3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentCrimă oribilă în București: a fost ucis cu o sapă. Cadavrul a...

Crimă oribilă în București: a fost ucis cu o sapă. Cadavrul a fost găsit după mai multe zile

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv, pentru uciderea unui bărbat, de 34 de ani, într-un imobil abandonat din sectorul 1 al Bucureștiului.

Victima a fost lovită de mai multe ori cu o sapă. Bărbatul a suferit leziuni fatale. Trupul neînsuflețit a fost descoperit câteva zile mai târziu, înfășurat în pături și abandonat într-o zonă cu vegetație.

„La data de 28.09.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 29 de ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

​În baza mijloacelor de probă administrate procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 25.09.2024, în intervalul orar 15:00-16:00, în timp ce se afla în mun. București, sectorul 1, într-un imobil folosit de persoane fără adăpost, pe fondul unei stări conflictuale, inculpatul i-a aplicat victimei (un bărbat în vârstă de 34 de ani) mai multe lovituri cu o sapă în cap, cu consecința unor leziuni traumatice incompatibile cu viața. Ulterior, inculpatul a învelit cadavrul în două pături și l-a transportat cu un cărucior de cumpărături până într-o zonă cu vegetație din apropiere, unde a abandonat atât cadavrul, cât și căruciorul.

Trupul victimei a fost descoperit în data de 28.09.2024, de către un martor care a anunțat autoritățile prin apel la numărul unic de urgență 112.

Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri, care au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție, primii sosiți la fața locului“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Alin Ion
Alin Ion
Alin este un jurnalist din Târgu Jiu cu o vastă experiență în domeniul presei scrise și audiovizuale. Absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din Târgu Jiu și licențiat al Facultății de Filosofie-Jurnalism. Alin și-a început cariera ca reporter la „Ora Gorjului" în 1998. A deținut poziții de redactor-șef la publicații precum „Informația Gorjului" și "Gazeta de Sud", redacția Tg. Jiu, posturile Gorj Tv și Radio Târgu Jiu, șef de redacție Tg. Jiu la Adevărul de Seară și a colaborat ca corespondent pentru publicații importante, inclusiv "Evenimentul Zilei" și "Adevărul", unde a publicat mii de articole. De asemenea, a fost realizator de emisiuni radio și TV, și a primit numeroase distincții, inclusiv premiul „Cel mai bun jurnalist" în cadrul Galei Premiilor Antena 1 Târgu Jiu. În prezent, Alin este redactor la Gorj Online și realizator de emisiuni la Radio Accent și Accent TV.
Cele mai citite

Tragedie în fața unei secții de votare din Argeș: Un bărbat de 87 de ani a decedat

Un incident tragic a avut loc duminică în comuna Cicănești, județul Argeș, unde un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit în...

Până la ora 19,30, au votat 9.066.856 de alegători, reprezentând 50,34% din numărul celor înscrişi în listele electorale

Au votat peste 9 milioane de români, mai mulți decât la alegerile prezidențiale din 2019, la aceeași oră  Cristian Popescu Piedone a primit o amendă...

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă