25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialSuspendari tinute "la naftalina" pentru sefii CJ Bistrita-Nasaud

Suspendari tinute “la naftalina” pentru sefii CJ Bistrita-Nasaud

Ordinele de suspendare a presedintelui si a unuia dintre vicepresedintii Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, emise la sfarsitul saptamanii trecute de catre prefectul Szilagyi Ioan (UDMR) nu au fost puse in aplicare. Reprezentantul Guvernului in teritoriu a declarat, miercuri, ca a luat decizia de a astepta unda verde din partea Ministerului Administratiei si Internelor care mai evalueaza inca, la nivel de tara, care ar fi consecintele aplicarii legii.
“Din aceste Autoritati Teritoriale de Ordine Publica mai fac parte si primari de municipii. Nu este cazul la Bistrita, unde presedintele Consiliului Judetean nu a vrut sa-l aiba in ATOP pe primarul municipiului, Vasile Moldovan, insa, in alte judete se intalnesc astfel de situatii.
Legea va trebui sa fie aplicata unitar la nivelul tarii”, a spus prefectul. El a adaugat ca nu s-au facut presiuni asupra sa pentru a nu pune ordinele in aplicare, insa doreste sa nu incalce legea.
Szilagyi Ioan sustine ca de vina pentru nerespectarea legii in Bistrita-Nasaud este secretarul Consiliului Judetean, Iosif Redl, care nu l-a avertizat pe presedintele CJ, Gheorghe Marinescu (PSD), si pe vicepresedintele institutiei, Ionel Tompa (PC), ca nu pot incasa indemnizatii din alta parte. Pe de alta parte, insa, reprezentantul Guvernului in teritoriu este de parere ca si Marinescu, aflat in functia de presedinte timp de 14 ani, trebuia sa se informeze in legatura cu starea de incompatibilitate in care se afla.
Prefectul a dispus prin ordin incetarea mandatelor pentru presedintele CJ si unul dintre vicepresedinti, invocand prevederile Legii 161/2003 care stipuleaza faptul ca acestia nu pot desfasura o activitate remunerata concomitent cu indeplinirea mandatului de ales local, acest fapt ducand la starea de incompatibilitate.
Szilagyi a mentionat ca Gheorghe Marinescu si Ionel Tompa, ambii membri ai Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica (ATOP), au incasat indemnizatii de sedinta pentru activitatea desfasurata in paralel cu cele de presedinte, respectiv vicepresedinte, ceea ce contravine legii amintite.
Cu ducerea la indeplinire a ordinelor a fost mandatat secretarul general al judetului, Mica Oprea, respectiv Consiliul Judetean.
Gheorghe Marinescu a declarat, miercuri, ca, in cazul in care ordinele vor fi puse in aplicare, il va da in judecata pe prefectul Gheorghe Szilagyi.

Cele mai citite

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă