Domnule Marius Oprea, când ați scris „Moștenitorii Securității“, vă gândeați că aceștia vor reuși să ia în posesie România și după trei decenii de la căderea comunismului?
Marius Oprea: Nu mă gândeam, știam că se va întâmpla acest lucru. Se vorbește mult despre faptul că vinovăția părinților nu trebuie să cadă asupra copiilor. Perfect de acord, dar aici nu mai vorbim de vinovăție, de legătura cu faptele comise de părinții-torționari, ci de preluarea sistemului de putere și relații, de banii negri realizați de părinții securiști
și activiști, și de pozițiile asigurate de aceștia copiilor – de la studiile în străinătate, plătite (ca în cazul secretarului PLUS Adrian Iordache) cu bani rezultați din acțiuni de contrabandă. Și de mușamalizarea unor fapte reprobabile ale copiilor, de către părinții ajunși în sistemul de putere. În cazul familiei Iordache, aceasta pare a fi o practică curentă. De pildă, Iulia Iordache (cofondator/vicepreședinte PLUS și soția lui Adrian Iordache, secretar general PLUS) este fiica lui Bugaru Constantin, fost ofițer de Securitate din Drobeta Turnu Severin. Acesta, care din câte știu are certificat de colaborator-agent al Securității de la CNSAS, a fost, rând pe rând, director la Electrica Mehedinți, adjunct la Hidroelectrica și traseist politic PSDR-PDL-PNL-PSD, dar, ca și Iordache senior, a adus prejudicii statului român în sume greu de estimat, prin comisioane încasate de la diferite firme, pentru acordarea de contracte supraevaluate, și este posesorul mai multor apartamente în București și în Timișoara, al unor terenuri pe Clisura Dunării ș.a. Ca și soțul său Adrian, Iulia Iordache, fata securistului Bugaru și vicepreședinta PLUS, a fost în 2002 protagonista unui accident grav, urmat de spitalizare vreme de câteva săptămâni a victimelor. Fostul securist Constantin Bugaru, tatăl vicepreședintei partidului PLUS, a mușamalizat cazul la Poliția Mehedinți și la Spitalul Municipal, plătind daune generoase victimelor, care nu au depus plângere penală. De fapt, despre asta este vorba. Să nu vă închipuiți că sunt cazuri izolate. Copiii securiștilor și ai foștilor activiști care au făcut carieră politică sau în administrație în timpul regimului Iliescu s-au bucurat de aceleași avantaje ca și copiii nomenclaturiștilor de odinioară și, iată-i acum intrând în servicii secrete, în administrație sau politică drept „oameni curați“, deși nu se dovedesc departe de mentalitatea părinților, ale căror averi, dar și mentalitate le moștenesc. Acum a venit vremea lor. Ei trebuie să-și țină la adăpost părinții și trecutul lor, prin construirea unui „braț de acoperire“ politic. Problema nu rezidă în vinovăție, ci în continuitate. Avem de-a face cu o „predare de ștafetă“ de la fosta Securitate la noua Securitate, de la părinți către copii, în perpetuarea aceluiași sistem. Și culmea e că tocmai ei, „copiii sistemului“, cu studii în străinătate, „curați și spălați“, au preluat și capitalizat lupta împotriva „ciumei roșii“.
Credeți că Noua Securitate controlează partide, mass-media, afaceri, sau vi se pare că sunt exagerări ale unor alarmiști?
S-a recunoscut public, în mai multe rânduri, acest fapt, chiar prin dezvăluiri ale unor „defectori“ din Servicii. Vă mai amintiți de căpitanul Bucur, cel care a făcut publice interceptarea discuțiilor din redacția „Academiei Cațavencu“, cât și faptul că lideri ai societății civile erau atent monitorizați de Serviciul Român de Informații? El a fost îndepărtat din SRI și supus unui proces penal, dar nimeni nu a mai scris despre faptul că, apoi, a câștigat la CEDO un proces împotriva statului român și a primit despăgubiri. Deci, din „trădător“, a devenit un avertizor public de integritate, care a arătat tocmai că în România se practică de către serviciile secrete (am văzut, în timpul președintelui Băsescu, cu câtă intensitate) aceleași metode de control și influență asupra instituțiilor, începând cu justiția, cât și pe palierele întregii societăți. Să nu uităm că s-a recunoscut public că Serviciul Român de Informații a raportat Comisiei parlamentare de control al SRI că, între 2005 și 2011, numărul total al mandatelor de ascultare puse în aplicare de SRI în cei șase ani este de peste 311.000. Înmulțind cu 20, numărul mediu al persoanelor de pe un mandat, a rezultat cifra de 6 milioane, după calculul făcut de președintele Comisiei SRI în martie 2018. Să fie atâtea cazuri justificate de „apărarea securității naționale“? Mă îndoiesc. Este doar aceeași problemă a continuității. În prea multe cazuri, Serviciul Român de Informații face ceea ce făcea și Securitatea – controlează „preventiv“ societatea, în beneficiul comanditarului politic sau al propriilor interese. Și, cum am văzut cu celebrele „protocoale”, a încercat sub Traian Băsescu să reînvie și vechea Direcție a VI-a de anchete penale, folosind DNA în acest scop și transformând o instituție menită să combată corupția în poliție politică. N-am să uit prea curând cum a fost furnizată TVR caseta de filaj cu Remeș primind niște cârnați și cum unui om politic incomod pentru putere i-a fost distrusă în câteva minute cariera politică de o viață, printr-o operațiune la care au conlucrat, ca în trecut, dezinformarea, filajul și ancheta penală.
Ce opinie aveți despre afirmația lui Dacian Cioloș cum că mai toți românii au avut legături cu Securitatea?
Ce-ar mai fi de comentat aici? Poate doar faptul că domnul Cioloș a fost sincer. Probabil că el, într-adevăr, nu cunoaște în cercul său, de familie, de prieteni și de unii dintre susținători, decât asemenea oameni. În 1989, Securitatea avea cam 14.000 de ofițeri și angajați civili, și un număr de 136.000 informatori, iar numărul foștilor deținuți politici și deportați depășea un sfert de milion. Acum, cei din urmă mai sunt puțin peste 40.000 (dintre care condamnați politic mai puțin de 2.000), în timp ce numărul securiștilor s-a multiplicat prin cel al copiilor lor, care le-au moștenit fie îndeletnicirea și practicile, fie averile, sistemul de relații și putere, cât mai ales mentalitatea.
Ați fost anchetat de Alexandru Iordache, de la Cercetări Penale, cea mai sinistră direcție a Securității, cel care sprijină partidul preluat de Cioloș. Credeți că în România dreptatea o să triumfe vreodată? Ce-ar fi fost normal să se întâmple cu securistul Iordache după 1989, după părerea dvs.?
Cred că ar fi fost normal ca măcar ofițerii de la anchete penale, care-i băgaseră la închisoare în anii ’80 pe opozanții lui Ceaușescu, să fi intrat sub incidența unor cercetări ale „faptelor de arme“. Dar nimeni nu i-a deranjat. Toți au intrat în noul sistem de putere și și-au slujit noii protectori politici, regimul Iliescu. Alexandru Iordache a fost cel care a coordonat ancheta noastră penală, în mod direct, am fost anchetat de un securist adus la Sarmisegetuza de Iordache de la Brașov – căpitanul Gheorghe Moldoveanu. Nu întâmplător și acesta a devenit, după 1989, fondator al „Vetrei Românești“, unde a fost membru cotizant domnul Cioloș. Am înțeles că Dacian Cioloș a debutat politic la PUNR, unde căpitanul Moldoveanu, care i-a bătut direct pe Caius și Sorin, era de asemenea fondator şi că fostul prim-
ministru Cioloș a fost vicepreşedinte al Junimii Uniunii Vatra Românească. Știu sigur că la Brașov căpitanul Moldoveanu a organizat autobuzele cu manifestanți care au plecat la Alba Iulia, să-l huiduie la îndemnul prim-ministrului Petre Roman pe domnul Coposu, singura persoană care, ca urmaș politic al lui Iuliu Maniu, avea legitimitatea să se afle la tribună acolo…
Nu este straniu modul în care domnul Dacian Cioloș, dar și Serviciile au virat de la național-comunism la globalismul actual? Că Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, a dat de înțeles, într-un interviu, că sărbătorirea modestă a Centenarului Marii Uniri în anul precedent ar fi fost programată la nivel de stat astfel încât să nu trezească prea multe energii „naționaliste“?
Este un numitor comun aici, o predare de ștafetă, cum am mai spus. Acum foștii securiști au șepci de baseball cu „Red Bull“ și pentru ei moneda curentă nu e leul, ci euro. Sunt primii beneficiari ai acestei lungi și tulburi tranziții și au avut întotdeauna instinctul de a se înclina după cum bate vântul. Ei nu au avut, prin natura meseriei, convingeri morale puternice. Când te-ai decis să intri în Securitate, l-ai lăsat la ușă pe Dumnezeu. Și prin asta, adevărul, binele, dreptatea. Ce să le mai ceri tocmai constanță, lor ori odraslelor, în privința convingerilor politice?
Credeți că astăzi se mai poate face dreptate pentru victimele regimului comunist?
Eu susțin că niciodată nu este prea târziu pentru adevăr. Și cred cu tărie în asta. Cred că singura dreptate care li se mai poate face este să existe o lege mult mai generoasă pentru recompensarea suferințelor lor, ca să nu moară în nevoi și sărăcie, cum se întâmplă. Un fost deținut politic primește 200 de lei pentru un an de pușcărie. Un securist primește cam 2.000 de lei pensie pentru fiecare an lucrat în Securitate. Și nimeni nu se poate lega de pensiile lor. Măcar să fie ridicate pensiile deținuților politici la acelea ale torționarilor lor.
Prietenii dvs. anchetați cu violență de acest securist securistă, Caius Dobrescu şi Sorin Matei, ce v-au spus când au aflat dezvăluirea dvs.?
Ei au văzut fotografia lui Iordache și mi-au spus că nu-și aduc aminte că ar fi arătat așa. Într-adevăr, și eu îmi amintesc bine că „maio-
rul Alexandru“ avea ochi albaștri. Este posibil ca acela care ni se recomanda nouă drept „maiorul Alexandru“ (și care se purta „părintește“ cu noi, spre deosebire de subordonați) să fi fost altă persoană, dar eu am aflat de la un fost ofițer de Securitate că numele celui care a coordonat ancheta la „nivelul superior“ a fost Alexandru Iordache. Noi nu am primit actele cercetării penale, ci doar pe cele ale urmăririi informative. O să mai caut în arhivele CNSAS, unde am găsit deocamdată adresa înaintată de generalul Vasile Gheorghe, șeful Direcției de anchete, și de Giani Bucurescu, șeful Securității București, către Iulian Vlad, cât și decizia acestuia de a nu fi trimiși în judecată, ci supravegheați cu atenție. Ceea ce am simțit cu toții până în decembrie 1989. Eu am fost în permanență presat să aleg între o condamnare cu închisoarea cuprinsă între 5 și 8 ani și semnarea unui angajament. A fost cea mai grea alegere din viața mea. Am ales să merg la închisoare. După cum m-a anunțat în septembrie 1989 căpitanul Moldoveanu, ar fi urmat, dacă nu mă decid să colaborez, să fiu judecat în ianuarie 1990. Am refuzat și atunci, așa că a vrut să-mi retragă repartiția în învățământ, la care i-am mulțumit, că mă scapă de navetă, pentru că trebuia respectat Codul Muncii și m-aș fi putut angaja, ca absolvent de Istorie, doar la Muzeu sau la Biblioteca Județeană. M-a înjurat și m-a dat afară din birou, cu tot cu repartiție. Ceea ce m-a durut a fost să aflu, nu demult, cercetând arhivele, că atât eu, cât și Caius eram turnați, în 1989, frecvent la Securitate, contra cost, de un prieten comun, fost deținut politic. A primit pentru turnătorii un ceas Orex, iar ofițerul care îl coordona, căpitanul Taropa, a ajuns, după 1989, directorul filialei din Brașov al unei bănci, același care i-a refuzat lui Ion Gavrilă Ogoranu un credit pentru că pe fișa lui de cazier luată de la Poliția Brașov erau înșirate toate condamnările lui în contumacie, încheind cu cea la pedeapsa cu moartea.
Dacă acest securist Iordache, așa cum ați afirmat, a coordonat și arestarea și deținerea la Jilava a revoluționarilor din 21 Decembrie – poate singurii adevărați revoluționari, pe lângă cei de la Timișoara, din primele zile –, nu credeți că ar trebui să fie anchetat în Dosarul Revoluției?
Ba da, am solicitat o audiență și mă voi întâlni în cursul
săptămânii viitoare cu domnul general Cosneanu, șeful Parchetelor Militare, cu care de altfel colaborez foarte bine în activitatea noastră de identificare a rămășițelor pământești ale victimelor comunismului. Am trimis fotografia „maiorului Iordache“ și prietenilor mei, muncitorii anchetați la 15 noiembrie 1987, în legătură cu torturarea cărora la arestul Securității din Rahovei este deja deschis un dosar penal.
Ce părere aveți despre faptul că pagina de FB a mișcării de stradă #Rezist a eliminat postarea foarte critică la adresa lui Cioloș, emisă pe baza dezvăluirilor dvs., la scurt timp după ce au făcut-o publică?
Cred că există o foarte mare derută acum între cei care, de bună-credință, condamnă în stradă „ciuma roșie“, dar și printre ceilalți, care încearcă să le capitalizeze politic nemulțumirea. Deruta aceasta s-a tradus și în multe amenințări primite de mine, de injurii ce să mai spun, cele mai multe sub protecția anonimatului, dar și direct, pe e-mail. Această fanatizare a electoratului #Rezist seamănă cu aceea a colegilor din „Vatra Românească“ ai lui Dacian Cioloș de odinioară. Nici ei nu erau capabili de un dialog, ci doar de injurii. Atunci eram înjurat că vreau să vând Ardealul. Acum, că sunt vândut lui Tăriceanu, pentru că da, recunosc, am făcut parte din guvernul său și sunt simplu membru în ALDE. Dar ce legătură este între asta și faptul că Alexandru Iordache a fost securist, un anchetator penal, așa cum a recunoscut el însuși?
Ați fost atacat „preventiv“ în Revista „22“ de către Mădălin Hodor, în martie anul trecut. În aprilie, același Hodor prezenta un document prin care, printre alții, era incriminat prof. Ioan Aurel Pop, proaspăt ales președinte al Academiei Române, prezentat ca om al Securității. Ce rol îi atribuiți lui Mădălin Hodor, suspendat de conducerea CNSAS în luna mai și cercetat disciplinar, în ecuația de putere care domină țara?
De simplu pion.
