Un bal mascat într-un castel gotic, unde fiecare invitat poartă o mască eclatantă, dar pașii îi trădează nesiguranța. Este anul în care România a încercat să-și curețe oglinda identității, dar imaginea reflectată era mereu distorsionată de umbre ale trecutului, ceață politică și grote economice.
Politic, 2024 a fost un bal al contradicțiilor. Actorii principali ai scenei politice și-au schimbat rolurile și costumele, într-o piesă fără final. După un an de haos și răsturnări de situație, politica României arată ca un câmp de luptă, după bătălie: steaguri rupte, tabere obosite, lideri care țipă, acoperind zgomotul de fond și pretinzând victoria. Partidele, cândva partenere în coaliții fragile, sunt mai dezbinate ca oricând, cu acuzații care zboară ca săgețile într-un duel medieval. Și totuși, din colțuri nebănuite, mai apar încă viziuni, despre o zonă politică în care să fie vorba mai puțin despre supraviețuire și mai mult despre construcție.
Economia a fost pianul stricat din colțul sălii. Deficitul bugetar, ca o gaură neagră, a atras toate resursele și a lăsat puține scântei pentru inovare. România, prinsă între visul Schengen și realitatea austerității, a navigat pe un râu de incertitudini. Creșterea economică, o promisiune de primăvară, s-a transformat într-o floare înghețată la fereastra unei prognoze de doar 1,5% pentru anii ce vin.
Totuși, 2024 nu a fost doar despre umbre și eșecuri. Intrarea în Schengen a adus geografic o gură de aer proaspăt. A deschis porți și a ridicat bariere, chiar dacă unele state europene le-au coborât și au impus acum restricții. În ciuda deficitului bugetar, start-up-uri din tehnologie și-au consolidat poziția, iar inovațiile digitale au atras investiții strategice, semn că România poate deveni un hub regional. Pași mici, dar semnificativi, care au oferit speranța că subsolul economic poate susține, în timp, construcția unei noi ere.
Dar, poate cea mai puternică metaforă pe care o văd ilustrând acest an nebun, rămâne un pod suspendat. România pășește pe el, dar, în timp ce privirea îi este îndreptată spre orizontul european, pașii apasă pe scânduri care scârțâie sub greutatea greșelilor din trecut. Fiecare pas strigă: „Cât de departe putem merge, fără să cădem în gol?”
În fine, anul 2024 îmi amintește că marile transformări nu se fac peste noapte, iar România, deși prinsă între uraganul politic și gheața economică, încă-și caută direcția. A fost un an al căutării unui echilibru, al lecțiilor dureroase, dar și al speranței tăcute că, dincolo de tzunami, există mereu un mal pe care se poate reconstrui.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!