1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSocialForțele Terestre și-au autoevaluat activitatea din anul recent încheiat

Forțele Terestre și-au autoevaluat activitatea din anul recent încheiat

În cadrul activităţii, şeful SMFT, generalul-maior Iulian Berdilă, a prezentat modul de îndeplinire a obiectivelor stabilite în anul 2020, an marcat semnificativ de pandemia COVID-19. Cele mai importante aspecte s-au referit la creşterea capacităţii comandamentelor în asigurarea comenzii şi controlului forţelor, sprijinul pentru constituirea Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est (HQ MNC-SE), continuarea demersurilor pentru dezvoltarea capacităţii operaţionale a forţelor terestre, şi, nu în utimul rând, la redimensionarea instrucţiei pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, în condiţiile limitărilor impuse de efectele pandemiei.

Forţele Terestre Române au realizat şi îşi menţin capabilităţile de apărare în scopul îndeplinirii misiunilor specifice şi a angajamentelor asumate de România ca stat membru al NATO şi al UE, fiind totodată în măsură să asigure un răspuns adecvat provocărilor mediului de securitate.

De asemenea, Forţele Terestre Române au depus eforturi susţinute pentru a acorda sprijin autorităţilor centrale şi locale în gestionarea crizei provocate de virusul SARS-CoV-2.

Cu privire la domeniul modernizării Forţelor Terestre, şeful SMFT a subliniat importanţa modernizării structurilor subordonate şi a continuării programelor şi proiectelor esenţiale de înzestrare.

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a adus mulţumiri echipei de comandă pentru efortul susţinut în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, apreciind maturitatea întregului personal al Forţelor Terestre în abordarea tuturor sarcinilor şi misiunilor încredinţate. „Prin selecţia cu acurateţe a priorităţilor şi a direcţiilor de acţiune, tot ce aţi realizat în anul 2020 a condus la consolidarea capacităţii operaţionale a acestei categorii de forţe, fapt care a produs o dezvoltare realistă, în concordanţă cu viziunea Statului Major al Apărării”.

La finalul activităţii, generalul-maior Iulian Berdilă a prezentat priorităţile Statului Major al Forţelor Terestre pentru anul 2021: creşterea nivelului de operaţionalizare şi consolidarea tuturor structurilor, dezvoltarea capacităţii operaţionale a acestora, optimizarea programelor de formare iniţială şi continuă, planificarea, organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor naţionale şi multinaţionale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă