Un avion de linie aparținând companiei Azerbaijan Airlines, cu 67 de persoane la bord, s-a prăbușit în Kazahstan. Ministerul kazah al Situațiilor de Urgență a anunțat că 28 de persoane au supraviețuit, dintre care 22 au fost transportate la spital.
Aproximativ 150 de salvatori au fost trimiși la locul accidentului pentru a gestiona situația.
Avionul, un model Embraer-190, efectua o cursă între Baku, capitala Azerbaidjanului, și Groznîi, capitala Ceceniei, însă a fost redirecționat către Kazahstan din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, inclusiv ceață densă.
Compania Azerbaijan Airlines a confirmat că aeronava a fost nevoită să efectueze o aterizare de urgență înainte de incident.
Identitatea pasagerilor
La bordul avionului se aflau 37 de cetățeni azeri, 16 ruși, șase kazahi și trei kîrgîzi. Potrivit companiei, nu erau copii printre pasageri. Azerbaijan Airlines a publicat lista completă a persoanelor aflate la bord.
Ministerul kazah al Situațiilor de Urgență a deschis o anchetă pentru a determina cauzele exacte ale accidentului.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.