27.5 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăEconomieFondurile de pensii private au crescut cu 30%, față de anul trecut

Fondurile de pensii private au crescut cu 30%, față de anul trecut

Activele fondurilor de pensii private au cumulat  aproape 150 de miliarde de lei la finalul lunii iunie

Raportul Autorităţii de Supraveghere Financiară, privind evoluţia sistemului de pensii private în primele şase luni ale anului arată că, la 30 iunie 2024, erau înscrişi 8,98 milioane participanţi la cele 17 fonduri de pensii private.

”Fondurile de pensii private din România au cumulat active în cuantum de 148,6 miliarde lei la finalul lunii iunie 2024, în creştere cu 30% comparativ cu aceeaşi perioada a anului anterior şi cu 13% raportat la finalul lunii decembrie 2023. Astfel, la sfârşitul semestrului I 2024, fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) au cumulat active în cuantum de 143,3 miliarde lei, cu 13% mai mult faţă de luna decembrie a anului anterior”, arată raportul ASF.

La finalul lunii iunie 2024, erau înscrise în Registrul Electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară şapte fonduri de pensii administrate privat, activele acestora fiind încredinţate spre păstrare unui număr de trei bănci din România, cu rol de depozitari.

La nivelul Pilonului II, contribuţia medie a participanţilor în luna iunie 2024, a fost de circa 383 lei/participant, în timp ce la 31 decembrie 2023 valoarea acesteia a fost de 276 lei/participant.

Pe parcursul semestrului I al anului 2024, contribuţiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 8,44 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Titlurile de stat şi acţiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii administrate privat.

Plasamentele fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 64,3%, în scădere faţă de nivelul de 66,4% înregistrat la 31 decembrie 2023. Investiţiile în acţiuni au reprezentat un procent de 25,3% din valoarea totală a activelor fondurilor de pensii din Pilonul II, în topul clasamentului fiind Banca Transilvania OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz şi BRD Groupe Societe Generale. De asemenea, ponderi importante erau investite şi în obligaţiuni corporative (4,3%), depozite bancare (3%) şi fonduri de investiţii (2,8%). Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat a fost 7,31% în iunie 2024, în uşoară scădere faţă de finalul anului 2023 (7,39%), se mai arată în raportul ASF.

La finalul lunii iunie 2024, valoarea medie a activului unui participant la sistemul pensiilor administrate privat era de 17.602 lei, înregistrând o creştere de 27,80% comparativ cu aceaaşi perioadă a anului anterior. Pe parcursul semestrului I al anului 2024 au fost efectuate plăţi ale activului personal net către participanţi în cuantum de 577 milioane lei pentru 29.055 de participanţi şi beneficiari.

”La sfârşitul anului 2023 şi începutul anului 2024, inflaţia în scădere a determinat băncile centrale să adopte o politică monetară mai relaxată. Pieţele financiare au înregistrat performanţe puternice în aşteptarea reducerii ratelor şi a îmbunătăţirii perspectivelor macroeconomice. Totuşi, în primul semestru din 2024 a crescut incertitudinea cu privire la evoluţia economiilor globale, a inflaţiei şi a politicii monetare, precum şi la modul în care acestea vor varia în diferite regiuni. Deşi se aşteaptă ca ratele dobânzilor să scadă, acestea vor rămâne probabil „mai ridicate pentru mai mult timp” comparativ cu nivelurile de dinaintea pandemiei”, relevă raportul ASF.

Politica investiţională din cadrul portofoliilor de active ale fondurilor de pensii private continuă să fie concentrată pe piaţa financiară locală, ponderea investiţiilor în instrumente cu venit fix, reprezentând 69% din totalul portofoliului investiţional al fondurilor de pensii private. La finalul lunii iunie 2024, un procent de 25% a fost investit în acţiuni.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

VIDEO Iarnă severă în Africa de Sud. Numeroase drumuri au fost blocate, iar oamenii au rămas captivi în mașini

Vremea a creat haos în Africa de Sud, unde locuitorii din Johannesburg s-au trezit în mijlocul unei ierni neobișnuit de severe. A nins atât...

Ce să alegi între un SRL și un PFA în 2024?

Răspunsul la această întrebare nu poate fi unul general valabil, ci din contra, depinde de particularitățile fiecărei afaceri în parte. În prezentul articol ne-am propus...

Un deținut a fugit de sub nasul polițiștilor și a fost prins în Centrul Vechi

Polițiștii escortau alți 6 deținuți la Tribunalul București Bărbatul care a evadat are 34 de ani și era arestat pentru furt calificat. Polițiștii escortau 7 deținuți...
Ultima oră
Pe aceeași temă