Președintele PNL, Nicolae Ciucă a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale
Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din Balotești. Președintele PNL a declarat că vrea un președinte care să știe să gestioneze responsabilitățile acestei funcții.
„Am votat pentru prosperitate și securitate. Este o zi în care îmi pun speranța că votul util merge către acel candidat care are onestitatea, decența și pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ține de responsabilitățile acestei funcții. Am votat util, pentru acel candidat care poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești”, a transmis Nicolae Ciucă.
„Sper ca astăzi, să vină la vot cât mai mulți români, pentru că este vorba despre viitorul nostru, este vorba despre viitorul copiilor noștri”, a mai spus Ciucă.
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a votat și el și a transmis că a pus ștampila cu gândul la stabilitatea acestei ţări, cu gândul la prosperitatea şi siguranţa românilor, adăugând că votul său a mers către candidatul căruia i se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială, ”un om bine pregătit, un om onest, un om demn, un om cinstit, un om cu credinţă în Dumnezeu”.
”Miza alegerii viitorului preşedinte al României este una imensă pentru noi, pentru comunităţile noastre, pentru copiii noştri, pentru România şi pentru români. Astăzi eu am votat cu gândul la stabilitatea acestei ţări, cu gândul la prosperitatea şi siguranţa românilor, a sălăjenilor. Pentru mine a fost foarte simplu, am votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială, un om bine pregătit, un om onest, un om demn, un om cinstit, un om cu credinţă în Dumnezeu. Îi îndemn pe toţi să vină astăzi la vot, să voteze pragmatic şi raţional, cu gândul la viitorul nostru, cu gândul la viitorul copiilor noştri”, a declarat secretarul general al PNL.