Guvernul Ucrainei vizează o schimbare majoră a economiei naționale, axată pe producția de bunuri cu valoare adăugată mare
Guvernul ucrainean vrea și reducerea dependenței de exporturile de materii prime, a declarat prim viceprim-ministrul și ministrul Economiei, Yulia Svyrydenko. Măsura este parte a unui plan ambițios de reconstrucție economică, menit să susțină revenirea țării, după distrugerile masive ale războiului și să apropie economia ucraineană de standardele Uniunii Europene.
„Obiectivul nostru este să susținem producția și consumul de bunuri fabricate în Ucraina”, a subliniat Svyrydenko într-un interviu pentru Reuters, menționând că guvernul din Ucraina oferă deja credite și granturi IMM-urilor și sprijină companiile care se mută în zone mai sigure. În plus, Kievul a dezvoltat zeci de parcuri industriale cu facilități fiscale speciale.
În ciuda prognozei economice pozitive pentru acest an, de 4% creștere, Svyrydenko a atras atenția că limitările actuale, precum deficitul de energie și lipsa de forță de muncă, vor afecta perspectivele de creștere pentru 2025, estimate la 2,7%. Cu toate acestea, Banca Națională a Ucrainei anticipează un ritm de creștere de până la 4,6% în următorii doi ani.
Estimările privind daunele economice și ale războiului indică pierderi directe de 152 de miliarde de dolari și un cost total al reconstrucției de 486 de miliarde de dolari, de 2,8 ori mai mare decât PIB-ul nominal al Ucrainei din 2023, conform Băncii Mondiale și partenerilor internaţionali.
Totodată, guvernul ucrainean depune eforturi pentru a atrage înapoi cetățenii aflați în străinătate, în contextul în care mulți ucraineni au părăsit țara, iar forța de muncă rămâne una dintre principalele provocări pentru companiile locale ucrainene.