10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăPoliticăHorațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e...

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu deţinea permis de port armă, dar în maşina lui anchetatorii au găsit trei pistoale. Judecătorii i-au respins în primăvară cererea de a deţine arme, pe motiv că este pericol public. Între timp, apar informaţii şi despre întâlnirea de la Ciolpani dintre mercenarul Horaţiu Potra, neolegionarul Eugen Sechila şi candidatul la prezidenţiale Călin Georgescu, potrivit Antena 1.

Horaţiu Potra nu stă de vorbă nici cu jurnaliştii, nici cu procurorii. La audieri a invocat dreptul la tăcere, pentru a nu se autoincrimina. Anchetatorii vor acum să-i refacă mişcările dinainte de momentul în care a fost prins înarmat până în dinţi, în drum spre Bucureşti. Ştiu deja că s-a văzut înainte cu Călin Georgescu.

Întâlnirea de sâmbătă a avut loc la acest centru de echitaţie din Ciolpani. Este locul în care Călin Georgescu a filmat unul dintre clipurile sale de campanie. Sosirile candidatului la preşedinţie, ale consilierului său, Eugen Sechila şi ale mercenarului Horaţiu Potra au fost surprinse de camerele de supraveghere ale primăriei.

Primul venit la întâlnire este Horaţiu Potra, care intră pe poarta fermei la 10 şi 49 de minute. Concomitent sosesc Eugen Sechila şi Călin Georgescu în maşini separate, la ora 10 şi 51 de minute. Cei trei petrec ceva mai mult de o oră împreună. Plecarea are loc aproape simultan. Maşina lui Eugen Sechila părăseşte centrul la 11 şi 59 de minute. Horaţiu Potra pleacă la ora 12:00, iar Călin Georgescu un minut mai târziu.

Candidatul pro-rus Calin Georgescu a negat că s-ar fi văzut cu Potra sau că l-ar cunoaşte personal

„Am fost la multe locuri, nu ştiu ce să vă spun. Am fost… Destul de des mă duc acolo. Am fost recent, pentru că acolo mă duc curent. Asta nu înseamnă că am avut întâlnirile de care se tot spune în spaţiul public. Dânsul, domnul Potra, nu intră în cercul meu de apropiaţi”, a spus Călin Georgescu.

Anchetatorii cred că la ferma din Ciolpani s-a pus la cale strategia pentru a crea haos în Bucureşti după anularea alegerilor. Horaţiu Potra voia să profite de manifestatiile din faţa secţiilor de votare pentru a instiga la proteste violente.

Planul a fost dejucat de poliţisti. Liderul mercenarilor a fost oprit duminică dimineaţa pe când se întorcea de la Mediaş la Bucureşti în comuna Măneşti din Prahova. În maşină poliţiştii au găsit un veritabil arsenal, inclusiv un pistol cu gaze.

Poliţiştii au găsit alte două pistoale, în locuinţa mercenarului, la percheziţii. Unul cu bile de fier, celălalt cu gloanţe. Potra nu a avut niciodată drept de port-armă, în România.

Solicitarea prin care cerea unul a fost respinsă definitiv în martie de Tribunalul Sibiu. În motivare se arată că Potra reprezintă un real pericol pentru siguranţa publică, date fiind asocierile sale cu persoane care pot genera conflicte stradale.

Horațiu Potra comparat cu Evgheni Prigojin în presa internaţională

Financial Times îl compară pe român cu fostul lider al grupării Wagner, Evgheni Prigojin şi aminteşte de operaţiunile pe care le-a desfăşurat în Congo.

Potra a dus în Africa peste 1.000 de mercenari români, în ultimii ani. Printre ei se numără poliţişti şi jandarmi care îşi luau concediu fără plată pentru a beneficia de solda care se ridică şi la 5.000 de dolari pe lună. Doi dintre ei au murit în confruntări cu rebelii congolezi, la începutul anului.

Horaţiu Potra este acuzat de port ilegal de armă şi instigare la proteste neautorizate. Călin Georgescu nu a comentat imaginile în care apare alături de el la ferma de la Ciolpani. Se plânge în schimb că i se pregăteşte arestarea.

„Se caută acum fabricarea de probe, de dovezi false. Presupun că se doreşte spectacolul cătuşelor, în ceea ce mă priveşte. Vor să ascundă planurile lor malefice prin denigrarea mea, conform scenariului pe care l-am descris mai sus. Arestare, împiedicarea unei noi candidaturi, dezintegrarea mea umană”, a declarat Călin Georgescu.

Potra este cercetat sub control judiciar. Nu are voie să iasă din ţară, poartă brăţară de monitorizare şi nu are voie să ia legătură cu celelalte persoane din dosar.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Studiu InfoCons: Caffe Latte de la fast food, o alegere total nesănătoasă

Un studiu realizat de InfoCons asupra produselor tip caffe latte, a relevat diferențe semnificative în valorile nutriționale, cu potențiale implicații pentru sănătatea consumatorilor În cadrul...
00:01:16

VIDEO. Imagini de la cutremurul din Tibet. Echipele de salvare caută supraviețuitori printre dărâmături

Bilanțul victimelor în urma unui cutremur puternic care a lovit marți dimineață regiunea izolată Tibet din China a crescut la cel puțin 53 de...

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă