Ce da o nota terifianta marturisirilor pe care fostul ofiter de Securitate Andron Gheorghe le-a facut in urma cu cateva zile in “Romania libera” rezida in nota de dezinvoltura si deplina seninatate care se degaja la fiecare cuvant al celui a carui sarcina de serviciu era racolarea de informatori din randul elevilor. Tanarul ofiter se ocupa de liceele industriale si a reusit sa ajunga sa aiba cate un informator in fiecare clasa. Performanta ne poate duce cu gandul la truda imensa investita; in realitate, lucrurile mergeau destul de simplu. La intalnirea cu cel vizat, ofiterul spunea de la bun inceput cine este si ce asteapta de la el: informatii despre tot ce se discuta in clasa, despre colegi, despre profesori, iar elevul se vedea dintr-o data proiectat intr-un spatiu in care aventura, teribilismul si inconstienta se ingemanau de la sine. Avea o “misiune secreta”, nu-i era permis sa impartaseasca nici macar parintilor “joaca” in care s-a lasat prins, culegea informatii, “spiona” si lucra sub ordinele unui ofiter adevarat. De Securitate. Ce ecou avea acest cuvant in mintea celor mai multi dintre copii nu e greu de presupus. Daca nu au avut un detinut politic in familie si daca cei din casa erau suficient de prudenti sa nu discute in fata lor despre cei care personificau teroarea, nu existau prea multe motive pentru ca relatia cu Securitatea sa le provoace vreun inconfort. Si asa, in Baia Mare, locotenentul Gheorghe a pus pe picioare o retea informativa de peste 400 de oameni, formata in exclusivitate din elevii celor 20 de licee din oras, la care se adaugau pedagogii, maistrii, profesorii: cei la care turnau elevii. Daca ne gandim la celelalte categorii socio-profesionale, care cu siguranta s-au “bucurat” de acelasi tratament ca si copiii de pe bancile scolii, vom ajunge, fara un mare efort de imaginatie, sa avem in fata ochilor mintii sinistra plasa de paianjen in care Securitatea a prins o tara intreaga. Cate randuri de asemenea plase, unul supraveghindu-l pe celalalt, cine stie daca vom ajunge sa aflam vreodata. Dar numarul sufletelor celor care s-au lasat printi in ele cu siguranta ne va coplesi.
Revenind la declaratiile fostului securist, ele cuprind doua detalii demne de maxima atentie. Primul tine de divulgarea solutiei infailibile cu care a reusit sa-i racoleze (un singur esec) pe toti cei pe care a pus ochii. Nu este vorba, cum ne-am astepta, nici de amenintari, nici de santaje si nici de aplicarea unor masuri punitive. Mai eficient ca toate s-a dovedit, in peste 90% din cazuri, apelul la sentimentele patriotice ale celor al caror acord trebuia obtinut. Ne-am putea gandi ca persoana vizata era pusa in situatia de a-si dovedi “patriotismul” acceptand colaborarea, respingerea ei devenind o proba acuzatoare a “non-patriotismului”. Nici vorba! Dezvaluirea sensurilor “iubirii de mosie”, exprimate copios in notele informative cu care urma sa se duca lupta impotriva “dusmanului”, era suficienta pentru a spori neincetat numarul celor care si-au pus semnatura pe angajamentul de informator. Astazi nu prididim sa le radem in nas celor care ne spun cat de sincer au simtit ei ca isi slujesc tara ca adevarati patrioti in clipa in care au batut palma cu ofiterul recrutor. Dar faptul ca multi dintre ei chiar asa gandeau e un lucru ce nu trebuie apriori respins, oricat de neverosimila le pare azi unora motivatia. Explicatia tine de succesul total al operatiunilor de faurire a “omului nou”. Plasmuit sub ochii nostri in retortele “Cantarii Romaniei” si ale nationalismului socialist; tratat doar cu naiva ironie de spiritele alese, care s-au crezut imune la campaniile nationale de vaccinare contra inteligentei, homunculusul a ajuns majoritar intr-o populatie cotropita fizic si psihic. Ce putea fi mai inaltator pentru un asemenea specimen decat sa-si slujeasca tara turnandu-i pe cei despre care isi imagina ca ii vor raul?
Al doilea lucru care nu trebuie uitat e cuprins intre intrebarea pe care i-o pun azi multi dintre cei pe care i-a recrutat si raspunsul invariabil al securistului. “Cum putem scapa?” – “Nu exista scapare. Poate doar in mormant.” El are concentratia unei picaturi de cianura si nu mai suporta nici un comentariu.
