1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiNorvegia se închide până la jumătatea lunii februarie

Norvegia se închide până la jumătatea lunii februarie

Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 2021, ora 00.01, și sunt valabile până la data de 12 februarie 2021.

Astfel, conform informațiilor comunicate public de autoritățile norvegiene, începând cu data de 29 ianuarie a.c., ora 00.01, intrarea în Norvegia va fi permisă doar următoarelor categorii de persoane:

– persoanele care dețin cetățenia norvegiană;
– persoanele care au domiciliul sau reședința în Norvegia;
– membrii de familie ai persoanelor care au reședința în Norvegia (de exemplu: soțul / partenerul înregistrat / coabitantul, copiii minori, părinții copiilor minori);
– persoanele aflate în tranzit aeroportuar în Norvegia;
– transportatorii profesioniști de mărfuri și persoane;
– membrii echipajelor navale și cei ai echipajelor aeriene;
– jurnaliștii și alt tip de personal aflat în misiune pentru o instituție media străină;
– persoanele care se deplasează în Norvegia din anumite motive (de exemplu: pentru îngrijirea copiilor minori, pentru acordarea de îngrijire anumitor categorii de persoane vulnerabile sau din alte motive de asistență socială);
– persoanele care își desfășoară activitatea în domenii sociale considerate critice;
– personalul medical din Suedia și Finlanda care își desfășoară activitatea în cadrul serviciului norvegian de sănătate și îngrijire.
– Totodată, cu titlu excepțional, va fi permis accesul pe teritoriul norvegian persoanelor care au început deplasarea către Norvegia anterior intrării în vigoare a noilor măsuri.

Toate celelalte măsuri anunțate anterior cu privire la regimul de călătorie în Norvegia rămân în vigoare. Condițiile de călătorie în Norvegia în contextul pandemiei de COVID-19 sunt disponibile la următoarea pagină de internet: http://www.mae.ro/node/51923.

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Oslo: 0047 22 561237; 0047 22 446951; 0047 22 556832; 0047 22 558227,  apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: 0047 99 153137. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă