Jean Louis Panne
Cu ocazia sarbatorii lui 9 mai 1945, Vladimir Putin a publicat in ziarul Le Figaro un articol intitulat lectiile victoriei asupra nazismului, care se dorea o lectie de istorie, dar rescrisa dupa metodele cunoscute ale totalitarismului stalinist. Facand pe profesorul, Vl. Putin a fixat originile celui de-al doilea razboi mondial in venirea la putere a nazistilor. Ar fi trebuit sa spuna ca din 1920 pana in 1933 partidul comunist german sub directa autoritate a Moscovei, a combatut feroce Republica democrata de la Weimar, intr-o complicitate uneori deschisa cu nazistii si ca din 1922 pana in 1933, pentru a deturna clauzele tratatului de la Versailles, Wehrmacht-ul experimentase si isi transportase tunurile, avioanele si diviziile in mare secret pe teritoriul sovietic. Profesorul Putin pune apoi pe acelasi plan acordurile de la Munchen din septembrie 1938 cu pactul germano-sovietic din august 1939. E vorba despre o falsa simetrie. La Munchen, Franta si Anglia au facut un ultim efort pentru a-l satisface pe Hitler, in legatura cu dreptul germanilor din regiunea sudeta de-a se alipi Reichului. Ocupand Cehoslovacia la 15 martie 1939, Hitler a rupt tratatul si a provocat schimbarea de atitudine a celor doua democratii. In vointa lor de a nu mai ceda nimic dictatorului, acestea au garantat frontierele mai multor tari din Europa orientala, printre care Polonia, ceea ce a antrenat automat intrarea lor in razboi la 1 septembrie 1939 si chiar angajarea intr-o negociere de aliante militare cu URSS. Deci, ruptura acordurilor de la Munchen Hitler a facut-o, ceea ce a dus la razboi. Dar, fara indoiala, Hitler n-ar fi trecut Rubiconul daca n-ar fi avut garantia de a fi linistit la Rasarit. Aceasta garantie i-a fost data de pactul germano-sovietic din 23 august 1939, numit prin antifraza „pact de neagresiune” deoarece ascundea clauze secrete referitoare la impartirea sferelor de influenta nazista si sovietica. Fara a fi preocupat ca da ceea ce nu-i apartine, Hitler abandoneaza in mainile lui Stalin Estonia, Lituania, Letonia, Basarabia si Bucovina de nord (provincii romanesti astazi Moldova – n. aut.; n. aldine: si Ucraina!) partea rasariteana a Poloniei. Din 17 septembrie acesta pune mana pe prima bucata poloneza inainte de a se face stapan pe altele in iunie 1940, in timp ce partidele comuniste primeau ordin sa menajeze Germania si sa atace propriile lor guverne capitaliste. „Profesorul” Putin declara hotarat ca in 1989 Sovietul Suprem al URSS a facut o apreciere juridica si morala precisa a pactului Molotov – Ribbentrop. Trebuie sa conchidem ca el nu reuseste niciodata sa priceapa istoria altfel decat conform versiunii oficiale sovietice. Ca n-are alte repere decat acelea ale unui regim totalitar muribund, care dupa o jumatate de secol de minciuni abia a reusit sa recunoasca existenta clauzelor secrete ale pactului?
Mai ales ca „profesorul” nostru nu spune un cuvant despre al doilea pact german sovietic, cel din 28 septembrie 1939, tratat de prietenie si de delimitare a frontierelor care, intre altele, inaugura o colaborare a celor doua politii politice, Gestapoul si NKVD, si ii oferea lui Hitler materiile prime indispensabile continuarii ofensivei spre vest, in special petrolul cu care tancurile lui vor inainta spre Franta in mai 1940. Si daca astazi presedintele Putin se plange amarnic de atitudinea statelor baltice fata de Rusia, el, ca „profesor”, a uitat sa aminteasca felul in care URSS a tratat aceste tari ocupate. Acestea au fost direct integrate in URSS si sovietizate fara drept de apel. Au incetat sa existe ca state, au pierdut intreaga suvernitate nationala si au suportat teroarea de masa impusa de Stalin in Polonia ocupata. NKVD a lansat patru operatii de deportare in Gulag, vizand paturile conducatoare, fiind vorba de cel putin 330.000 de persoane, din care a treia parte copii sub 14 ani, pana la 440.000 de victime la o populatie de 12 milioane de locuitori.
Invazia Poloniei de catre Armata Rosie la 12 iunie 1940 a adus un val de teroare care, intre 1940-1941, apoi in 1944-45, a facut in jur de 175.000 de victime, 17,5 la suta din populatie, ceea ce, raportat la populatia franceza, ar insemna peste 10 milioane de oameni. Aceleasi metode au fost aplicate si in Lituania, si in Letonia, precum si in Basarabia si in Bucovina de nord. Or, presedintele Putin explica pe drept cuvant ca pierderea bataliei (contra nazismului) insemna pierderea suveranitatii nationale, incetarea existentei ca stat, exterminarea fizica. Dar oare URSS a tratat altfel tarile pe care le-a anexat intre 1939 si 1941 si pe care le-a ocupat din nou intre 1944 si 1945?
Exista o asemenea tendinta aflata in cadrul unei false simetrii, de a considera ca infrangerea nazismului a insemnat eliberarea intregii Europe. Si „profesorul” reia aceasta explicatie adevarata cand spune ca Armata Rosie a eliberat Europa de nazism, dar care se arata a fi mincinoasa cand adauga: luptand impotriva nazismului poporul nostru a adus si libertatea altor popoare. Or, nu trebuie confundata eliberarea cu libertatea. Poti fi eliberat de nazism si supus unei alte asupriri. Care a fost libertatea tarilor anexate intre 1939-'40? Dar aceea a popoarelor comunizate intre 1945-'48 sub denumirea tautologica de „democratii populare”, popoare care au asteptat anul 1989 pentru a-si regasi libertatea? Insa „profesorul” sare peste cal cand reactiveaza o veche provocare KGB-ista. La 5 martie 1940 Stalin si Biroul Politic au decis sa asasineze 25.700 de polonezi, din care 14.587 ofiteri prizonieri de razboi. 4243 dintre ei au fost ucisi cu un glonte in cap intr-o padure din Bielorusia numita Katyn. Aceasta crima impotriva umanitatii, fiind descoperita de nazisti in 1943, URSS a incercat prin toate mijloacele sa nege responsabilitatea in aceasta problema. Nereusind in timpul procesului de la Nurenberg sa le atribuie nazistilor genocidul, Kremlinul a hotarat sa stearga orice urma, citand printre miile de sate distruse de ocupantul german si satul Khatyn, un alt sat bielorus cu o grafie foarte apropiata de Katyn. Este evident ca acestui Khatyn i-a adus omagiu presedintele Putin in scopul ca naivii sa creada ca el „profesorul”, a evocat Katyn-ul!!! Astfel a laudat si alianta dintre De Gaulle si Stalin incheiata la Moscova in decembrie 1944. „Profesorul” a uitat dispretul cu care privea Stalin Franta invinsa in 1940, constrangand-o sa recunoasca prima guvernul comunist pe care-l impusese Poloniei, aceeasi Polonie pentru care noi am intrat in razboi. De fapt Stalin l-a dispretuit pe De Gaulle, asa cum reiese din stenograma intalnirii dintre el si Maurice Thorez la Kremlin pe 19 noiembrie 1944, cand a ordonat sefului PCF sa-l lichideze politic cat mai repede posibil pe General.
Fata de ceea ce trebuie numit „negationism istoric” nu e doar foarte ingrijorator sa constati ca presedintele Putin este credincios in materie de istorie contemporana invataturii brejneviste din URSS inculcata unui locotenent colonel KGB, ca ramane de inteles si „mobilul” acestei „lectii de istorie”. Explicatia se afla in afirmatia „profesorului”, conform careia parteneriatul dintre Rusia, Germania si Franta constituie factorul pozitiv major al vietii internationale si al dialogului european pentru o Europa mare, unita de la Atlantic la Urali si chiar pana la Pacific. Europa in care europenii pot, ca si in lupta contra nazismului, sa se sprijine pe Rusia. In loc sa se reformeze in mod real, aceasta aflata la stramtoare, impotmolita in Cecenia, parasita de tarile altadata vasale, incearca sa reediteze marea manevra initiata de Gorbaciov in 1987, relansand ideea de „casa comuna europeana” in scopul de-a rupe UE de SUA ,de-a profita de naivitatea ca si de slabiciunea europenilor pentru a le sustrage creditele si tehnologiile de care are nevoie puterea neocomunista de la Moscova pentru a se mentine in viata. Fi-vor inca odata europenii tentati de spiritul munchenez?
„Le Figaro” din 30 mai 2005
Traducere: ANA TUTUIANU
