Dupa ce a terminat liceul, la varsta de 18 ani, scriitorul Mike Ormsby a calatorit timp de doi ani prin Franta si America de Nord, avand tot felul de meserii. A revenit in 1979 pe batranul continent, urmand studiile Universitatii Wales (in Cardiff). Dupa facultate a devenit muzician, dar a lucrat si ca jurnalist liber profesionist, chelner sau spalator de vase. In 1989 a devenit jurnalist cu norma intreaga. Cinci ani mai tarziu, cand s-a plictisit de radio, a venit ca trainer la Bucuresti. Desi a calatorit in ultimii ani in lung si-n lat si a intrat in contact cu "nazurile" multor natii a ales sa povesteasca toate intamplarile sale din Romania. Le-a adunat in volumul "Grand Bazar Romania sau Calator strain updated" (aparuta si in limba engleza – Never Mind The Balkans, Here's Romania), publicate de editura Compania. Cartea, care cuprinde 57 de scurte povestiri de fictiune, bazate pe intamplari reale, a primit peste 30 de critici favorabile,ambele versiuni fiind foarte bine vandute.
Despre cartea sa, autorul spune ca nu este o critica adusa romanilor. Noi nu l-am crezut si l-am supus unui tir de intrebari.
Ai venit prima data in Romania in 1994. Ce stiai atunci despre aceasta tara?
Nu stiam foarte multe. In 1994 se intamplau multe alte evenimente, situatia din Bosnia, probleme in Rwanda… nu eram foarte interesati de Romania, de unde si lipsa mea de cunostinte. stiam totusi de Ilie Nastase, de Nadia Comaneci si… cate ceva despre Transilvania si Dracula. Deci stiam toate "cliseele". Nu stiam in schimb contextul economic si politic de dupa revolutie, pentru ca pur si simplu Romania nu a fost pe radarul meu nici inainte de 1989, nici dupa. Prietena mea avea niste amici – doctori stomatologi – care veneau in Romania pentru a-i ingriji gratuit pe orfani. Am vazut un clip realizat de acestia si, fiind la acea vreme jurnalist pentru BBC, mi-am spus ca acesta ar fi un subiect foarte bun pentru radio. Asa ca am venit cu ei si am stat o saptamana la Craiova, unde am realizat o emisiune pentru BBC, care a fost foarte bine primita de public.
Cand ai ajuns aici aveai anumite prejudecati fata de romani?
Nu, stiam prea putine pentru a-mi face o idee despre poporul roman, dar sa mai am si prejudecati! Insa imaginea cu oamenii strazii din Gara de Nord m-a socat. Nu credeam ca exista atata saracie la un zbor de trei ore distanta de Londra. Apoi am constatat ca oamenii nu aveau o situatie materiala foarte buna, dar iti impartaseau parerile lor, iti dadeau din timpul lor, te ajutau daca aveai nevoie. Bine, nu sunt atat de prost incat sa cred ca nu existau si smecheri care ar fi vrut sa profite de pe urma mea. Dar impresia generala a fost ca oamenii aveau mult bun simt, precum si un dezvoltat simt al umorului. La plecarea de pe Otopeni mi-am spus ca trebuie sa mai vin aici.
Si asa ai facut.
Da. Mi-am dat demisia si am venit aici.
Adica ai fost indeajuns de curajos sa renunti la o slujba buna?
Am fost nebun sa fac asta, nu? Nu mi-am dat demisia fara sa stiu ca pot trai facand altceva. Am cautat ceva de lucru si am gasit. Abia atunci mi-at dat demisia. Timp de sase luni de cand ma intorsesem din Romania, m-am gandit la toate posibilitatile pe care le aveam de a ma intoarce acolo. Plus, mai erau si cateva lucruri legate de viata mea personala. Imi place sa merg dintr-un loc in altul, sa fac mai multe lucruri. Eram de 15 ani in acelasi loc si as fi vrut sa mai fac si altceva decat sa fiu un jurnalist de radio. si acum aparuse Romania, care ma atragea foarte mult.
Este clar ca iti doreai sa revii, dar cum ai reusit sa gasesti de lucru?
Am vazut la un moment dat un anunt pentru un post de trainer al sectiei BBC World pentru Romania. Era un post bun pentru mine. Cand eram la radio veneau studenti in practica si le aratam multe lucruri. Mi-am dat seama ca pot fi un bun profesor pentru cei care-si doresc sa invete meserie. Asa ca am aplicat fara sa ma gandesc prea mult si am ajuns aici. Bine… si oricum incepusem un pic sa ma plictisesc de slujba mea de jurnalist. In radio, lucrezi foarte mult si imediat dupa momentul in care materialul a fost transmis in eter totul se pierde. Adica poti lucra o zi intreaga pentru doua minute si ziua se termina. Pe urma o iei de la capat. Deci, vroiam sa fac ceva ale carui rezultate sa fie mai "reale".
Deci ti-ai dat demisia si ai revenit in Romania…
La Bucuresti, la scoala de radio BBC. Insa era doar un contract pe termen scurt, de sase luni, deci trebuia sa ma asigur ca voi gasi altceva de facut. In cele din urma am fost trainer pentru ceva mai mult de doi ani. Din fericire pentru mine, nu prea erau multi care vroiau sa vina sa predea jurnalism aici, asa ca la cateva luni ma intrebau daca vreau sa continui cursurile si eu spuneam ca da.
Cum ai ajuns sa scrii "Grand Bazar Romania"?
Mi s-au intamplat destul de multe in timpul petrecut aici si le povesteam prietenilor. Unul dintre ei m-a intrebat de ce nu le scriu. si m-am apucat de scris. Nu aveam timp sa fac un roman, bazat pe experienta mea de aici. Dar cred ca o poveste buna poate fi spusa intr-o singura pagina.
Te-ai gandit totusi ca unii dintre romani s-ar putea simti ofensati de faptul ca un strain a venit in tara lor sa-i critice?
In primul rand, ce am scris eu acolo nu sunt opinii. Nu e o bucata de editorial dintr-un ziar. Nu indic problemele, nu le analizez si nu propun solutii. Eu scriu o poveste, scriu ce s-a intamplat… Am mai schimbat pe alocuri cateva detalii, precum numele, sexul sau locatia intamplarii, tocmai pentru a-i proteja pe unii. Sper ca romanii sa nu se simta ofensati.
Stiu ca exista oameni care pur si simplu nu se comporta civilizat. Am avut impresia ca anumite povestiri au fost cosmetizate…
Nu ai avut impresia si e un comentariu pertinent. Dar sa nu uitam ca rolul unui scriitor este de a da o forma satisfacatoare unui material brut, o forma care sa prinda. Deci, da, cateodata am cosmetizat anumite intamplari. si cu toate acestea, o parte din membrii familiei mele adoptive din Romania (n.a. – familia sotiei) nu a fost de acord cu ce au citit. Ce nu au iteles acestia este ca anumite personaje sunt compuse pe baza caracteristicilor a doua sau trei persoane reale. Este o metoda prin care le protejez pe acestea din urma.
Ai pierdut prieteni dupa ce a aparut cartea?
Da. Dar nu inteleg de ce (rade). Poate unii s-au simtit tradati. Dar nu am pierdut prieteni despre care am scris, ci prieteni carora nu le-a placut faptul ca am fost ironic. Am pierdut si prieteni despre care am scris in carte, dar asta pentru ca eu nu am mai vrut sa socializez cu ei. Pentru ca nu vreau sa stau intr-o masina in care cineva rade de mine sau nu vreau sa fiu in masina cu cineva care conduce prost si poate sa ma omoare. Nu pot sa stau sa ascult trei ore prostiile cuiva si sa pretind ca totul e ok si ca nu ma plictisesc.
Este o carte ironica sau pur si comica?
Tu trebuie sa alegi. Eu am crezut ca romanii vor fi foarte suparati pentru ce am scris eu acolo. In sufletul meu insa stiam ca ei vor intelege ce am scris acolo si ca nu se vor supara. Intrebarea pe care ar trebui romanii sa si-o adreseze dupa ce citesc aceasta carte este "astia suntem noi? Nu putem fi mai buni de atat? Asta-i tot ce putem sa facem pentru Romania?".
Cum vezi tu Romania acum, dupa aproape 15 ani de cand ai fost aici prima data? Sunt oamenii mai buni, mai rai?
Din punct de vedere economic situatia de aici este clar mult mai buna. Viata oamenilor de rand s-a imbunatatit si se vede. In urma cu 15 ani oamenii de rand nu se diferentiau foarte mult intre ei. Acum o parte din acestia o duc mult mai bine. De exemplu, in trecut nimeni nu avea o masina rapida, toata lumea avea Dacia sau Trabant. Acum multi au BMW si vor sa o arate si conduc cu viteza si foarte agresiv. Se merge pe principiul "Eu am o masina mai puternica asa ca da-te la o parte". Nu spun ca a avea o masina mare si puternica este un lucru rau, dar trebuie sa fii si responsabil atunci cand o conduci. Aici, cand soferii vad culoarea portocalie accelereaza, chiar daca regula este alta. Nu se gandesc la consecintele pe care le-ar putea avea felul in care te comporti in trafic.
Oricum, ce vreau sa spun este ca acum oamenii nu mai sunt egali si asta i-a facut sa-si schimbe comportamentul in 15 ani.
In sensul ca au devenit mai "rai"?
E greu de spus. Nu vreau sa generalizez. Cel mai bine ar fi sa spun ca felul in care se comporta romanii este un mister pentru mine. Cunosc foarte multi romani prietenosi, foarte ospitalieri si dornici sa te ajute, iar atunci cand mergi la ei acasa se gandesc numai cum sa te faca sa te simti bine. In acelasi timp am intalnit multi romani care lucreaza in spatele unui birou dintr-o institutie publica, iar prioritatea lor numarul unu este sa te faca sa te simti inconfortabil. Acestia din urma fie sunt dificili, fie neprietenosi. Stau si ma intreb daca se comporta la fel si acasa, cu familia sau prietenii lor. Iar pentru mine ei sunt un mister. Cateodata stau si ma intreb daca exista o universitate speciala unde acesti oameni se duc si ies absolveti in proaste maniere sau masteranzi in a se comporta urat. si ma mai intreb care este problema lor. Cateodata imi vine sa-i intreb daca un zambet costa bani.
Si pana la urma care este problema cea mai mare a romanilor? Ce ar trebui ei sa retina din carte?
Fiecare intelege ce poate sau ce vrea. Important este sa realizeze ca pot fi oricand mai buni. Problema romanilor este ca sunt individualisti, ca le lipseste spiritul de comunitate. Prin comunitate nu ma refer la familie si cativa prieteni, ma refer la oamenii din jurul lor. Te poti imbogati de unul singur, dar nu poti trai singur. Iar aici spiritul de "eu contez, si poate prietenii mei" e mult prea dezvoltat si asta nu e bine.
In mai multe pasaje din carte ne povestesti peripetii din timpul sesiunilor tale de jogging, un sport pe care romanii nu-l practicau in 1994. Asa ca probabil se uitau ciudat la tine…
Nu, nu… nu se uitau ciudat. Dadeau cu masina peste mine (rade). Cand m-am mutat in Romania stateam in Iancului si eram o tinta notorie pentru soferi. In '94 tipau la mine… probabil ma luau de nebun… si cateodata virau cu masina spre mine.
Si nu te irita?
Nu neaparat. Era mai importat sa supravietuiesc. Asta este arma mea in astfel de situatii, supravietuirea este raspunsul atunci cand unii incearca sa te intimideze.
Dupa jogging, un alt element pe care l-am observat foarte des in carte au fost taxiurile. Am si eu prieteni straini care iau taxiul de la Unirii la Romana. Chiar nu puteti folosi transportul in comun?
Obisnuiam sa folosesc metroul foarte mult atunci cand ruta mea era foarte cunoscuta mie. Insa la un moment dat metroul a devenit foarte aglomerat si trenurile veneau la fel de rar. si, pe langa asta, de unde stau pana la statia de metrou trebuie sa merg pe jos aproape 20 de minute. Si cred ca economiile pe care le-as face nu merita timpul pierdut. Asa ca taxiul e mai la indemana. In ceea ce priveste autobuzele, pentru un strain e destul de complicat sa-si dea seama in ce directie merg autobuzele. Deci daca mergi la un prieten si nu e o ruta fixa, pe care sa mai fi calatorit, atunci e complicat din nou si taxiul te salveaza. Oricum, modul meu normal de a calatori prin oras este mersul pe jos. Sunt fericit daca pot merge 50 de minute pe jos pentru a ajunge la o intalnire. Moticul pentru care povestitorul din carte nu merge mult pe jos, este ca aceasta modalitate nu-l ajuta sa interactioneze cu alti oameni si atunci nu ar mai avea povesti de spus.
Dar te-ai gandit sa-ti iei o masina? Nu ar fi fost mai simplu asa?
Am avut la un moment dat o masina. Imprumutasem de la socrul meu masina sa, o Dacia papuc. Era o masina veche, dar a fost foarte buna pentru o vreme. Avea o problema cu contactul, cheile mergeau prost… si cateodata masina se oprea in mijlocul strazii. si ceilalti soferi se uitau la mine cu o privire care spune "uite-l si pe taranul asta. Nu poate sa conduca". Inconvenientul de a conduce o masina era mai mare decat beneficiile, asa ca am returnat masina socrului meu. si ne-am facut un calcul si am constat ca atati bani cat am cheltui pe benzina – daca ne-am lua alta masina – am da si la taxi.
Parintii tai au fost in Romania?
Da. I-am dus la socrii mei, undeva langa Faurei, la Sibiu… si le-a placut foarte mult. Le-a placut mamaliguta cu branza si smantana, le-au placut salata de vinete si rosiile cu branza.
Da, dar lucrurile astea le-ar fi putut manca oriunde, nu-i asa?
Nu, din pacate. Aici mancarea este mancare. Nu este ca in Statele Unite de exemplu. Pentru ca aici majoritatea fructelor si legumelor sunt organice, sunt naturale. Cand am venit in 1994 am mancat piure din cartofi si primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns acasa a fost sa o sun pe mama si sa-i spun: "Mama, cartofii pe care-i mancam in Marea Britanie nu sunt cartofi. Am mancat aici, in Romania, cartofi adevarati".
De unde iti cumperi acum legumele?
Incerc sa le evit pe cele importate si cumpar de la magazinele de la colt, pentru ca acelea sunt in majoritatea cazurilor produse aici si mult mai bune decat cele de import. In supermarket incerc sa cumpar produse romanesti, pentru ca sunt mai gustoase decat cele din import. Daca as vrea mancare proasta m-as duce in Statele Unite. Branza lor este o gluma proasta in comparatie cu cea produsa aici.
Ce proiecte viitoare ai? Pe cand o noua carte?
Acum scriu. Am trei idei pe care am inceput sa le pun pe hartie si sper ca macar doua sa se materializeze cat mai curand posibil. Una dintre carti este despre viata unui copil din Congo, bazata pe o experienta personala. Cartea legata de Romania este despre un baiat care vine sa-si petreaca vacanta aici si trece prin mai multe intamplari. Aceasta va fi fictiune pura.
Daca as fi un strain care iti spune ca vrea sa mearga in Romania, care ar fi primele trei sfaturi pe care mi le-ai da?
Fii sigur ca soferii de taxi pornesc aparatul de taxat. Fii foarte atent la masini cand esti pe trotuar sau cand traversezi. Fii dragut cu toata lumea. si nu uita ca esti intr-o tara unde lucrurile nu functioneaza ca la tine acasa.
Care a fost prima fraza pe care ai invatat-o?
Daca nu merge foloseste un ciocan mai mare. Mi-a placut pentru ca are foarte multa ironie inauntru si mult umor… ca mai toti romanii de altfel.
A consemnat Cristian Curus
Foto: Andrei Tudor Dumitru
