3.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSportFotbalAlexandru Mățan își încheie aventura la Columbus Crew și devine liber de...

Alexandru Mățan își încheie aventura la Columbus Crew și devine liber de contract în ianuarie 2025!

Internaționalul român Alexandru Mățan (24 de ani) a anunțat că nu își va prelungi contractul cu echipa americană Columbus Crew, acesta urmând să expire la sfârșitul anului.

După mai multe sezoane petrecute în Major League Soccer (MLS), Mățan va deveni liber de contract începând cu 1 ianuarie 2025.

Alexandru Mățan nu va mai continua la Columbus Crew

Transferat în 2021 de la Viitorul Constanța la Columbus Crew, pentru suma de 1,5 milioane de euro, Mățan a reușit să-și pună amprenta asupra echipei americane. În cei patru ani petrecuți în MLS, Mățan a contribuit la câștigarea unor trofee importante pentru club, printre care Campeones Cup, MLS Cup și Cupa Ligii. În total, mijlocașul român a adunat 177 de meciuri pentru Columbus Crew, în care a marcat 7 goluri și a oferit 17 pase decisive. Potrivit Transfermarkt, Mățan are în prezent o cotă de piață de 4 milioane de euro.

Prin intermediul unei postări emoționante pe contul său de Instagram, Mățan a ținut să le mulțumească fanilor și colegilor săi de la Columbus Crew, exprimându-și recunoștința pentru susținerea primită pe parcursul acestei perioade:

„Dragi fani ai lui Crew, urmează să fac un nou pas în carieră, astfel că vreau să vă mulțumesc tuturor. Amintirile pe care ni le-am creat împreună vor avea mereu un loc special în inima mea.

Colegilor le mulțumesc pentru prietenie, pentru râsete și pentru momentele de neuitat din afara terenului și de pe gazon. Fiecare dintre voi a făcut ca această călătorie să fie de neuitat pentru mine și vă prețuiesc pe fiecare.

Pentru antrenori, instrucțiunile și susținerea voastră sunt neprețuite. Vă mulțumesc pentru că ați crezut mine.

Susținerea fanilor a fost incredibilă. Vă mulțumesc. A fost o onoare să port acest tricou și să reprezint această comunitate minunată.

Chiar dacă merg mai departe, voi rămâne mereu cel mai mare fan al vostru. Continuați să munciți, să credeți și să creați momente magice pe teren. Nu e un adio, e doar un nou început.

Cu multă dragoste, Alexandru Mățan”, a transmis fotbalistul.

Drumul lui Mățan în fotbal a început la Jiul Petroșani, unde și-a făcut junioratul. Ulterior, a ajuns la Academia Hagi și a debutat la nivel profesionist la Viitorul Constanța. După o scurtă perioadă la FC Voluntari, s-a întors la Viitorul, înainte de a face pasul spre MLS în 2021, când a semnat cu Columbus Crew. În 2022, a fost împrumutat pentru o scurtă perioadă la Rapid București, însă s-a întors în scurt timp în Statele Unite, reușind să se impună în echipa de start a formației din Ohio.

De acum înainte, Alexandru Mățan este așteptat să analizeze opțiunile disponibile pentru a-și continua cariera într-un alt campionat sau club.

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...
Ultima oră
Pe aceeași temă