Fundatia Eurolink Ð Casa Europei, in colaborare cu mai multe institutii locale si centrale, a organizat, ieri, in Constanta, la sediul Bibliotecii Judetene, o sesiune de training si consultanta pentru mediul de afaceri si comunitatile locale, intitulata „Cum sa ne pregatim in vederea integrarii pe piata unica si pentru a utiliza fondurile de preaderare si fondurile structurale?”. La eveniment au participat zeci de primari si de reprezentanti ai unor importante companii si institutii constantene.
Cand vine vorba despre integrarea in Uniunea Europeana, specialistii au o idee fixa. „Greul de-abia de acum incepe”, spun ei, reflectand, prin aceasta propozitie, situatia delicata a economiei romanesti, care este prea putin dezvoltata pentru a putea face fata concurentei de pe piata comuna. Asa si-a inceput discursul si presedintele executix al Casei Europa, Sever Avram, care a precizat ca unul dintre domeniile in care Romania a primit cartonas rosu din partea Comisiei Europene este modalitatea de derulare a achizitiilor publice. „Uniunea Europeana nu este multumita”, a tinut sa afirme acesta, adaugand ca, inca, legislatia in domeniu nu este respectata.
Lupta impotriva „baronilor” locali
O alta problema prezentata de Sever Avram este aceea ca fondurile structurale acordate peste un anumit plafon, care nu a fost comunicat inca, vor fi considerate ajutoare de stat. Acordarea si derularea lor va fi verificata „la sange” de catre Comisia Europeana, iar riscul de a da cu bata-n balta este mare. „Uniunea Europeana a luat masuri de precautie pentru ca nici un fel de deturnari de fonduri sa nu mai fie posibile”, a precizat presedintele executiv al Casei Europa, care a mentionat astfel de „afaceri” cu bani europeni.
In acest sens, se vor face verificari prin sondaj si, la cea mai mica neregula, se vor suspenda toate imprumuturile acordate pe o anumita baza tematica, nu numai cel in cauza. Numai asa, au afirmat organizatorii, se pot elimina suspiciunile ca banii europeni vor ajunge in mana „baronilor” locali.
Banii trebuie cheltuiti
Romania va beneficia de sume deosebit de importante dupa aderarea la Uniunea Europeana. Problema atunci nu va fi daca primim fonduri, ci daca exista institutiile necesare pentru buna gestionare a lor. „Ritmul de absorbtie al fondurilor structurale si al celor de coeziune a fost acceptat de presedintele Traian Basescu, pentru o perioada de trei ani dupa aderare”, a afirmat Sever Avram. El a precizat insa ca, daca nu se vor respecta aceste clauze, integrarea efectiva a tarii in structurile europene va avea de suferit.
Reprezentantul Prefecturii Constanta, Ileana Gugoasa, a recunoscut ca „fondurile structurale sunt o adevarata provocare”, dar a precizat ca acestea sunt si o sansa uriasa. „Vrem sa fim un judet cu o rata de absorbtie foarte buna a acestor fonduri”, a precizat aceasta.
Dezechilibre structurale
La intalnirea de ieri a participat si deputatul Dan Mocanescu, membru in Comisia de Munca si Protectie Sociala. Acesta a precizat ca problema utilizarii fondurilor europene trebuie sa fie o prioritate absoluta a guvernantilor, tinand cont de starea grava in care se afla economia nationala. „In Romania nu putem vorbi despre o democratie economica, ci numai despre o oligarhie”, a precizat deputatul, care a adaugat ca la poarta judetului Constanta stau investitori cu sume foarte importante, care nu fac insa nici o miscare pentru ca „diverse forte politice isi anuleaza reciproc capacitatea de gestionare a fondurilor”. Constanta sufera din cauza lipsei investitiilor si din cauza absentei productiei industriale, a precizat deputatul. In acest context a fost reamintit faptul ca in judet exista peste 20.000 de societati, dar foarte multe dintre ele nu vor face fata socului integrarii. Problema cea mai importanta, in opinia lui Dan Mocanescu, este cea ocupationala. „Trebuie sa cream locuri de munca mai multe si de calitate”, a precizat deputatul.
Secretele Comisiei Europene
Dan Mocanescu a tinut sa precizeze ca, luna trecuta, Comisia Europeana a trasat Romaniei trei directii, care au fost tinute departe de ochii presei. Astfel, tara noastra trebuie sa acorde o atentie aparte respectarii hotararii de la Lisabona, care prevede acordarea a 3% din PIB pentru cercetare si dezvoltare. In prezent, in Romania suma alocata este de numai 0,4%, total insuficient pentru o dezvoltare durabila a economiei, in conditiile in care capitalul este format din trei elemente: munca, inovatie si economie.
IMM in sapte zile
O alta directie trasata de CE este scurtarea termenului de infiintare a unei intreprinderi mici si mijlocii la numai sapte zile. La nivelul intregii Europe, Comisia Europeana a trasat o sarcina ambitioasa: crearea a aproximativ doua milioane de noi locuri de munca anual in acest sector. Pentru ca este domeniul cel mai important al unei economii, strategii Uniunii Europene sunt cat se poate de clari: IMM-urile trebuie sa fie subventionate de catre stat.
Energia, o prioritate
Cea de-a treia directiva trasata de comisie a avut ca obiect domeniul energetic. Acesta este cu atat mai important cu cat, din cauza contextului geo-politic, pretul barilului de petrol atinge niveluri-record, de peste 70 de dolari, cele mai sumbre previziuni ale expertilor vorbind chiar de suma de 100 de dolari pe baril, in cazul in care Statele Unite vor ataca Iranul.
Aceasta situatie, combinata cu planurile unor state de a renunta la energia produsa de centralele nucleare, creeaza necesitatea dezvoltarii surselor de energie alternativa. Deputatul a precizat ca doreste, de mai bine de opt luni de zile, plasarea mai multor centrale eoliene in judet, lucru care nu s-a reusit insa pana in momentul de fata.