Românii vor câștiga, în medie, 5.355 lei net lunar în 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 6,2% comparativ cu anul precedent, conform Prognozei de toamnă 2024-2028, publicată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP).
Salariul real, ajustat în funcție de inflație, este estimat să avanseze cu 1,6%. Prognoza CNSP arată o creștere constantă a salariilor medii nete și brute:
- 2026: 5.712 lei net (+6,7%), 9.195 lei brut;
- 2027: 6.079 lei net (+6,4%), 9.786 lei brut;
- 2028: 6.449 lei net (+6,1%), 10.381 lei brut.
Majorările salariale sunt proiectate pe fundalul unor măsuri economice destinate menținerii stabilității macroeconomice, dar și al constrângerilor bugetare introduse de Ordonanța de urgență nr. 156/2024, care plafonează salariile brute în sectorul public.
Inflația scade, puterea de cumpărare crește moderat
Estimările Băncii Naționale a României (BNR) indică o reducere a inflației la 3,5% până la sfârșitul anului 2025, de la 4,9% prognozat pentru 2024.
Alte instituții financiare, precum BCR, susțin o proiecție similară, cu o rată a inflației de 3,7%.
Deși creșterile salariale vor depăși inflația, analiștii avertizează asupra riscurilor care pot influența negativ aceste prognoze, cum ar fi politica fiscală guvernamentală, evoluțiile agricole și dinamica prețurilor internaționale la petrol.
Analiza ultimului deceniu: salarii mai mari, dar și inflație ridicată
Din 2015 până în 2024, salariul mediu net din România a crescut cu peste 178%, de la 1.859 lei la 5.185 lei.
Cele mai mari avansuri procentuale au fost înregistrate în 2017 (+14,27%) și 2023 (+11,92%), datorate în principal ajustărilor fiscale și creșterilor din sectorul public.
În același interval, inflația a avut o evoluție fluctuantă, cu valori negative în 2015-2016 și un vârf de 13,8% în 2022, cauzat de criza energetică globală.
Stabilizarea inflației la niveluri mai scăzute, estimată pentru 2024-2025, va contribui la o creștere mai robustă a puterii de cumpărare.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.