Pentru că nu are nevoie de uraniu îmbogățit, iar tehnologia de obținere a apei grele este relativ accesibilă, reactorul Candu a fost preferat de țările mai puțin dezvoltate, preocupate de independența națională. Aşa a fost şi România comunistă.
Acronimul CANDU provine de la „CANada Deuterium Uranium”, care este o marcă înregistrată pentru reactorul energetic dezvoltat în anii ‘50-’60 de mai multe firme canadiene, sub coordonarea AECL (Atomic Energy of Canada Limited).
Reactorul Candu, extrem de bun ca raport calitate-preţ, a fost instalat în toate centralele nucleare din Canada, precum și în mai multe țări: India, Pakistan, Argentina, Coreea de Sud, China şi România. În prezent, licența pentru construirea de reactoare Candu este deținută de firma SNC-Lavalin, prin sucursala sa CANDU Energy.
Acestea fiind zise, în anul 1968, prima delegaţie românească a vizitat Statele Unite ale Americii, pentru două lucruri. Era, în subsidiarul acestei vizite, un pretext pentru a ajunge acolo şi, mai apoi, un motiv. Adevăratul motiv.
Pretextul era o conferinţă a American Nuclear Society, la New York, în Hotelul Waldorf Astoria. Motivul real era întâlnirea cu membrii US Atomic Energy Commision, care să aprobe, în Congresul Statelor Unite, transferul de tehnologie Candu către o ţară din Pactul de la Varşovia. În premieră. România socialistă.
Contextul geopolitic era simplu: sovieticii intraseră în Cehoslovacia, unde tocmai ce înăbuşiseră Primăvara de la Praga. România refuzase nu numai să participe cu trupe la invadarea Cehoslovaciei, dar interzisese URSS să tranziteze cu trupele sale prin ţară.
După această ispravă halucinantă pentru occidentali, Ceauşescu era un fel de erou al lagărului comunist, care se opunea Uniunii Sovietice. Nea Nicu era bun de curtat. Analiştii occidentali munceau din greu, calculând cum să înfigă un pion otrăvit direct în inima Tratatului de la Varşovia. Nici un stat de după Cortina de Fier comunistă nu avea tehnologia Candu.
Revenind, anecdotic vorbind acum, românii, având diurne mici şi atunci, ca şi astăzi, şi-au luat din ţară nişte conserve de carne de vită, în valiză, ca să aibă ce să mănânce în Statele Unite ale Americii, pentru că altfel nu aveau să reziste fizic la Hotelul Waldorf Astoria.
La vama americană, vameşul s-a uitat în catastih şi a spus: „A, OK, vacile din România sunt sănătoase, puteţi intra”. Ai noştri s-au dus cu tinichelele în Hotelul Waldorf Astoria, cutii de tablă conţinând o carne pe care cei care au trăit acele vremuri o ţin minte: rece, foarte bună, dotată cu o grăsime ]savuroasă. Încălzită, delicioasă. În studenţie, am mâncat sute sau mii de astfel de conserve. La fel, borcane cu fasole cu cârnaţi şi conservele acelea chinezeşti pe care scria „Pork Luncheon Meat”.
În prima zi de conferinţă, delegaţii au socializat şi au discutat mai mult. Au spus bancuri, au descoperit spiritul latin împreună cu delegaţia franceză. Seara, s-au retras, discret, şi şi-au mâncat în cameră conservele.
A doua zi, s-au întâlnit cu francezii, care i-au întrebat: „Băi, dar unde aţi mâncat voi aseară, că nu v-am văzut deloc la restaurantul hotelului!”. Ai noştri au replicat, impenetrabil: „Noi? Am mâncat în cameră”.
Reacţia francezilor a fost: „Ce bani au comuniştii ăştia dacă-şi permit să comande masa în cameră la Waldorf Astoria!”. Ei credeau, săracii, că românii folosiseră room service. Cine îşi închipuia că ei mănâncă la Waldorf Astoria, în New York, conserve de carne aduse din ţară, în valize? Nimeni.
Tehnologia Candu este de atunci şi până astăzi folosită la reactoarele 1 şi 2 de la Centrala Nucleară Energetică de la Cernavodă. Ce şi cine suntem s-a realizat, dar mai ales unde suntem acum am realizat cu sacrificii mari şi, uneori, foarte mari. Să nu le irosim.
Notă: Povestea isprăvilor experţilor români în Statele Unite ale Americii, în căutarea contractului pentru tehnologia Candu, o datorez expertului în Energetică Ionuţ Purica.