Prima hidrocentrala de pe raul Crisul Repede va fi inaugurata in cateva saptamani. Lucrarile la acest obiectiv, construit in comuna bihoreana Fughiu, au demarat inainte de 1989, insa dupa Revolutie a urmat o perioada in care acestea au stagnat, fiind reluate abia dupa 2000.
Peisajul din jurul hidrocentralei, precum si apele care navalesc de sub baraj, prin canalul blindat cu bolovani imensi, pentru a reveni in Cris, atrag zilnic zeci de oameni care vor sa pescuiasca sau sa faca plaja. Totodata, de o saptamana a fost dat drumul apei prin stavilarul Podgoria, aflat in aval de hidrocentrala.
Barajul, cu o lungime de circa 1,5 kilometri, va „inghiti” baltile din jur, avand, potrivit inginerul Vasile Runcan, de la „Hidroelectrica”, un volum maxim de peste un milion de metri cubi de apa.
In ultimii ani, hidrocentrala a schimbat foarte mult peisajul de pe Cris, din zona Fughiu. O buna parte din debitul Crisului a fost deturnat prin canalul de fuga, betonat, care vine de sub barajul de la Tileagd, prin Ineu, pana la hidrocentrala. Si apele freatice si-au schimbat cursul datorita incastrarilor adanci de beton in sol, realizate pentru a fi impiedicat fenomenul de eroziune pe sub dig. Astfel ca au aparut si cateva noi izvoare, la care vin zilnic copii din localitatile Husasau de Cris sau Fughiu.