2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieCele mai performante firme din sectorul 2, premiate de CCIB

Cele mai performante firme din sectorul 2, premiate de CCIB

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu sprijinul Primăriei sectorului 2, a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul firmelor din sectorul 2, manifestare ce a avut ca obiectiv evidenţierea celor mai performanţi operatori economici cu sediul social pe raza acestor unități administrativ-teritoriale. La Gala de înmânare a premiilor au participat alături de manageri ai celor mai performante companii din sector și reprezentanţi ai administraţiei centrale și locale.

„Sectorul 2 concentrează o activitate economică cu impact semnificativ la nivelul Capitalei. Cele 3.700 de companii laureate au realizat, cumulat, o cifră de afaceri de 160,4 miliarde lei, adică circa 32,2 miliarde de euro și un profit din exploatare de 15,5 miliarde lei (3,1 mld euro). De asemenea, aceste firme au generat aproape 160 de mii de locuri de muncă. Sunt rezultate foarte bune, care confirmă stabilitatea și maturitatea comunității de afaceri din sectorul 2, în pofida faptului că anul 2023 a fost marcat de provocări și de situații de incertitudine, atât la nivel economic, cât și politic”, a declarat Iuliu Stocklosa, președintele CCIB, în deschiderea Galei. Pornind de la cifrele remarcabile consemnate la nivelul acestei unități administrativ-teritoriale, președintele Camerei București a lansat antreprenorilor provocarea de a aduce Sectorul 2 pe primul loc, la nivelul Capitalei, în ceea ce privește cifra de afaceri.

Cele mai multe companii premiate de Camera București în sectorul 2 activează în domeniul serviciilor (38% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (31%) şi de cele cu profil industrial (12%). Construcţiile și domeniul cercetare-dezvoltare şi high-tech-ul concentrează câte 7% din firmele premiate, turismul – 4%, în timp ce doar 1% dintre laureați provin din agricultură, silvicultură şi pescuit. 

„Una dintre prioritățile noii administrații o constituie consolidarea relației cu mediul de afaceri, care este un motor foarte important pentru dezvoltarea comunității noastre”, s-a subliniat în mesajul noului primar sectorului 2, Rareș Hopincă, transmis de Cristian Olteanu, director de cabinet. „Primăria Sectorului 2 își dorește foarte mult să realizeze un parteneriat cu CCIB care să ducă la îndeplinirea provocării lansate de președintele Camerei București și pe care o susținem și noi. Sectorul 2 chiar merită să fie cel puțin la nivelul sectorului 1”, a declarat, în context, reprezentantul Primăriei.

Un mesaj de susținere pentru antreprenori a venit și de la Dumitru Stoica Istrate, director în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). „Suntem partener al antreprenorilor prin programele pe care le avem în curs de de desfășurare. Întotdeauna când veți avea probleme, veți avea o poartă deschisă la noi, la Minister”, a afirmat reprezentantul MEAT, felicitând antreprenorii premiați.

„Invit companiile care doresc să-și internaționalizeze afacerile să apeleze la noi, la echipa Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), pentru a primi sprijin calificat și gratuit pentru a-și atinge obiectivul”, a subliniat în cadrul Galei Sorin Toader, director general, Departament Comerț Exterior – ARICE. 

Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2023, în cadrul evenimentului au fost decernate premii și diplome speciale Primăriei Sectorului 2, unor companii și antreprenori din diverse domenii de activitate, inclusiv din mass-media.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă