical schimbat.
