16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăSe fac percheziții la persoane acuzate că au vândut măști sanitare contrafăcute

Se fac percheziții la persoane acuzate că au vândut măști sanitare contrafăcute

Polițiștii români efectuează, luni, 15 februarie, zece percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bihor, Braşov, Maramureş şi Timiş.

Ancheta se referă la comercializarea de măşti anti – Covid care erau inscripționate cu numele unei firme cunoscute dar care ar fi fost, în realitate, contrafăcute.

“Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute”, precizează un comunicat de presă difuzat, luni, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...

Al doilea suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost adus în ţară în cursul nopţii, din Irlanda,...
Ultima oră
Pe aceeași temă