Economisirea este un proces esențial care necesită o gândire matură, care să permită o viziune pe termen lung și o pregătire pentru situațiile neprevăzute ce pot apărea în viață.
Deși obiceiul de a economisi trebuie să fie cultivat încă din copilărie, profesorul Cristian Păun, expert în educație financiară, subliniază importanța educației și responsabilității individuale în gestionarea banilor.
„În mod natural, noi preferăm să consumăm mai degrabă acum, nu mai târziu. Deci este un imbold pe care noi îl avem natural în noi. E mai plăcut să consumi tot ce ai, e neplăcut să te abţii, dar pe de altă parte, noi prin educaţie, informăm oamenii, le deschidem ochii şi le spunem că ei trebuie cumva să aibă în vedere viitorul, pentru că el este incert, iar economisirea, în principal, este pentru viitor, pentru situaţii neprevăzute din viitor, de orice natură, plăcută sau neplăcută.
În mod natural îmbătrânim, ne pierdem forţa de muncă, deci noi ar trebui să ne gândim întotdeauna preventiv la viitor. Este o chestiune de mentalitate, de independenţă. Trebuie să îţi doreşti să îţi câştigi independenţa şi să te gândeşti că principalul responsabil pentru tine eşti tu”, a explicat Păun în cadrul emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi.
Intenția de economisire apare încă din copilărie, spune expertul.
Conform acestuia, intenția de a economisi poate fi formată încă din copilărie, însă este important ca adulții din jur să ajute la concretizarea acesteia, pentru ca atunci când ajungem la maturitate să știm cum să gestionăm sursele de venit.
De la simplele pușculițe din copilărie, ideal ar fi să ajungem să avem economii în conturi bancare, depozite sau chiar investiții financiare care să pună banii la lucru.
Emisiunea a abordat, de asemenea, tema educației financiare, iar Păun a detaliat cele mai importante lecții care ar trebui incluse în orice manual de educație financiară: producerea de venituri, economisirea, investițiile în propria persoană, investițiile pe piețele financiare cu ajutorul specialiștilor și investițiile pe cont propriu.