4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieHorațiu Potra va fi propus pentru arestare preventivă marți

Horațiu Potra va fi propus pentru arestare preventivă marți

Horaţiu Potra va fi prezentat, marţi, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, au precizat surse judiciare, potrivit Pro tv.

Potrivit acestora, inculpatul pe numele căruia a fost emisă, duminică seară, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, va rămâne în custodia poliţiei după expirarea acesteia.

Procurorii şi poliţiştii din Prahova au efectuat, luni, mai multe percheziţii în Ilfov, Sibiu şi Bucureşti, în dosarul în care a fost reţinut Horaţiu Potra.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, descinderile au avut într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică, la locuinţele deţinute de Potra, dar şi în alte spaţii „în care se presupune că au existat întâlniri între acesta şi alte persoane bănuite de implicare în săvârşirea acestor infracţiuni”.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”, se arată în comunicatul menţionat.

Horaţiu Potra, reţinut pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor

Întrebaţi despre o eventuală legătură între Horaţiu Potra şi Călin Georgescu, avocaţii consilierului au negat categoric existenţa unei conexiuni în acest dosar

Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut pentru presupusa sa implicare în activităţi de mercenariat în Africa, a fost reţinut duminică seară pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Potrivit avocaţilor săi, acuzaţiile aduse sunt de instigare publică şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind legate de un arsenal descoperit de anchetatori şi o postare făcută pe reţelele sociale, scrie Agerpres.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Cum îmi amintesc anul 2024

Un bal mascat într-un castel gotic, unde fiecare invitat poartă o mască eclatantă, dar pașii îi trădează nesiguranța. Este anul în care România a...
Ultima oră
Pe aceeași temă