5.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiArmata română se va dota cu sisteme radar Sentinel

Armata română se va dota cu sisteme radar Sentinel

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România, a anunţat, luni, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti.

„Guvernul României a solicitat achiziţionarea a până la patru sisteme radar Sentinel AN/MPQ-64 F1. Sistemul Sentinel este capabil să detecteze o gamă largă de obiecte aeriene şi va spori semnificativ capacitatea României de descurajare şi apărare împotriva potenţialelor ameninţări”, se arată într-un comunicat transmis luni de Ambasada SUA.

Sursa citată precizează că primele două sisteme, cu o valoare totală iniţială de aproximativ 90 de milioane de dolari, vor fi finanţate în principal prin intermediul granturilor din fondul pentru Finanţare Militară Externă (Foreign Military Financing) al Departamentului de Stat al SUA.

„Achiziţionarea de către România a sistemului radar Sentinel evidenţiază parteneriatul pe termen lung în domeniul securităţii dintre cele două ţări. Aceste sisteme radar vor spori considerabil gradul de avertizare timpurie pentru potenţialele ameninţări la adresa oraşelor şi infrastructurii critice din România şi vor proteja mai bine teritoriul şi cetăţenii României. Achiziţia Sentinel îmbunătăţeşte securitatea României, aliatul nostru NATO şi o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa”, a declarat ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, citată în comunicat.

Achiziția cuprinde cel mult patru radare AN/MPQ-64 F1

Ministerul Apărării Naţionale a salutat notificarea Congresului SUA transmisă de către Departamentul de Stat cu privire la achiziţionarea de către România a unor sisteme radar AN/MPQ-64 F1 Sentinel.

„Programul de achiziţie include un număr de până la patru radare AN/MPQ-64 F1, inclusiv suportul logistic, servicii de instruire, echipamentele de comunicaţii, asistenţă tehnică şi servicii de transport, pentru dotarea batalioanelor de apărare aeriană cu baza la sol ale Forţelor Terestre Române. Radarele vor contribui la îmbunătăţirea supravegherii spaţiului aerian, în special împotriva celor mai recente ameninţări reprezentate de vehiculele aeriene fără pilot, cu viteze mici de deplasare şi amprente radar reduse”, se arată într-un comunicat al MApN.

Conform aceleiaşi surse, pentru achiziţionarea primelor două radare vor putea fi valorificate instrumentele de finanţare oferite de Guvernul SUA prin programul Foreign Military Financing, ceea ce va permite contractarea în cel mai scurt timp posibil de la semnarea acordului de tip Letter of Offer and Acceptance.

„Radarele de ultimă generaţie de tip Sentinel vor completa capacităţile de apărare aeriană ale României, îndeosebi în ceea ce priveşte detecţia timpurie a vehiculele aeriene fără pilot, care evoluează cu viteze mici de deplasare şi au amprente radar reduse, ameninţări care se manifestă în proximitatea frontierelor naţionale, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, citat în comunicat.

România primește echipament radar american de peste 500.000 de dolari

Armata Română primește echipament radar american de peste 500.000 de dolari, conform unei Hotărâri de Guvern aprobată în ședința din 8 iunie 2022.

Documentul aprobat de partea română se intitulează „HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acceptarea de către statul român a donaţiei unor bunuri mobile, ca operaţiune compensatorie, din partea companiei Lockheed Martin Overseas, LLC şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestor bunuri”.

Sub conducerea premierului Ciucă (fost ministru al Apărării), Executivul a adoptat actul normativ prin care statul român, prin Ministerul Apărării Naționale, acceptă donația unor bunuri mobile cu valoarea totală de piață de 564.137 USD. Donația reprezintă o operațiune compensatorie din partea companiei Lockheed Martin Overseas, LLC.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Italia cucerește Billie Jean King Cup! Paolini și Bronzetti, eroinele finalei

Italia a devenit campioană în Billie Jean King Cup 2024, după ce a învins Slovacia cu un categoric 2-0 în finală, pierzând doar 9...

Tot mai mulți angajați revin la birou: 63% lucrează exclusiv din sediu, doar 10% rămân remote

Un sondaj realizat de Genesis Property, pe un eșantion de 1.168 de respondenți din România, arată o creștere semnificativă a prezenței fizice la birou,...

De la întrerupător clasic la control vocal | Transformă-ți lustra într-un sistem inteligent 

Deschizi ușa casei și, înainte să apeși pe întrerupător, lumina din living se aprinde singură. Lustra living-ului se colorează în nuanțe calde, creând instant...
Ultima oră
Pe aceeași temă