Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Comisia Europeană a încălcat regulamentul GDPR privind protecția datelor personale, obligând instituția să plătească despăgubiri de 400 de euro unui utilizator german.
Cazul a fost inițiat de un reclamant care a sesizat transferul ilegal al datelor sale către Statele Unite în timpul utilizării unui site gestionat de Comisia Europeană.
Problema a apărut pe site-ul dedicat „Conference on the Future of Europe”, administrat de Comisia Europeană.
În 2021 și 2022, un utilizator german s-a autentificat pe platformă pentru a se înscrie la evenimentul „GoGreen”, folosind serviciul EU Login și alegând conectarea prin contul său de Facebook.
Reclamantul a descoperit ulterior că datele sale personale, precum adresa IP și informații despre browser și terminal, au fost transferate către SUA. Aceste transferuri au fost realizate către Amazon Web Services (prin rețeaua de livrare Amazon CloudFront) și către Meta Platforms, compania care deține Facebook.
Încălcarea GDPR și cererea de despăgubire
Reclamantul a susținut că datele sale personale au fost prelucrate ilegal, cerând despăgubiri de 400 de euro și anularea transferurilor către SUA.
Curtea de Justiție a UE a concluzionat că Comisia Europeană a încălcat prevederile GDPR, iar transferurile de date au fost realizate fără măsuri adecvate de protecție.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.