Scurtă incursiune în evoluţia postdecembristă a monedei naţionale. 1992 a fost anul cu cea mai mare depreciere a leului. Între 1 ianuarie şi 31 decembrie 1992, leul s-a depreciat faţă de dolar de aproape patru ori.
Potrivit cursului istoric publicat pe site-ul BNR, la vremea respectivă, un dolar putea fi cumpărat cu 307,95 lei, faţă de 76,47 lei în 1991.
Regimul actual al cursului de schimb este de flotare controlată. Ne aflăm în luna ianuarie. Tipic finalului fiecărui an este că remitenţele de la românii care vin din diaspora, de sărbători, inundă piaţa valutară internă şi, astfel, euro se ieftineşte.
În acest timp, comercianţii români sunt obligaţi să cumpere foarte multe produse din import (de regulă din UE) pe care România nu are forţa să le producă. Aceasta debalansează şi mai mult balanţa deficitului comercial.
Pe de altă parte, duce la efectul invers pe piaţa valutară, în următoarea lună, ianuarie, când aceiaşi comercianţi trag euro din piaţa internă ca să plătească produsele importate. Simplu ca bună ziua: masa monetară în euro se micşorează şi, astfel, moneda europeană devine tot mai scumpă.
În decembrie 2018, lucrurile s-au petrecut însă altfel. Până acum, anual, leul se aprecia cel mai mult în raport cu moneda euro şi cu dolarul american de la remitenţe. Acum, aprecierea fost relativ mică.
Valoarea medie a monedei euro pe ultimele cinci luni vorbeşte de la sine: august – 4,6437; septembrie – 4,6466; octombrie – 4,6651; noiembrie – 4,6610; decembrie – 4,6530.
Acum, în ianuarie, moneda euro ar fi trebuit să se aprecieze până pe la jumătatea lunii, apoi să se calmeze, aşa cum a spus pentru „România liberă” profesorul Mircea Coşea. Am fi fost astfel în logica tipică sezonului valutar.
Lucrul acesta nu se întâmplă. Deprecierea de acum e cea mai mare din istoria cotaţiei leu-euro. De ce? Pentru că există alţi factori de input ce influenţează cursul de schimb. Să-i listăm pe rând.
1. BNR a continuat să arunce în piaţă lei. Masa monetară a crescut, ca şi cu un an în urmă, mai accelerat decât cea a Zonei Euro. Aceasta a contribuit la deprecierea cursului de schimb.
2. România şi-a continuat, în anul 2018, creşterea economică, chiar dacă aceasta a decelerat faţă de anul 2017. Din nou, consumul mărit de politica veniturilor nu a putut fi prins din urmă de producţia locală, care este în continuare mai slabă decât cea a Zonei Euro.
3. Contul financiar. Investiţiile străine directe au scăzut. Ele nu au putut să aducă suficient de multă ofertă de valută în România pentru ca acest curs să se tempereze.
4. Factorul multianual – finanţarea externă a României. Statul continuă să aibă o datorie publică situată, la nivelul lunii noiembrie, la 68 de miliarde de euro. În urmă cu un an, aceasta era de circa 70 de miliarde de euro – jumătate din ea fiind datorie externă. România continuă să plătească anual un serviciu al datoriei externe ridicat, în condiţiile în care sursele de finanţare devin tot mai problematice.
5. Riscul sistemic. În ultimul an, acesta a crescut consistent. Frământările politice interne şi instabilitatea politică duc la apariţia acestui risc sistemic. Problemele cu domnia legii, birocraţia, corupţia ş.a.m.d. nu sunt bune pentru stabilitatea macroeconomică de ansamblu, inclusiv pentru stabilitatea cursului de schimb.
6. Decalajele. Dacă te plimbi prin Săhăteni (jud. Buzău) sau Tuluceşti (jud. Galaţi), poţi aprecia că un euro ar trebui să fie pe la 8 lei. Sentimentul e pesimist. Dacă iei o gură de aer în Cluj sau în Bucureşti, vezi un mediu citadin ce corespunde parcă unui euro la 3,20 lei. Sentimentul e optimist.
Toate acestea se calează pe sentimentul negativ al pieţei valutare şi al pieţelor, în general. Actorii pieţei valutare şi ai pieţelor sunt companii, care sunt conduse de oameni. Părerea acestor responsabili – ori sentimentul lor – în această perioadă a devenit mai negativă şi, direct sau indirect, a influenţat cursul de schimb.
Măcar şi dacă ţinem cont că orice om, când vede trendurile, are tendinţa să-şi salveze economiile cumpărând valută, iar companiile fac şi ele la fel, pentru a-şi conserva forţa financiară.
