3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiAnca Todoni, calificare spectaculoasă în turul 2 la Brisbane! Victorie cu Cristina...

Anca Todoni, calificare spectaculoasă în turul 2 la Brisbane! Victorie cu Cristina Bucsa după trei mingi de set salvate

Anca Todoni, una dintre cele mai promițătoare jucătoare de tenis ale României, a obținut o victorie impresionantă în primul tur al turneului WTA 500 de la Brisbane.

Sportiva de 20 de ani a învins-o pe Cristina Bucsa cu 7-6, 6-2, demonstrând o formă excelentă și un joc de excepție.

Salvări spectaculoase și dominare totală în setul secund

După ce a trecut fără probleme de calificări, Todoni a început meciul împotriva Cristinei Bucsa, locul 103 WTA, cu multă încredere. Partida a debutat echilibrat, cele două sportive câștigându-și pe rând serviciul. La 2-2, românca a pierdut primul game pe propriul serviciu, însă a reușit imediat rebreak-ul și a menținut scorul strâns.

Momentele de cumpănă au apărut la 4-4, când Todoni și-a pierdut din nou serviciul, oferindu-i ibericei șansa de a închide setul. Cu toate acestea, sportiva din Timișoara a demonstrat o determinare incredibilă, salvând trei mingi de set la 4-5. A egalat la 5-5, iar apoi a trimis setul în tiebreak, unde s-a impus categoric cu 7-3.

Setul secund a fost o demonstrație de forță a Ancăi Todoni. Românca a început cu un break rapid și a salvat două mingi de break pe propriul serviciu, consolidându-și avantajul. Jocul agresiv al tricolorei a pus presiune pe Bucsa, care a cedat din nou serviciul, iar Todoni a avansat la 3-0. Sportiva noastră a continuat să-și domine adversara, câștigând un game alb și închizând setul cu un categoric 6-2.

Turul 2 aduce un duel cu Linda Noskova

După această victorie impresionantă, Todoni urmează să o întâlnească pe Linda Noskova, cap de serie numărul 12, în turul 2. Cehoaica a beneficiat de un prim tur liber, iar partida promite să fie un adevărat test pentru jucătoarea noastră.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...
Ultima oră
Pe aceeași temă