24.8 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecial"Premierele ca masura a performantei

“Premierele ca masura a performantei

Pentru domnii Emil Boroghina, presedintele Fundatiei “Shakespeare” si director artistic al festivalului, Mircea Cornisteanu, directorul general al Nationalului craiovean, si directorul adjunct Ilarian Stefanescu, cea de-a cincea editie a Festivalului International purtand numele marelui Will a luat sfarsit, chiar daca ultimul gong se va auzi doar la sfarsitul acestei saptamani, la reprezentatiile cu montarea impresionanta a piesei “Troilus si Cresida”, realizata de regizorul Silviu Purcarete la Teatrul “Katona Jozsef” din Budapesta, spectacol ce va fi gazduit de Sala “Izvor” a Teatrului “Bulandra”. De altfel, insasi aceasta punte minunata intre Craiova si Bucuresti, realizata cu sprijinul ArCuB si al Primariei Capitalei, a insemnat o premiera benefica pentru festival si pentru publicul romanesc, oferind spectatorilor bucuresteni sansa de a vedea cateva dintre cele mai valoroase productii ce au onorat a cincea editie a festivalului acesta organizat de craioveni (Fundatia Culturala “Shakespeare”, Teatrul National “Marin Sorescu”, Primaria si Prefectura doljeana), cu sprijinul Guvernului, al Ministerului Culturii si Cultelor, al UNITER si al sectiei romane a AICT, in parteneriat cu SR de Televiziune si SR de Radiodifuziune, dar si prin bunavointa unor numerosi sponsori, in frunte cu BCR.
La capitolul performantelor exceptionale ale festivalului ar trebui mentionate spectacolele-eveniment ca “A douasprezecea noapte”, prezentat de Festivalul International Cehov si Compania “Cheek by Jowl”, interpretat in exclusivitate de barbati, in regia lui Declan Donnellan, care, cu acest prilej, si-a lansat cartea “Actorul si tinta”, versiunea japoneza a piesei “Poveste de iarna”, unde regizorul Kurita Yoshiro a izbutit sa impleteasca forta cuvantului cu ritualul si simbolurile traditionale ale artei spectacolului din Tara Soarelui Rasare, naucitoarea demonstratie de talent, fantezie lu-dica, energie debordanta adusa in festival de regizorul lituanian Oskaras Korshunovas, cu trupa care ii poarta numele, in “Visul unei nopti de vara”, excelentul spectacol cu piesa “Cum doriti sau Noaptea de la spartul targului”, conceput de “vrajitorul” Silviu Purcarete cu trupa Nationalului craiovean, demers artistic elogiat deja pe pamant britanic, dupa ce s-a impus in doua editii succesive ale Festivalului National “I.L. Caragiale” si la Festivalul de Teatru Clasic de la Arad, dar si lectura scenica originala, de un umor savuros, inspirata de “teatrul de balci” cu papusi, anume spectacolul cu “Macbeth” oferit de Teatrul “Noord Nederlanders Tonnel” din Olanda. O premiera a reprezentat-o confruntarea dintre doua viziuni regizorale, scenografice si actoricesti dedicate aceluiasi text, in cadrul editiei a cincea, asa cum au fost spectacolele cu “A douasprezecea noapte” (prezentate de craioveni si de rusi), “Visul unei nopti de vara” (aduse in festival de lituanieni si de Teatrul Nou din Budapesta, impreuna cu Teatrul Castelului din Gyula), “Cymbeline” (infatisat de Teatrul “Odeon” din Bucuresti si de Teatrul German de Stat din Timisoara), dar si cu “Hamlet”, pe de o parte ivit in montarea surprinzatoare a Teatrului “Cameri” din Tel Aviv, cu cei aproape 200 de spectatori urmarind de pe scena, in mijlocul spatiilor lor ingenioase de joc, discursul dinamic propus de regizorul Omri Nitzan, iar pe de alta parte acelasi text dezvaluit cu regala monumentalitate, dramatism nepereche si inconfundabila actualitate in creatia marelui regizor Vlad Mugur, prin spectacolul preluat de Teatrul de televiziune in 2003, iar acum difuzat pe TVR Cultural in miezul Festivalului “Shakespeare”. De altfel, eminentului om de teatru i-a fost consacrata o memorabila seara de “amintiri”, strans legate de viata, de spectacolele sale, de crezul profesional, de distinctia aristocratica si chiar de pitorescul atitudinilor si reactiilor sale, circumscrise omenescului in care se infatiseaza nu o data geniul.
O “premiera absoluta” a constituit-o prodigioasa Sesiune de comunicari, ce a reunit eminenti shakespearologi din Marea Britanie, Belgia, Germania, Bulgaria etc., precum profesorii Stanley Wells, de la Centrul “Shakespeare” din Strattford upon Avon, Jozef de Vos, de la Universitatea din Gent, David Esrig, de la Universitatea muncheneza “Ludwig Maximilian”. Printre premiere, la loc de cinste s-au aflat si lansarile de carti de teatru, oferite generos de Fundatia “Camil Petrescu” si Revista “Teatrul azi”, editurile craiovene “Aius” si “Scrisul romanesc” ori de Editura “Fortuna” din Ramnicu Valcea, intre autori aflandu-se Camil Petrescu, Mihnea Gheorghiu, Daria Dimiu s.a., ori lansarea DVD-urilor produse de Editura video “Media” din Bucuresti, cu “Hamlet”, in regia lui Tompa Gabor, realizat la Craiova, si cu spectacolul clujean datorat lui Vlad Mugur.
In fine, “caruselul” premierelor a mai cuprins expozitia de scenografie semnata Vittorio Holtier si o insolita expozitie de “personaje shakespeariene” executate in sticla de talentatul sculptor Mihai Topescu, din Targu Jiu.
Zilele festivalului au fost umbrite, din nefericire, de drama inundatiilor si a cumplitelor alunecari de teren, din judet si din tara, de… o vreme rece si un vant neprietenos, iar in final atmosfera a fost cernita prin plecarea dintre noi a lui Patrel Berceanu, poet si teatrolog, cel atat de legat de viata teatrala a Baniei si a tarii. Toate umbrele din jurul sufletului nostru s-au risipit, insa, in clipele de gratie si de bucurie ale teatrului performant, ale “teatrului mare”, iar ele au existat din belsug la cea de-a cincea editie a festivalului dedicat nemuritorului Shakespeare.

Cele mai citite

Europarlamentarul Eugen Tomac despre alegerile din România: “Un milion de voturi anulate și mii de procese verbale măsluite”

Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, susține că la alegerile din 9 iunie 2024, în România s-au consemnat "un milion de voturi anulate și mii...

Boeing anunță că își încetinește producția modelul 737

Boeing le-a spus furnizorilor că amână cu trei luni producție sa de avioane 737, au declarat două surse din industrie, deoarece continuă să se...

Roberta Anastase vrea să scape de la Prahova de baronul Iulian Dumitrescu „Lamborghini”

Pierderea alegerilor pentru șefia Consiliului Județean Prahova de către baronul Iulian Dumitrescu „Lamborghini” a tulburat rău de tot apele în organizația județeană PNL...
Ultima oră
Pe aceeași temă