România, odinioară un jucător energetic major în Europa de Est, se confruntă acum cu o realitate sumbră: prețurile au explodat, iar țara e în topul celor mai scumpe piețe energetice de pe continent.
Trăim paradoxul unei țări bogate în resurse naturale, care plătește cel mai mare preț pe energie. Adică, ai o fântână adâncă în curte, dar te trezești că e fără apă potabilă. Deși România deține resurse de petrol, gaze naturale și potențial hidroenergetic, structura ineficientă a pieței și infrastructura învechită, fac ca noi toți să simțim pe propria piele povara facturilor.
O poveste a melcului care derapează
România pare să meargă ca melcul. Și când nu e melc și e o arătare cu picioare, e cu un pas înainte și doi înapoi. Tot auzim și știm că există surse interne de energie, dar sunt prost gestionate, iar investițiile în infrastructură și tehnologie sunt limitate, spun experții. Cu o infrastructură energetică fragilă, energia regenerabilă, care ar putea aduce o stabilizare a prețurilor, nu este exploatată la întregul său potențial. Astfel, România a devenit captivă unor procese ineficiente de producție și distribuție, care, cum altfel, împing prețurile în sus.
În cel de-al treilea trimestru, prețul mediu al energiei cu furnizare în ziua următoare a fost pe OPCOM de 127,42 euro/MWh. România a fost urmată, în topul european, de Grecia, cu 125,9 euro/MWh, Bulgaria, cu 123,6 euro/MWh și Ungaria, 120,9 euro/MWh. Comparativ, în aceeași perioadă, prețurile spot din Germania și Franța au fost de 75, respectiv 51 euro/MWh. Într-un clasament pe primele 9 luni al celor mai scumpe piețe de energie, România se află pe poziția a patra, cu un preț de 93,6 euro/MWh. Prețuri mai ridicate înregistrează doar Italia și Irlanda (cu 100 euro/MWh) și Grecia (cu 94,8 euro/MWh). Dincolo de tehnicitatea informațiilor, realitatea e cea pe care o vedem în facturi.
O corabie veche, plină de găuri, care, deși are toate pânzele sus, nu reușește să navigheze spre un port sigur. Autoritățile au promis reforme și investiții, însă acestea fie întârzie, fie nu au efectele dorite. În paralel, consumatorii, captivi în acest sistem, simt în buzunare furtunile de pe piața energiei.
România – prinsă între producție și importuri
Un alt paradox care alimentează prețurile ridicate este dependența tot mai mare de importuri. România are capacități de producție internă, dar fluctuațiile internaționale ale pieței energetice, precum și volatilitatea prețurilor la gazele naturale, au dus la creșterea semnificativă a importurilor de energie. Importurile vin la prețuri mari, mai ales într-un context tensionat de conflicte geopolitice, cum este cel din Ucraina și din Orientul Mijlociu, care au generat incertitudini și creșteri abrupte ale prețurilor la energie. În plus, criza energetică globală, declanșată și de tranziția greoaie către surse verzi și de presiunea decarbonizării, a amplificat problemele pieței energetice din România.
Energia verde, o promisiune neîmplinită
România se află, de asemenea, într-o cursă împotriva timpului în ceea ce privește implementarea surselor regenerabile de energie. Deși există un potențial semnificativ în sectorul eolian și solar, până acum progresul a fost modest. Lipsa unei strategii clare și coerente privind exploatarea surselor regenerabile de energie a adus România într-o situație critică: există promisiuni mari pentru viitor, într-un prezent dominat de combustibilii fosili scumpi și poluanți.
Ce spun autoritățile?
În fața acestei crize, oficialii români încearcă să liniștească populația. Ministrul Energiei a declarat că nu este nici drept, nici normal ca Europa de Est să plătească pentru energie, prețuri mult mai mari decât Europa de Vest. Sebastian Burduja a transmis pe o rețea socială că România a cerut, oficial, Comisiei Europene, alături de omologii din Grecia și Bulgaria, un tratament corect și o uniune energetică funcțională.
″Nu este nici drept, nici normal ca Europa de Est să plătească pentru energie, prețuri mult mai mari decât Europa de Vest, așa cum s-a întâmplat recurent în ultimele luni. Sunt două cauze: lipsa interconexiunilor din centrul Europei (mai ales Austria și Slovacia), ceea ce face ca energia ieftină produsă în Vest să se oprească, practic, în Austria și Slovacia și cererea suplimentară de energie din Republica Moldova și Ucraina, care pune o presiune adițională pe prețurile din regiunea noastră″, a spus ministrul Burduja.
Ministrul Energiei folosește termeni ca “bunăstarea cetățenilor noștri”, când se referă la salarii, locuri de muncă sau competitivitate.Vorbe de campanie, fără fond, care bifează doar o situație care pare fără ieșire.
Viitorul – între incertitudine și speranță
Avem o dilemă energetică majoră: deși bogată în resurse naturale, țara nu reușește să-și asigure o piață energetică stabilă și accesibilă. Noi toți vedem și înțelegem potențialul, dar nu putem beneficia de el.
Plafonarea prețului la gaze ne-a protejat de plata unor prețuri mari, dar ne-a scos mai mulți bani din buzunar, de fapt, și a adus servicii tot mai proaste. Ideea de a menține plafoanele, ca fiind în interesul consumatorilor, este în fapt un mod mascat de-a menține un preț controlat care aduce bani mai mulți la bugetul de stat și un venit constant în bugetul firmelor.
Într-un studiu recent, realizat de Asociația Energia Inteligentă, s-a făcut o simulare a posibilei evoluții a prețului gazelor naturale la consumatorii casnici, în lipsa plafonării prețului, plecând de la corelarea prețului stabilit pe piețele realizate pe bursele din Europa. Rezultatele au arătat că, în ultimii doi ani, față de prețul plafonat, prețul ar fi fost inferior prețului efectiv achitat de populație.
În analiza sursei pe care am citat-o, “plafonarea a determinat costuri mai mici în anul 2022, cu până la 26% (pentru o casă), față de prețurile care s-ar fi achitat în lipsa plafonării. În celelalte perioade de plafonare însă, prețurile achitate de consumatori au fost mai mari decât în situația în care nu ar fi existat plafonarea, respectiv consumatorii au achitat, estimativ, mai mult cu 6% în anul 2023 și 20% în Semestrul I din 2024“.
Cu alte cuvinte, plafonarea ne-a scos mai mulți bani din buzunar, decât dacă n-ar fi existat. Paradoxal sau, poate, nu, firmele private din energie susțin plafonarea. Și atunci, dacă se dorește ca prețurile să fie stabilite pe cale administrativă, poate ar trebui să avem exact ca înaintea anului 2000, o singură societate, fără firme private care să se concureze, pentru că prin plafonare nu mai există concurență.
Cert este că ne aflăm într-o atmosferă de incertitudine și instabilitate pe piața energetică. Ne pregătim pentru o iarnă în care prețul din facturi va fi mai mult o enigmă decât o certitudine.