Pentru ca este un om de teatru, spune Andrei Serban, este foarte importanta reactia directa si spontana cu oamenii, de aceea prefera intalnirile vii de la Fundatia Noua Europa, locul unde se simte cel mai bine in Romania. Regizorul se afla la o noua vizita acasa, vizita organizata din nou de Fundatia Ecumest si care cuprinde, pe langa trei intalniri la NEC, una cu studentii de la UNATC Bucuresti, precum si un atelier cu studentii clujeni si o intalnire cu publicul clujean. Cele trei intalniri de la NEC au fost destinate fiecare cate unui moment in parte: prima – inceputurilor in teatru, a doua – intalnirii cu Peter Brook, si, in fine, a treia – directoratului la Nationalul bucurestean. Multi fani ai regizorului au participat la toate cele trei intalniri si au stat cuminti mai mult de trei ore de fiecare data. Ambele parti au iesit in castig, pentru ca Andrei Serban lucreaza la un volum autobiografic ce va aparea la iarna sau la primavara la Editura Polirom. Publicul a fost astfel primul care a ascultat primele capitole din carte, iar regizorul a constatat primele reactii. Daca primele doua intalniri s-au lasat cu discutii, la cea de-a treia regizorul a tinut sa ne arate pasaje din cele mai recente spectacole de opera ale sale – „Faust” (montat la Metropolitan, in New York) si „Visul unei nopti de vara” (Chicago Opera Theater) – bonus si cu incarcatura ludica, pentru ca Andrei Serban si colaboratorul sau de-o viata Niki Wolcz le-au filmat fraudulos, cu camera video pitita sub haina ori sub scaun, legislatia americana fiind foarte stricta.
In volumul sau autobiografic, Andrei Serban urmareste, din cate am inteles, sa identifice punctul de ruptura dintre mecanismul hazardului si evolutia logica a evenimentelor vietii sale. Pentru el rememorarea propriei vieti e un fel de „regresum ad uterum”. Plonjarea in trecut a continuat luni, asadar, cu momentul februarie 1990, cand dupa ce „Cneazul Igor” a iesit la Covent Garden, regizorul a aterizat la Bucuresti, chemat de prietenii sai Andrei Plesu si Ion Caramitru sa preia sefia Nationalului. A continuat cu „Trilogia antica”, „Auditia”, „Cine are nevoie de teatru?”, „Livada de visini”, cu succesul si atacurile acelor ani (azi Andrei Serban spune, ca pe o gluma, ca C.V. Tudor l-a acuzat ca vine de la hippies si portoricani la TNB), cu dezamagirea fata de mercantilismul unor actori, propriile dileme personale. Momentul deciziei de a parasi Nationalul a fost asumat ca o placa turnanta, iar regizorul a incercat sa ne dea toate amanuntele cadrului: Muntele Athos, unde plecase sa-si sarbatoreasca pe 21 iunie cei 50 de ani, cerul, copacii, niste capre. „Cateodata am impresia ca nu mai inteleg nimic din ce a fost la Teatrul National”, spune si continua afirmand ca in viata trebuie sa inveti din greseli, astfel ca experienta a fost pentru el un noroc. Andrei Serban a vorbit si despre o „cusca” a succesului, care iti lasa pe urma un gust amar, mai ales ca pentru el a existat mereu acel lucru impalpabil care a ramas in permanenta in suspensie, nerezolvat si care, altfel, l-a motivat sa caute mereu o viziune unitara, un element coagulant al destinului sau.
Ion Caramitru, noul director al TNB, a fost si el prezent, ca sa afle, daca nu stia, ce-l asteapta in noua postura. Din pacate, TNB inca este „un muzeu evlavios, lipsit de viata”, asa cum nu-l dorea Andrei Serban in 1990. Viata are misterele si spiralele ei. Prietenul care il ruga pe Andrei Serban sa devina director al TNB este acum noul director.
