Adus in stare de groggy de pierderea alegerilor parlamentare si prezidentiale si de trecerea pe bancile Opozitiei, criza PSD a fost prelungita si, cu siguranta, amplificata de Congresul ce avea sa duca la eliminarea lui Ion Iliescu din fruntea partidului. Confruntat cu spectrul sciziunii, greu incercat de luptele interne, avand in frunte un Mircea Geoana a carui cota de credibilitate a fost indelung ilustrata de intrebarea la care o lume intreaga cauta raspunsul: „De fapt, cine conduce partidul?”, PSD a intrat intr-o stare de cvasianonimat pe scena politica. O comparatie intre opozitia practicata in '96, din prima clipa dupa pierderea alegerilor si tot mai puternica pe parcursul celor patru ani care au urmat, si exercitiul de mima improvizat in ultima vreme ne da masura exacta a diferentei de calibru intre ce a fost si ce este astazi partidul. Fara a cultiva de loc paradoxul, sa mai spunem ca bilantul Guvernului Tariceanu pe primele sase luni este si el grevat, in buna parte, de criza in care a intrat partidul care ar fi trebuit sa fie principala forta de opozitie. Un Executiv necenzurat clipa de clipa de o Opozitie puternica si responsabila este, fatalmente, expus unor erori altfel mai lesne de evitat. Pentru prima data in cincisprezece ani, Guvernul a fost lasat sa gestioneze treburile tarii necontrolat de ochiul critic al Opozitiei. Rezultatul este cel care se vede.
In pofida unui scepticism care risca sa se cronicizeze, PSD a inceput sa dea semnale de reanimare, partidul reincepe sa se vada si sa se auda, conflictul la varf pare sa fi intrat intr-o stare de hibernare, Mircea Geoana face eforturi plauzibile de a scapa de eticheta care i-a fost lipita pe frunte de fauritorul partidului pe care astazi il conduce. Motiunea de cenzura cu care s-a incheiat sesiunea parlamentara, chiar daca a primit o nota de repetentie din partea omniprezentului Scheele si nu a pus probleme majore Puterii, a fost, probabil, doar incalzirea de care PSD avea nevoie pentru viitorul apropiat si, totodata, un prim sunet de goarna lansat spre cohorta nemultumitilor. Constienta de costurile mari ale tipului de politica in care omul de pe strada a avut, pana acum, posibilitatea sa-i vada doar la televizor, in goana masinilor cu girofar sau prin hublourile elicopterului, noua conducere a partidului, cu Geoana in frunte, a lansat la unul din mall-uri programul „Forumurile social-democrate, desfasurate in locuri neconventionale”, in care, nu-i greu de anticipat, locurile predilecte vor fi in continuare tocmai acelea in care oamenii vor descoperi tot mai des cat de putin le ajung banii cu care au plecat sa-si fac cumparaturile…
Si asa, incetul cu incetul, am fi tentati sa spunem ca scena politica incepe sa se reechilibreze, ca lucrurile par sa reintre in normal si zambetul sa revina pe chipurile atat de tensionate, in ultimele luni, ale liderilor PSD. Ce uita, insa, cu desavarsire acesti oameni care lupta pentru „recredibilizarea” partidului este ca o operatiune atat de dificila ca aceea la care s-au inhamat nu numai ca nu se poate reduce la clasicele proceduri cosmetice, dar trebuie sa evite cu strasnicie orice gest, orice demers care sa aminteasca de pacatele de trista amintire ale trecutului. Un singur pas gresit arunca la canal – intr-o clipa! – toate bilele gri adunate cu atata truda.
„Demascare” fara rezultate
„Demascarea” celor patru vinovati de macularea PSD in contactul cu Omar Hayssam este, fara indoiala, un exemplu de gafa monumentala peste care nici cei mai binevoitori dintre sustinatori nu vor putea sa treaca. Pentru ca, din momentul in care numele acestuia a explodat in ochii opiniei publice, relatiile stranse pe care le-a avut cu liderii PSD, pana la varf, au devenit o adevarata piatra de moara de gatul partidului. Nu a existat ziar, post de radio sau televiziune care sa nu fi intors pe toate fetele tandemul Omar Hayssam – PSD. Hotararea de a chiureta la os orice legatura intre partid si cel care, la inceput, parea doar un necinstit om de afaceri, pentru ca astazi sa fie acuzat si de terorism, nu era un gest de curaj, ci doar proba unei elementare capacitati de a evalua dimensiunea raului produs.
Anuntul Organizatiei PSD Bucuresti, care s-a decis sa-i scoata in fata pe cei vinovati si sa-i trateze asa cum se cuvine, din punct de vedere al intereselor partidului, a starnit un interes lesne de inteles. Ei bine, ce s-a intamplat in final, cand „vinovatii” au fost aruncati sub povara oprobriului public, poate fi considerata o scena demna de geniul unui Charlot. Dintr-o organizatie din randul careia, daca dam crezare presei, se poate recruta oricand o armata de caizi sa pui la stalpul infamiei niste oameni de factura unei Nora Rebreanu sau Petre Salcudeanu inseamna nu numai sa-ti sacrifici fara mila coechipierii, chiar cand ii stii nevinovati, dar mai inseamna si o impardonabila proba a lipsei celui mai mic respect pentru judecata oamenilor carora incerci sa le bagi pe gat o asemenea gogoasa. Sumele de bani ce au trecut din conturile lui Hayssam in vistieria partidului sau in buzunarele unora dintre liderii acestuia sunt astronomice. Isi imagineaza Mircea Geoana et. comp. ca poate un om cu mintea intreaga sa-i vada pe Rebreanu, Salcudeanu si ceilalti doi anonimi in postura de „recuperatori” sau beneficiari ai tranzactiilor fabuloase? Hai sa fim seriosi! Singura citire plauzibila la „manaria” Organizatiei de Bucuresti este ca suntem martorii unei cacealmale care arunca in derizoriu si anuleaza orice credi-bilitate a liftingului incercat cu atata truda de PSD. Pacat.
