Ambasadorului SUA, David Pressman, la Forumul Budapesta 2024, din data de 18 septembrie, a vorbit despre alegerile din SUA și legătura dintre pe care Viktor Orban o are cu unuil dintre candidați: „Ne întâlnim pe fundalul unor alegeri în Statele Unite. Voi lăsa comentariile privind politica internă a SUA în seama altora, inclusiv a numeroșilor participanți activi din guvernul maghiar. Prim-ministrul Orbán nu a făcut niciun secret cu privire la cine ar dori să câștige. Nu cred că acțiunile care riscă să reducă o alianță de securitate între două mari națiuni într-o alianță politică între două mari personalități deservesc orice relație democratică, aliată, oriunde. Statele Unite au alianțe cu țări, nu cu personalități din interiorul acestora. Acest lucru este valabil indiferent dacă președintele Statelor Unite este un republican sau un democrat. De asemenea, este adevărat și a fost adevărat când Viktor Orbán a fost la putere și când nu a fost. Și va rămâne adevărat. Alianțele nu se bazează „doar pe cuvinte” între aliații politici“.
Acesta a subliniat că relațiile dintre cele două țări s-au depreciat în ultimele șase luni: „În urmă cu exact șase luni, chiar în această sală, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a aderării Ungariei la Alianța NATO, am ținut un discurs în care am afirmat că Statele Unite doresc o relație strânsă cu Ungaria, bazată pe „transparență, dialog, nepartizanat și un angajament față de democrație”. Șase luni mai târziu, cuvintele și politicile acestui guvern au făcut clară alegerea sa. Și aceasta nu este transparență, dialog, nepartizanat și un angajament față de democrație.
Practic, tot ceea ce am descris în acest discurs – de la investigațiile Biroului pentru Protecția Suveranității care vizează transparența, la vizita performativă a „misiunii de pace” la Putin înaintea reuniunii aliaților Ungariei de la Washington, la închiderea școlilor pastorului Iványi – a avut loc în aceeași perioadă de timp: ultimele șase luni. Acesta nu este un studiu al ultimului deceniu. Este o analiză a acestei ultime veri“.
Ambasadorului SUA, David Pressman, a mărturisit că nu înțelege apropiere Ungariei de Putin, având în vedere trecutul său, și observă o încercare de rupere a țării față de valorile europene și democratice: „Cum poate țara din 1956 să fie în același timp atât de apropiată de Rusia lui Putin? Cum poate o țară să fie atât membră a Uniunii Europene, cât și în război cu „Bruxelles-ul”? Cum poate un aliat al Statelor Unite să fie, în cuvintele prim-ministrului, și „adversarul” lor? Cum poate o victimă repetată a agresiunii rusești să obstrucționeze, de asemenea, eforturile de a răspunde la aceasta?
Atunci când vine vorba de elaborarea politicii externe, considerarea declarațiilor Ungariei drept „doar cuvinte” este de înțeles că este convenabilă. Aceasta oferă oricărei birocrații din orice capitală balsamul pe care birocrațiile îl caută în mod natural: să nu acționeze.
Panourile publicitare cu bombele de la „Bruxelles” care plouă asupra Ungariei sunt întâmpinate cu priviri mirate, spre deosebire de răspunsuri – doar o altă manifestare a strategiei de comunicare maghiare nebunești.
Cu toate acestea, angajamentul limitat al Europei și al Statelor Unite în ultimii 14 ani nu a condus la o criză a comunicării în Ungaria, ci la una democratică. A recunoaște acest lucru nu înseamnă a judeca; este un fapt inevitabil pentru orice țară care, timp de aproape un deceniu, a fost supusă unei „stări de urgență” continue care permite guvernului său să promulge legi prin edict, ocolind parlamentul.
Politica americană obișnuia să accepte ideea că Ungaria spune un lucru și face altul. Iar acum vedem cum cele două – ceea ce spune și ceea ce face – se îmbină din ce în ce mai mult și mai îngrijorător. Panourile publicitare, titlurile și cuvintele Ungariei nu mai sunt – dacă au fost vreodată – simple cuvinte, retorică politică, strategii de comunicare. Ele sunt o armă a puterii de stat. Ele au un impact, un scop, un obiectiv. Pe scurt, ele sunt politici, au un impact asupra Alianței noastre și merită atenția noastră“
