2.6 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSportRomânia a coborât pe locul 25 în clasamentul FIFA

România a coborât pe locul 25 în clasamentul FIFA

Tricolorii se aflau pe 40 la începutul lui 2018, dar au urcat 4 locuri în februarie, 4 în aprilie şi câte 2 în iunie şi august, câte unul în septembrie şi octombrie, iar în noiembrie a urcat două poziţii. Locul 24 a fost cea mai bună clasare a naţionalei României din 2016 încoace.

Viitoarele adversare ale României în preliminariile EURO 2020 ocupă următoarele poziţii: Spania – 9, Suedia – 14, Norvegia – 48 (-2), Feroe – 97 (+1), Malta – 182.

În primele 20 de poziţii ale clasamentul nu s-a înregistrat nicio modificare faţă de luna decembrie, Belgia fiind lider, urmată de campioana mondială Franţa la un singur punct şi de Brazilia.

Următoarea ierarhie va fi publicată pe 4 aprilie.

Cele mai citite

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă