1.1 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSocialFostă șefă a TVR acuză managementul actual de cheltuieli nejustificate și declin...

Fostă șefă a TVR acuză managementul actual de cheltuieli nejustificate și declin grav al televiziunii publice

Ramona Săseanu, fostă președintă interimară a TVR, a trimis o scrisoare deschisă Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, în care avertizează asupra unei situații „extrem de grave și fără precedent” în care s-ar afla Televiziunea Română, transmite Hotnews.

În document, Săseanu face acuzații grave la adresa actualului președinte al TVR, Dan Turturică, criticând modul în care acesta gestionează bugetul instituției.

Contactat de HotNews, Turturică a declarat că intenționează să o dea în judecată pe Săseanu.

Printre problemele semnalate de fostul lider interimar se numără audiențele foarte scăzute ale postului, care rar depășesc 0.1 puncte.

„Am devenit irelevanți pentru public”, scrie Săseanu, subliniind declinul televiziunii publice.

De asemenea, ea îl acuză pe Turturică de cheltuirea „iresponsabilă” a fondurilor TVR, inclusiv pentru deplasări externe costisitoare, precum cele programate până la sfârșitul anului în Maroc, Belgia și Elveția.

Un alt aspect criticat de Săseanu este legat de două contracte de consultanță în resurse umane, în valoare de 100.000 de euro, pentru elaborarea a 209 fișe de post, proiect care, în opinia sa, este nejustificat și anacronic.

În plus, ea atrage atenția că TVR a pierdut drepturile de transmisie pentru Campionatele Mondiale de Fotbal din 2026 și 2030.

Dan Turturică a respins acuzațiile și a precizat că va apela la justiție pentru a-și apăra reputația.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Revoluție după plecare lui Dorinel de la Oțelul! Președintele Cristian Munteanu, reacție surprinsă! „Nu credeam că o să trăiesc momentul ăsta”

Demisia lui Dorinel Munteanu (56 de ani) de la conducerea tehnică a Oțelului Galați a zguduit clubul. Problemele financiare grave și restanțele salariale acumulate...

Donald Trump trebuie să-i plătească cinci milioane de dolari pentru defăimare și agresiune sexuală scriitoarei E. Jean Carroll

Un tribunal federal de apel din SUA a confirmat, luni, verdictul unei instanţe inferioare prin care preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a...

CFR Cluj renunță la Peter Michael! Atacantul pleacă sub formă de împrumut

CFR Cluj a anunțat plecarea atacantului nigerian Peter Michael (26 de ani), sub formă de împrumut, la echipa israeliană Ironi Tiberias FC. Decizia surprinde,...
Ultima oră
Pe aceeași temă