Una din obsesiile majore ale comunismului a fost industrializarea. Fara industrializare comunismul nu ar mai fi fost comunism. Asa cum stim, se construiau fabrici si uzine nu atat pentru a le fi oamenilor mai bine cat pentru a servi un concept propagandistic, pentru a lichida trecutul agrar si atasamentul oamenilor fata de datini si traditie. Puterea sovietelor plus electrificarea insemnau pentru Lenin comunism. Sub aceasta deviza s-au inscris toti liderii din rasaritul Europei. Dupa ani si ani am inteles ca industrializarea a fost pur si simplu falimentara. Majoritatea investitiilor au dus de fapt la saracirea populatiei si nu au ridicat catusi de putin nivelul de trai. Industrializarea fortata, urbanizarea fortata, totul era fortat, slujind concepte abstracte si nu aveau nici o legatura cu realitatea concreta.
Publicam acum un articol al unui autor, Neagu Florea, care nu este doar un simplu inginer, ci vede lucrurile in dinamica lor filosofica – daca se poate spune asa -, care nu intamplator a si tradus din Berdiaev, Filosofia inegalitatii, si care acum lanseaza un concept absolut inspirat privind epoca – s-o mai numim a tranzitiei? – pe care o tot traversam: dezindustrializarea.
Analiza domniei sale se opreste asupra industriei extractive, dar prin extensie putem sa avem in vedere si alte domenii. Dezindustrializarea este asadar un concept cu o utilizare foarte larga. De altminteri, peste tot in lume se vorbeste de o era postindustriala. Totul este de fapt „post”, nu ne mai aflam in epoca productiei, a acumularii, ci a serviciilor, a tot ce poate fi consumat si rafinat. La noi lucrurile nu stau deloc asa. Nu degeaba sunt atatia nostalgici ai epocii de aur sau de fier, epoca marilor combinate siderurgice si petrochimice.
Locuiesc in cartierul Drumul Taberei, foarte aproape de ceea ce inainte era UMEB, adica Uzina de Masini Electrice Bucuresti. In anii '70-'80 vecinii de bloc se sculau cu naoptea in cap si se duceau mandri la locul lor de munca. Alaturi de halele de productie se afla si un club unde clasa muncitoare, dupa ce participa la vreo sedinta de invatamant ideologic, se destindea, juca table, ping-pong sau, pentru stimularea inteligentei, sah, se organizau si seri dansante unde veneau cu tot familionul ca sa se cunoasca mai bine. Acum aceasta intreprindere a fost demolata. In locul ei se va ridica un Mall, ceva urias si foarte colorat, cu multe marketuri si magazine de lux, cu cinematografe si restaurante, cu o sumedenie de tentatii. In mod penibil, cineva a scris cu creta, chiar la poarta santierului unde au si inceput lucrarile de excavare, „nu vrem Mall jidanesc”. Inscriptia urata a supravietuit vreo doua zile, apoi a fost stearsa. Epoca dezindustrializarii este si epoca Mall-urilor. De o parte se aliniaza tinerii care nu stiu ce a fost in trecut si nici nu-i intereseaza, de cealalta, noi astia, batrani, care vedem ambele fete ale problemei, si mai este si grupul celor care urasc tot ce se face acum in tara. Din aceasta ciocnire cine va triumfa? Probabil tineretul. E cel mai mic rau dintre toate relele.
