„Nu pot fi bagat in borcanul cu izolare”
Presedintele Traian Basescu si-a explicat ieri, intr-un interviu acordat postului public de televiziune, aparitiile publice inopinate si iesite din tipar: „Nu pot fi bagat in borcanul cu izolarea specifica unui presedinte, lucru care deranjeaza pe foarte multi. Eu insa raman ce sunt si nimic nu ma poate schimba”. El a recunoscut ca, fiind o persoana sociabila, nu se impaca prea bine cu normele de securitate ce trebuie luate pentru iesirile publice ale unui sef de stat: „Acum, ca presedinte, ar trebui sa stau intr-o vila, sa mananc ce gusta intai cei care controleaza alimentatia presedintelui, sa beau apa dintr-o sticla din care intai au baut altii sau s-a facut analiza. Eu nu pot, nu pot pentru ca sunt un om sociabil si imi iau sotia de brat si ma duc in restaurant, mananc o mancare pe care o comand acolo, beau dintr-o sticla de apa sau un sprit asa cum se gaseste, si asta e treaba. In acelasi timp, sunt foarte greu de pus intr-un program”. Atentionat fiind ca, in ciuda aparitiilor sale publice inedite alaturi de oamenii de rand, sondajele arata ca a scazut in popularitate, Basescu a replicat dezinvolt: „Nu as sta in sondajele de opinie, pe care le iau intotdeauna ca un element de trend, si nu de acuratete maxima, si niciodata nu m-am raportat la sondajele de opinie in comportament”. „Pentru mine, cel mai important lucru este sa nu ma transforme functiile”, a continuat seful statului.
Diagnostic PSD: Iliescu si Roman sunt fantome ale trecutului
Liderii PSD, reuniti ieri in sedinta Biroului Permanent al partidului, au luat in discutie subiectul legat de intalnirea dintre Ion Iliescu si Petre Roman, hotarand ca mesajul public referitor la acest lucru sa fie unul de minimalizare a celor doua personaje care „apartin trecutului”. De altfel, in conferinta de presa care a urmat sedintei Victor Ponta a declarat ca „viitorul partidului este in Partidul Socialistilor Europeni, nu mai poate privi spre trecut”. De asemenea, secretarul executiv al PSD, Dan Mihalache, a ironizat si el intalnirea Iliescu-Roman, spunand ca „putem sa ne intalnim la o cafea cu oricine, dar deciziile apartin Comitetului Executiv al partidului”. „Si Ion Iliescu se poate intalni cu oricine, dar nu exista un mandat pentru o astfel de discutie”, a mai afirmat Mihalache. Cei doi pesedisti au precizat ca negocierile pentru un pol de stanga „nu sunt de actualitate” si ca „deocamdata nu s-a pus problema”.
In sedinta Biroului Permanent insa discutiile au fost mult mai transante. „Dorinta unanima a fost sa le taiem avantul si lui Iliescu, si lui Roman. Sunt doua personaje care nu mai au ce cauta intr-o constructie moderna, au intrat in istorie. Mai lipseste sa il aduca si pe Emil Constantinescu, sa faca polul fantomelor politice”, ne-au declarat surse participante la sedinta BPN al PSD. Sursele citate sutin ca dorinta lui Petre Roman exprimata in fata liderilor PSD nu este de fapt realizarea unui pol de stanga in numele sfintelor idealuri ale socialismului, ci una mult mai pragmatica, legata de reintrarea sa pe bancile Parlamentului.
Mai precis, Roman viseaza la o alianta electorala a partiduletului sau, Forta Democrata, cu PSD, care sa asigure un numar de parlamentari pentru el si acolitii sai. „Nici nu se pune problema”, spun pesedistii, amintindu-si cu neplacere de experientele trecute cu PUR-ul lui Dan Voiculescu, care i-a „privat” la alegerile din noiembrie de 32 de locuri pe liste, dupa care si-a luat jucariile si a plecat la guvernare.