Mai exact, am decis să îmi achiziționez un telefon la ultima promoție derulată de Telekom. Un telefon cu preț redus și abonament de 5 euro „liber de contract“ la pachet. Ei bine, telefonul s-a încăpățânat să piardă traficul de date mobile în interiorul casei și cum nu intenționam să-mi citesc corespondența doar în curte am decis să îl returnez în interiorul celor 14 zile pe care legea le prevede în acest sens pentru achizițiile online. Prima surpriză am avut-o când m-am prezentat cu aparatul la un magazin Telekom ieșit în cale.
„Nu îl puteți preda aici, pot să vă primesc doar o sesizare. Telefonul îl expediați la cei cu care ați discutat online“ – mi s-a spus la ghișeu după parcurgerea unei cozi moderate. „Păi bine, operatorul de la call center mi-a spus că pot preda telefonul și aici“. „Ei, ce să spună și operatorul de la call center….“. Așa că m-am întors acasă, am contactat prin mail Telekom și am aflat că trebuie să expediez telefonul prin curier la depozitul companiei, undeva prin afara orașului la „ieșirea spre Ciorogârla“. L-am expediat și între timp am primit și răspuns la sesizarea depusă la ghișeul Telekom – voi primi o soluție în maxim 60 de zile.
Din fericire recepția telefonului nu a durat atât, am primit în mai puțin de o săptămână confirmarea. Numai că în aceeași zi mi s-a adus la cunoștință că nu pot primi banii în cont până nu returnez și SIM-ul. Este adevărat că făcusem cerere pentru anularea abonamentului (din moment ce renunțam la telefon părea firesc), dar nu expediasem SIM-ul pentru că nu eram sigur că respectiva cerere se aprobă, exista și posibilitatea să plătesc o lună abonamentul pentru că folosisem SIM-ul să testez telefonul. Așa că urma o nouă expediție prin curier spre Ciorogârla, de această dată a SIM-ului. Evident, nu era iar
posibil să îl predau la un magazin Telekom. Alți 18 lei, altă distracție. Numai că, surpriză!, nu mai găsesc SIM-ul. Constat că l-am pierdut și cer să primesc banii pe telefon minus contravaloarea acestuia. Și de aici începe distracția. „Nu se poate, nu putem emite o factură storno fără SIM“. „Păi și ce fac dacă l-am pierdut?“ La întrebarea asta nu primesc răspuns…“
Atunci, dacă nu puteți să îmi restituiți banii fără SIM vă rog să îmi înapoiați telefonul pe cheltuiala mea“ propun într-un târziu exasperat. „Sigur, după ce restituiți SIM-ul“.
Deja începusem să simt pe pielea mea binecunoscuta „rigoare“ germană, mă refer la procedurile implementate de acționarul majoritar al Telekom. După mai multe insistențe mi se oferă o soluție. Trebuie să merg la un centru Telekom, să plătesc pentru înlocuirea SIM-ului („câțiva euro“) după care să merg cu SIM-ul acasă și să chem curierul pentru a expedia SIM-ul la depozitul Telekom din afara orașului.
„Deci urmează să cumpăr un nou SIM Telekom de la Telekom pe care să îl expediez prin curier tot la Telekom!?“ îmi pierd răbdarea.
„Vă rog să nu ridicați tonul, astea sunt procedurile noastre, vă mai pot ajuta cu altceva?“ aud de la celălalt capăt al firului. Deci, cum spuneam, rigoare germană. Există și un post scriptum. După ce am contactat compania pentru a cere un punct de vedere pe marginea acestei povești în calitate de ziarist care urma să publice un articol despre modul inedit în care se poate înlocui un SIM la Telekom, am fost contactat la câteva ore de un angajat Telekom care m-a informat că se vor vira banii și fără respectivul SIM înapoiat.
Deci, se poate. Rămâne să sperăm că toți cei aflați în postura mea vor beneficia de aceeași înțelegere a situației pentru că pariez că nu toți vor scrie articole de presă.
