Anul trecut au fost recepționați de trei ori mai puțini kilometri de cale ferată modernizată, decât de autostrăzi și drumuri expres
Conform publicației Club Feroviar, doar 77 km de cale ferată au fost modernizați în 2024, din care doar 54,72 km activități de modernizare reală, restul reprezintă lucrări de tip Quick Wins, care înseamnă readucerea liniei la parametrii constructivi, nu modernizare.
În contrast, 2024 a înregistrat deschiderea a aproximativ 195 km de autostrăzi și drumuri expres, indicând o diferență clară în priorități de infrastructură. “Din totalul rețelei feroviare de peste 10.000 km, România a reușit să modernizeze doar 633,22 km în ultimele trei decenii. cifra este doar puțin peste jumătate față de cei 1.269,87 de autostradă și drum expres. Și chiar dacă scădem cei 113 km de autostradă care au fost construiți în România înainte de 1989 (București-Pitești și Fetești-Cernavodă) ecartul rămâne tot mare”, scrie clubferoviar.ro.
Asociația Pro Infrastructura și oficialii CNCFR SA recunosc problemele care au dus la întârzieri, incluzând procedurile lungi de achiziții, necesitatea exproprierilor, obținerea acordului de mediu, întârzieri din cauza pandemiei și a războiului din Ucraina, dar și obstacolele, precum siturile arheologice și relocarea utilităților.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube